Amintiri…

21 iunie 1995. Petrolul juca finala Cupei României cu Rapid.

Undeva într-un colț al țării, din apropiere de Ploiești, un copil de nici 11 ani urmărea împreună cu tatăl său meciul, la un televizor Diamant 220, alb-negru.

După un meci care avea să rămână în istoria frumoasă a fotbalului românesc, Petrolul a câștigat, iar amândoi, tatăl și copilul, s-au bucurat împreună. Unul pentru că nu a câștigat Rapid, iar celălalt pentru că…

Dar, nu faptul că a câștigat Petrolul a fost cel mai important eveniment care s-a petrecut în acea seară, în acel colț al țării din apropiere de Ploiești. Cea mai importantă a fost conexiunea creată între copil și tatăl său. Și mai ales pentru că a fost unul dintre ultimele momente petrecute împreună cu tatăl său, care s-a transformat, cu trecerea timpului, doar într-o amintire.

Iar pentru acel copil de nici 11 ani nu a contat cine a câștigat meciul, în definitiv. A contat faptul că el a câștigat un moment pe care nimeni și nimic nu i-l pot lua. Chiar dacă nu a putut să-i spună tatălui său cât de mult a contat acel moment pentru el.

Aceasta trebuie să fie magia sportului. Crearea unor amintiri, construirea unor relații între persoane, legături care ne fac să fim ceea ce suntem: oameni.