32 de ani de la victoria istorică a României cu Franța, la rugby
Astăzi, se împlinesc 32 de ani de când Naționala de rugby a României a învins, pentru prima dată în Hexagon, reprezentativa Franței. Meciul conta pentru ultima etapă din ediția 1989-1990 a FIRA Trophy, a 28-a ediție a competiției continentale de rugby, într-o perioadă tulbure din punct de vedere social pentru România, care tocmai ieșise de sub regim comunist.
Anterior meciului disputat pe Stadionul Jacques-Fouroux, din Auch, România pierduse cu Uniunea Sovietică (13-21), dar câștigase cu Polonia (25-19) și cu Italia (16-9).
Franța, care obișnuia să joace, în acest campionat, nu cu primul XV, câștigase toate cele trei partide anterioare, cu Italia (22-12), Polonia (32-9), Uniunea Sovietică (22-14).
În disputa cu România, de la Auch, Franța a jucat cu lotul de bază. În fața a aproximativ 4000 de spectatori, România s-a impus cu scorul de 12-6.
La pauză, stejarii conduceau cu 9-0, prin loviturile de pedeapsă transformate de Ignat, francezii revenind apoi la doar trei puncte în urmă, în partea secundă, după două lovituri de pedeapsă transformate de Lescarboura. Un drop al aceluiași Ignat a distanțat, însă, România definitiv, în minutul 73, iar Franța nu a mai reușit să puncteze.
Astfel, cu un succes istoric pe tărâm francez, România încheia pe prima poziție turneul, la egalitate de puncte cu Franța și cu Uniunea Sovietică, în vreme ce Italia bifa o singură victorie, încheind pe locul 4. Polonia a retrogradat în divizia a doua.
Despre succesul de la Auch, căpitanul echipei de atunci a României, Haralambie Dumitraș, spunea, pentru siteul Federației Române de Rugby următoarele:
„Este prima victorie pe pământ francez, o victorie pe care o așteptam și pe care o visam de foarte multă vreme și, mai ales, reprezintă faptul că atunci când crezi în tine și lupți până la capăt pentru ceea ce îți dorești, nimic nu este imposibil. E momentul în care am arătat, ca români, că putem face orice, putem să realizăm lucruri ieşite din comun”.
Componenţa echipei României a fost următoarea:
1. Gheorghe Leonte, 2. Gheorghe Ion, 3. George Dumitrescu, 4. Sandu Ciorăscu, 5. Constantin Cojocariu, 6. Gheorghe Dinu II, 7. Alexandru Rădulescu, 8. Haralambie Dumitraș (cpt.), 9. Daniel Neaga, 10. Gelu Ignat, 11. Marcel Toader, 12. Nicolae Fulina, 13. Adrian Lungu, 14. Ștefan Chirilă, 15. Marian Dumitru.
Antrenori: Theodor Rădulescu și Florin Popovici.
Pentru Franţa au jucat:
1. Marc Pujolle, 2. Philippe Dintrans (cpt.), 3. Philippe Gallart, 4. Gilles Bourguignon, 5. Jean Condom, 6. Olivier Roumat, 7. Thiery Janeczek, 8. Thierry Devergie, 9. Henri Sanz, 10. Jean-Patrick Lescarboura, 11. Didier Camberabero, 12. Philippe Saint-Andre, 13. Jean-Claude Langlade, 14. Peyo Hontas, 15. Serge Blanco.
Foto: Federația Română de Rugby.