|

Ana Bărbosu, dublă medaliată la Cupa Mondială Challenge de la Osijek

Astăzi, în a doua zi a finalelor pe aparate de la Cupa Mondială Challenge la gimnastică artistică, de la Osijek (Croația), România a avut două reprezentante: Ana Bărbosu și Silviana Sfiringu.

După medalia de bronz cucerită ieri, la paralele, Silviana Sfiringu a ocupat locul al cincilea în finala de la bârnă, cu 11.800 puncte (4.7 – dificultate, 7.100 – execuție).

În schimb, cealaltă reprezentantă a României din finalele de astăzi, Ana Bărbosu, a reușit să urce pe podiumul de premiere la ambele aparate la care s-a calificat.

Astfel, a început cu medalia de bronz în finala de la bârnă, la care a fost notată cu 12.433 puncte (5.6/6.833), primele două poziții revenind sportivelor Pauline Schaefer-Betz (Germania – 13.366: 5.3/8.166) și Ana Derek (Croația – 13.133: 5.2/7.933).

Ana Bărbosu a confirmat, apoi, în finala de la sol, la care se calificase cu prima notă. În finală, a realizat, de asemenea, cea mai bună performanță, fiind notată cu 13.333 puncte (5.4/7.933), obținând, astfel, medalia de aur.

Următoarele două clasate au fost Ana Derek (Croația – 12.266: 5.1/8.166) și Goksu Uctas Sanli (Turcia – 12.800: 4.9/7.900).

Rezultatele complete – aici.

Foto: Federația Română de Gimnastică.

Împărtășește: