|

Andreea Cristina Verdeș: „Am avut alături de mine oameni care m-au susținut și m-au învățat că nimic nu este imposibil”

Finalistă, la individual compus, la Campionatele Mondiale din 2021 și la precedentele două ediții ale Campionatelor Europene, trecându-și în palmares, în 2022, și o primă finală în probele pe obiecte la Campionatele Mondiale (minge – prima finală a României la competiția mondială, după o absență de mai bine de două decenii), alături de alte performanțe notabile în seria Cupelor Mondiale, Andreea Cristina Verdeș și-a câștigat locul în elita gimnasticii ritmice internaționale.

Formată și pregătită de antrenorii Cătălina Radu și Constantin Radu, la CSȘ Unirea Iași, respectiv Corrado Iași, gimnasta ieșeană reprezintă, totodată, și una dintre speranțele României la o calificare la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Iar despre aventura sa în minunata lume a gimnasticii ritmice, ne-a povestit chiar Andreea Verdeș.


Când ai început gimnastica ritmică și cum? Ce te-a atras la acest sport?

Am început gimnastica ritmică la vârsta de 5 ani. Bunica mea cunoștea performanțele domnilor profesori Cătălina Radu și Constantin Radu, iar pentru că eram foarte energică, împreună cu părinții, au hotărât să mă aducă la gimnastică, să-mi consum energia într-un mod constructiv. Bunicul a fost cel care mai bine de 5 ani m-a însoțit la fiecare antrenament. Prima mea zi la gimnastică mi-a rămas în memorie pentru că pe covor lucrau fetele mai mari, care făceau elemente impresionante cu panglica. Îmi părea imposibil să ajung la nivelul lor vreodată, dar mi-a plăcut mereu să învăț lucruri noi. Grupa din care făceam parte avea un nivel de cinci ori mai ridicat decât cel pe care îl aveam eu. Mi-am dorit enorm să le ajung pe fete și de ce nu să le și depășesc.

Ce anume te-a impulsionat să continui? Care au fost provocările întâmpinate?

La început, gimnastica a însemnat o joacă pentru mine și sunt convinsă că așa este pentru oricine. Eram prea mică să realizez ce înseamnă cu adevărat performanța. Eram bucuroasă de medalii, de costume, de pietre și de obiecte. Nu m-a impulsionat neapărat ceva. Gimnastica devenea parte din viața mea. Era stilul meu de viață, era activitatea pe care o făceam cu pasiune. Aș fi renunțat la orice pentru ea. Și chiar așa a fost.

Provocările au fost destul de multe, dar am avut alături de mine oameni care m-au susținut și m-au învățat că nimic nu este imposibil.

Cum reușești să îmbini sportul de performanță cu studiile și cu viața personală?

Chiar dacă acum a devenit o obișnuință, la început a fost destul de dificil. În clasa a X-a am realizat că îmi este prea dificil să termin Colegiul Economic Administrativ și să progresez ca sportiv la cel mai înalt nivel posibil. Chiar dacă profesorii erau înțelegători cu mine și mă apreciau pentru reușitele mele, mă aflam în prag de seniorat, iar munca devenea dublă. Deși mă aflam printre primii din clasă și făceam față și antrenamentelor, nu acceptam să merg la ore fără lecția învățată, așa că, în timp, programul meu a devenit mult prea încărcat și epuizant.

Am ales să mă transfer la Liceul cu Program Sportiv pentru a mă putea concentra mai mult pe activitatea sportivă. Am luat Bacalaureatul cu note bune și m-am înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar acum mă aflu în primul an la Master, tot la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași. Recunosc că, fără susținerea și îndrumarea profesorilor universitari din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, parcursul meu ar fi fost cu mult mai dificil. Foarte important a fost și stabilirea unui program bine planificat. Acest aspect a jucat mereu un rol principal în reușita mea.

Când vine vorba despre viață personală, lucrurile stau mai diferit la mine față de cum stau la o adolescentă normală. Am preferat să stau departe de orice fel de anturaj, ieșire în oraș sau orice altă activitate care mi-ar fi perturbat odihna și liniștea interioară. Am preferat să dorm o oră în plus, decât să stau la o cafea înconjurată de amici. Îmi urmăream în mod special obiectivele mele, pentru că acest aspect era mereu cel mai important.

Cum sunt condițiile de antrenament? Ar fi nevoie de ceva în plus?

Suntem bucuroși că Primăria Municipiului Iași a sprijinit mereu gimnastica ritmică ieșeană și în special sportul din Municipiul Iași. Astfel, sala de gimnastică ritmică a rămas strict pentru acest sport și nu am fost vreodată nevoite să întindem sau să strângem covorul la fiecare antrenament, lucruri care sunt încă prezente la alte cluburi din țară. Ne-am permis mereu câte două antrenamente pe zi, pentru că nu eram restricționate de program și nici nu ne suprapuneam antrenamentele cu ale altor discipline sportive. În acest sens, am avut mereu un avantaj.

Din păcate, înălțimea sălii ne creează probleme. Nu putem executa cele mai dificile elemente, pentru că sala este prea mică în înălțime, iar obiectul se izbește mereu de tavan.

De când codul de punctaj s-a schimbat, iar regulamentul nu mai permite executarea riscurilor cu un singur element de rotație sub aruncare, pentru mine repetarea anumitor aruncări a devenit imposibilă. Sunt elemente pe care le execut doar în concurs și pe care le repet doar în ziua de acomodare. Cumva m-am obișnuit cu astfel de provocări și încerc să rămân pozitivă până la capăt.

Am suferit de-a lungul carierei mai multe accidentări, iar pentru că nu avem un medic care să ne urmărească activitatea, am depistat gravitatea accidentărilor târziu, uneori prea târziu, lucru care mi-a întârziat mereu recuperarea. În timp, am fost îndrumată și sprijinită de doamna doctor Neștian, care a înțeles că gimnastica ritmică este viața mea. A avut o atenție deosebită pentru mine, mi-a dat cele mai bune sfaturi, iar acest lucru m-a făcut mereu să am încredere și să mă întorc cât mai repede pe covorul de concurs. Până la ea, m-am lovit mereu de replica „e timpul să renunți”.

Cât de importantă este pregătirea mentală în gimnastica ritmică și cum antrenezi acest aspect?

Pregătirea mentală, cu siguranță, este importantă în orice sport. Am învățat din propriile greșeli și am înțeles că, atunci când adun prea multă presiune asupra mea, lucrurile nu se îndreaptă spre o direcție bună. Deși am ani de experiență în competițiile internaționale, de multe ori emoțiile devin incontrolabile, iar acest lucru își lasă amprenta în performanțele mele.

Nu lucrez în mod special la pregătirea mentală. Îmi place să fiu detensionată în competiții pentru că am nevoie de concentrare maximă. Sunt o fire care se enervează repede și care în același timp iese foarte greu din acea stare. Îmi place să-mi ascult melodiile exercițiilor înainte de competiție și să-mi imaginez execuțiile de pe covorul de concurs. Când reușesc să le fac perfect, devin mai liniștită.

Care este relația sportiv-antrenor în cazul tău?

Am ajuns la vârsta la care mi se permite să-mi exprim părerea. Alături de antrenorii Cătălina Radu și Constantin Radu, prin multă comunicare, reușim să perfecționăm fiecare element. Am crescut în sala de gimnastică sub ochii lor și sub îndrumarea lor. Am petrecut cele mai multe ore alături de ei în sala de antrenament, în cantonamente și competiții. Numele meu are astăzi o valoare în societate datorită tuturor eforturilor pe care le-au depus pentru mine, prin muncă, dăruire și pasiune. M-au format ca om, sportiv, antrenor și arbitru. Îmi sunt ca mamă și ca tată și îi iubesc enorm!

Cum îți creezi exercițiile? Există ceva ce urmărești în mod special?

Desigur că urmărim să așezăm în compoziții elementele care mă avantajează și pe care am reușit să le perfecționăm în timp. De-a lungul carierei am învățat să interpretez orice muzică. Antrenorii au ales mereu cele mai frumoase melodii și au creat compoziții care și-au lăsat amprenta în cariera mea și pe covorul marilor competiții internaționale.

Care sunt cele mai frumoase momente din ceea ce ai experimentat până acum în carieră?

Campionatul Mondial de la Sofia din acest an când am reușit să aduc pentru România, pentru Iași, o finală mondială. Am interpretat la minge pe melodia lui Okean Elzy – Not your war. Am avut o compoziție de actualitate, care a stârnit emoție pentru spectatori. Un grup de oameni din tribună a început să cânte muzica în timp ce eu concuram. I-am simțit alături de mine, deși nu concuram pentru țara lor.

După terminarea competiției, am primit un mesaj de laudă de la gimnasta mea favorită. A fost cel mai frumos moment din viața mea. Să fii observat și apreciat de persoana pe care o idolatrizezi și pe care visai să o vezi măcar o dată în viață.

E adevărat că de fiecare dată când urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, când îți cântă imnul, te simți cu adevărat împlinit. Simți că tot efortul depus în sala de antrenament este răsplătit.

Când merg la competiții și gimnastele doresc să facă poze cu mine, doresc autografe și mă arată chiar cu degetul, spunând „uite-o pe Verdeș”, mă simt cu adevărat fericită. Când eram mică, făceam și eu aceleași lucruri, iar acum mă face să zâmbesc gândul că sunt un exemplu pentru gimnastele mai mici.

De ce anume consideri că este nevoie pentru a face performanță în gimnastica ritmică?

Dorință și pasiune. Cred că este mai mult decât suficient. De-a lungul timpului diferite gimnaste au demonstrat că nu trebuie să ai calități deosebite ca să devii o sportivă de renume. Prin muncă, orice e posibil.

Care au fost momentele cele mai dificile și cum ai reușit să le gestionezi?

Am trecut prin câteva accidentări. Cel mai dificil nu a fost depășirea momentului, ci faptul că am trecut mereu prin mai multe diagnostice până să-l aflu pe cel exact. Treceau zile în care nu știam ce am, iar faptul că nu puteam începe o recuperare mă înfuria cel mai tare. Am continuat să mă antrenez și chiar a fost cea mai bună decizie. Am avut mereu speranța că totul va fi bine și lucrurile se îndreptau treptat.

Care este cel mai mare vis al tău?

Să reușesc să cresc o sportivă care să ajungă la Jocurile Olimpice.

Care sunt obiectivele de viitor?

Să particip la Jocurile Mondiale Universitare, competiție la care România nu a mai avut o gimnastă de ritmică cred că de aproape 30 de ani. Este competiția pe care o aștept de 2 ani, pentru că s-a tot amânat din cauza virusului SARS-Cov-2.

Și, desigur, să obțin calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

Dacă ai putea, ar exista ceva ce ai schimba sau ai adăuga în regulament?

Cred că noul cod de punctaj este accesibil pentru toată lumea. Îmi place ideea de a aduce din nou artisticul la punctaj particular, precum și ideea de a introduce obligatoriu cele două serii de pași de dans. Cred că acest aspect face din nou ca gimnastica să devină o artă. Codul de punctaj din trecut transformase ritmica în circ. Cel prezent îmi place mai mult.

Cât de mult consideri că te-a ajutat sportul să te formezi ca persoană?

Foarte mult. Fetițele intră în sala de gimnastică la vârste foarte fragede. Acestea experimentează departe de casă cele mai puternice sentimente. Devin responsabile și disciplinate. Sportul conturează caractere, iar al meu s-a format în lumea gimnasticii. Părinții au avut, desigur, o contribuție la dezvoltarea mea personală, dar cea mai mare influență a fost a domnilor antrenori Cătălina Radu și Constantin Radu, de la care am învățat foarte multe lucruri.

Mediul pentru un copil în dezvoltare este un factor foarte important, iar eu mă bucur că am crescut într-un mediu pozitiv, alături de domnii antrenori.

Care sunt elementele tale preferate, dacă există?

Mereu gimnastica ritmică ieșeană a fost recunoscută pentru cele mai frumoase sărituri. De altfel, săriturile au fost elementele care au conturat mereu compozițiile mele. Nu eram Verdeș, dacă nu legam într-un exercițiu 3, 4 sau 5 sărituri în manej. 😅

Sunt sportivi sau alte persoane care te inspiră? Dacă da, cine și de ce?

Anna Rizatdinova, gimnastă a Ucrainei, m-a inspirat și m-a făcut de cele mai multe ori să nu renunț. Mi-a demonstrat că rezultatele nu trebuie sa apară imediat și că sunt sportive care ating performanțe mari la vârste mai înaintate. Mi-a arătat că răbdarea și perseverența te fac să devii mai puternic. Avea vârsta de 23 de ani când a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio. Grația, eleganța, expresivitatea și maturitatea își puneau amprenta în fiecare execuție a sa. Mă uit cu drag și acum la exercițiile sale și, de ce să nu recunosc?, le știu chiar pe de rost. 😅

Gimnastica ritmică: artă sau sport?

Și artă, și sport.

Mențiuni:

Doresc să le mulțumesc domnilor antrenori Cătălina Radu și Constantin Radu, pentru grija neîncetată pe care mi-au oferit-o și pe care mi-o oferă în fiecare zi, pentru fiecare clipă dedicată formării mele și pentru tot efortul depus în tot acești ani!

De asemenea, doresc să mulțumesc Federației Române de Gimnastică Ritmică, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Primăriei Municipiului Iași, Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Facultății de Educație Fizică și Sport Iași, pentru susținerea acordată și pentru încrederea neîncetată pe care mi-au oferit-o, atât mie, cât și Gimnasticii Ritmice Ieșene!

Fie ca 2023 să fie cel mai bun an de până acum pentru Gimnastica Ritmică Românească! Vă invităm să ne fiți alături și să susțineți în toate competițiile gimnastele române. HAI ROMÂNIA!

Împărtășește: