Un vis împlinit: arbitrii de handbal Romeo Ștefan și Bogdan Ștark, la Jocurile Olimpice
Pentru cei mai mulți dintre sportivi, a ajunge la Jocurile Olimpice reprezintă una dintre prioritățile carierei. Înseamnă un vis, un obiectiv în funcție de care își ghidează viața. Iar în afară de sportivi, care reprezintă principalii actori dintr-un concurs, există și o altă categorie de persoane fără de care nu se poate desfășura un eveniment sportiv, anume arbitrii.
La fel ca în cazul sportivilor, și în acest domeniu există o concurență acerbă pentru locurile de la un turneu final de Campionat Mondial sau European. Iar o convocare la Jocurile Olimpice reprezintă, de asemenea, poate cea mai importantă performanță în viața unui arbitru.
La ediția din acest an a Jocurilor Olimpice, care va avea loc la Rio de Janeiro, în Brazilia, în luna august, primii reprezentanți ai României care au avut confirmată prezența la turneul de handbal, înaintea selecționatei feminine, au fost arbitrii Romeo Mihai Ștefan și Bogdan Ștark.
Pentru ei, delegarea la Jocurile Olimpice reprezintă împlinirea unui vis la care se gândeau de când au pornit pe acest drum. Și, chiar dacă această convocare poate părea că a venit firesc, conform delegărilor primite de cei doi arbitri de forurile internațional și european până acum, drumul până aici nu a fost deloc simplu.
Primul pas spre lumea bună a arbitrajului internațional l-au făcut în 2011, când au arbitrat la Campionatul Mondial de handbal masculin, desfășurat în Suedia, singura dată când au avut și echipa națională alături. Iar la acel turneu final deja s-au remarcat, arbitrând meciul pentru locul al cincilea.
A urmat ediția din 2013 a Campionatului Mondial, disputat[ în Spania, după care au fost prezenți la două ediții de Campionat European, în 2014 (Danemarca) – la care au oficiat în finala mică, în care Croația a învins Spania la un singur gol diferență – și în 2016 (Polonia).
De asemenea, Ștefan și Ștark au mai bifat numeroase alte meciuri în Liga Campionilor, Cupa EHF, precum și alte competiții de mai mare sau mai mică anvergură, fiind delegați să arbitreze inclusiv finala mare a SuperGlobe 2015 (Campionatul Mondial al Cluburilor), în care germanii de la Fuchse Berlin s-au impus la limită în dauna ungurilor de la Veszprem.
De curând au fost prezenți la turneul masculin preolimpic disputat în Danemarca, iar pe 1 Mai, chiar de Paști, vor oficia la meciul retur din sferturile Ligii Campionilor, dintre Paris Saint-Germain și HC Zagreb, care va avea loc în capitala Franței.
Înainte de a porni pe calea arbitrajului, amândoi au jucat handbal. După ce a încercat mai multe sporturi, printre care fotbal, hochei, baschet, șah, înot, Romeo Ștefan, originar din Ploiești, a ales handbalul, la care l-a adus un coleg în clasa a VIII-a. A jucat handbal la fostul liceu „C.D. Gherea”, din Ploiești, actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”, unde profesorul Ioniță l-a introdus în formula echipei, pe postul de coordonator de joc.
După ce a terminat junioratul a mai jucat șase luni la fosta echipă a Ploieștiului – Inspet, care se transformase ulterior în Uztel.
A considerat că nu putea face handbal de performanță la nivelul pe care și-l dorea, iar așa a decis să renunțe la activitatea sportivă. Dar, după ce a urmat un curs de arbitri cu profesorul Virgil Ivanciu, a ales să urmeze această carieră, în schimb.
„Am considerat că pot să-mi urmez pasiunea pentru handbal, pentru că mi-a plăcut foarte mult. Și îmi plăcea foarte mult când eram în teren să fiu arbitru. Nu a fost ușor, începuturile au fost foarte grele”, ne-a destăinuit arbitrul ploieștean.
Bogdan Ștark, originar din București, a jucat handbal puțin mai mult, până în anul al IV-lea de facultate.
„Am jucat handbal de performanţă până la vârsta de 22 ani, moment în care timpul nu mi-a mai permis să continui. Dar, am vrut să rămân în fenomen, iar arbitrajul mi s-a părut un mod interesant de a fi aproape de sportul pe care îl iubesc”, ne-a mărturisit Bogdan.
Pasiunea sa pentru handbal s-a moștenit, practic, tatăl său fiind antrenor. „M-am «născut» şi am «crescut» pe terenul de handbal, și nu m-am putut împăca cu ideea să stau departe de handbal. Arbitrajul era singurul mod prin care am considerat că pot face performanţă, iar după ani de muncă şi sacrificii, satisfacţiile nu au întârziat să apară”, ne-a mai spus arbitrul bucureștean.
Colaborarea dintre cei doi a început în 2003, la un turneu final de junioare II, organizat la Ploiești, prin intermediul unei colege din Târgu Mureș, Simona Pop. Până atunci, Bogdan arbitra cu Marius Ghiorghișor, iar Romeo Mihai – cu Gabriel Dumitrache.
„A fost «dragoste la prima vedere», am simţit că împreună putem face performanţă, lucru pe care ni-l doream amândoi”, ne-a spus Bogdan.
La rândul său, Romeo a completat: „Am considerat că putem să mergem împreună mai departe, pentru că a fost ca o dragoste la prima vedere. Și din momentul acela s-a făcut aproape 14 ani, în care am fost nedezlipiți, în care avem împreună o grămadă de amintiri, cele mai multe foarte plăcute, totul culminând cu delegări la campionate mondiale, campionate europene, la seniori, o finală de campionat european.
„Iar cireașa de pe tort a fost această nominalizare la Jocurile Olimpice de la Rio, care din punctul meu de vedere este maximum pe care îl poate atinge un arbitru”.
Despre convocarea la Rio, arbitrul ploieștean a mai adăugat: „Am crezut în șansa noastră. Nu a fost ușor, a fost o luptă acerbă, dar am beneficiat și de o conjunctură favorabilă, iar faptul că am fost serioși ne-a adus și această nominalizare care ne-a umplut inima de bucurie.
„Convocarea la Jocurile Olimpice înseamnă încununarea multor sacrificii, în atât de mulți ani de muncă. Pentru mine a fost un vis la care am aspirat din momentul în care m-am apucat de arbitraj. Iar în momentul în care a venit, am realizat că nu am visat degeaba, că nu a rămas doar un vis, ci este o realitate.
„Este o mare provocare, pentru că aștept să văd cum este la Olimpiadă, să stai în același loc cu toți sportivii lumii, în același sat olimpic, aștept să gust din înalta performanță, pentru că acolo chiar este elita sportului mondial. Și pentru că tot am ajuns acolo, sper să facem o surpriză plăcută”.
De asemenea, nici pentru Bogdan convocarea la Jocurile Olimpice nu poate fi egalată cu nimic în carieră, încă din momentul în care a ales acest drum sperând să ajungă la cel mai înalt nivel.
„Ca la orice început, speram să ajung cât mai sus în activitatea aleasă. Am avut nenumărate discuţii cu tatăl meu, care era un tip foarte serios şi dedicat în tot ceea ce făcea. Sfatul lui a fost: principii de la care nu trebuie să te abaţi, seriozitate în tot ceea ce faci. Am tot timpul în minte aceste cuvinte şi după 16 ani de muncă.
„Despre convocarea la Jocurile Olimpice nu sunt prea multe de spus, reprezintă cea mai mare satisfacție din carieră!”.
La fel ca și pentru un sportiv, un arbitru are nevoie de o pregătire completă, din toate punctele de vedere.
„Este nevoie de foarte multă muncă şi seriozitate, dar și înţelegere din partea familiei şi susţinerea necondiţionată a celor apropiaţi”, ne-a spus Bogdan în această privință.
„Pregătirea este compusă din trei componente importante: pregătire fizică, pregătire psihică şi pregătire teoretică. Niciuna dintre cele trei componente nu trebuie neglijată şi toate trebuie tratate cu la fel de multă seriozitate. Dacă toate condiţiile sunt îndeplinite, rezultatele nu vor întârzia să apară”, a completat acesta.
De asemenea, seriozitatea abordării pregătirii reprezintă un element de bază și pentru Romeo Ștefan. „Trebuie seriozitate. Un arbitru trebuie să fie autodidact, are nevoie de timp pentru studiu, studiu video, al regulamentului, să fie cel mai bun critic al său, să aibă curaj, să fie mulțumit atunci când termină un meci.
„Și e nevoie de inteligență. În momentul în care ești conștient unde ai greșit, trebui să încerci să-ți remediezi în timp greșelile. Din acel moment poți câștiga experiență pentru a putea duce meciul acolo unde îți dorești.
„Pe teren, tensiunile sunt mari, jucătorii își doresc să câștige cu orice preț. Atunci, noi trebuie să avem o abilitate de a simți punctele nevralgice și jucătorii predispuși la a provoca un mic «război» pe teren. Nouă ne place cel mai mult atunci când jucătorii pot pe teren să-și dea viața, dar în afara lui să bea o bere împreună”.
Cu privire la modul în care se pregătește un arbitru, Romeo ne-a mai mărturisit: „Este foarte importantă pregătirea fizică, precum și cea teoretică, dar și video – pentru că este bine ca un arbitru să vadă faze de joc care i se pot întâmpla. Este foarte bine ca atunci când în timpul jocului are anumite faze pe care le simte că nu au fost ok arbitrate, să se ducă să le vadă după meci.
„Pregătirea fizică se poate realiza de trei-patru ori pe săptămână, câte minimum 45 de minute-o oră de alergare. Noi avem și ceva specific, shuttle-run. Pe o lățime a terenului, 20 de metri, alergi dintr-o parte în cealaltă. Sunt 95 de lățimi, primele 10 sunt la 7 secunde, apoi coboară și ultimele 15 trebuie să fie la 4 secunde pe lățime. Aceasta este testarea noastră la competițiile majore.
„Dar, eu efectuez acest shuttle-run tot timpul când mă pregătesc pentru o competiție majoră. După ce alerg 4-5 km, pentru rezistență, finalizez cu shuttle-run.
„Pregătirea fizică este foarte importantă pentru că acum, la băieți, handbalul este o combinație între forță și viteză. Și în momentul în care eu nu sunt aproape de jucător, risc să pierd foarte multe faze, în condițiile în care decizia este doar la mine într-o fracțiune de secundă”.
Cei doi arbitri internaționali nu au fost feriți de dificultăți. Cea mai mare dintre ele s-a petrecut chiar înainte de primul turneul final major din carieră. Cu cinci săptămâni înainte de Campionatul Mondial din 2011, Bogdan s-a accidentat.
A urmat o operație și o muncă titanică pentru recuperare. Din fericire, acesta s-a recuperat la timp, iar cuplul de arbitri Ștefan/Ștark a putut fi prezent în Suedia.
Despre presiunea care apasă pe umerii unui arbitru la un asemenea nivel, în special, Bogdan a declarat: „Presiunea este la fel de mare şi pe umerii jucătorilor, şi ai antrenorilor şi ai arbitrilor. Important este să ne respectăm reciproc, să ne acceptăm greşelile unii altora”.
Faptul că locuiesc în orașe diferite le-a pus ceva probleme la început, deoarece era greu de discutat după jocuri, după ședințe. Dar, grație tehnologiei, acum lucrurile sunt mult mai simple, deoarece pot vorbi prin telefon sau prin intermediul internetului.
După aproape 14 ani de arbitrat împreună, se formează, totuși, o simbioză, în care cei doi au o singură viziune a jocului, păstrând aceeași linie de arbitraj, indiferent că se află în finala Campionatului Mondial sau la un joc de campionat din țară.
În privința colaborării atât de bune pe o perioadă atât de lungă de timp pe care o au cei doi arbitri o reprezintă faptul că știu să-l asculte unul pe celălalt. Își însușesc greșelile și, cel mai important, încearcă să le corecteze.
Dar, chiar și la acest nivel, oricât s-ar strădui un arbitru, greșelile apar. „Handbalul este un sport de contact. Aceeași fază o putem vedea cinci persoane și e posibil să avem trei sau patru păreri. De aceea este important cum îl vedem”, ne-a spus Romeo Ștefan.
„Pentru mine arbitrajul trebuie să fie o corelație între personalitatea arbitrului și regulament. Una fără alta nu poate merge mai departe. În momentul în care cunoști foarte bine regulamentul, dar nu ai personalitate, nu ești arbitru bun. În momentul în care ai prea multă personalitate, dar nu cunoști regulamentul, iarăși vorbim degeaba.
„Dar, dacă găsești un echilibru între personalitate și regulament, atunci poți să faci performanță. Pentru că arbitrajul are biblia sa, care este regulamentul. Și există arbitraj în spiritul regulamentului și în spiritul jocului.
„De foarte multe ori noi, arbitrii, în general, suntem un pic antipopulari, pentru că încercăm să respectăm regulamentul. Dar, de foarte multe ori, deciziile noastre supără lumea din tribună, băncile, deși conform regulamentului acelea sunt deciziile corecte”.
Romeo Ștefan și Bogdan Ștark au arbitrat atât în competiții internaționale, cât și în România. Iar despre diferențele existente, Bogdan ne-a spus următoarele: „Din punctul meu de vedere, nu sunt diferenţe semnificative din punct de vedere tehnico-tactic, dar sportivii din străinătate sunt mult mai profesionişti în ceea ce fac, în sensul că se protejează mult mai mult unii pe alţii”.
Romeo Mihai a completat: „Campionatul României este bun, de la care, noi, ca arbitri, avem de învățat. Avem campionate echilibrate, atât la băieți, cât și la fete, iar în acest fel, având meciuri de acest gen, arbitrul crește. Contează foarte mult să ai un campionat puternic, deoarece aici îți faci pregătirea, aici te formezi, aici înveți să arbitrezi”.
După o carieră atât de lungă și plină de satisfacții, Romeo Ștefan consideră că handbalul l-a învățat „să respect, să mă comport, să încerc să fiu fair-play, să încerc să fiu cel mai bun, să apreciez munca tuturor, pentru că de decizia mea poate depinde soarta multor oameni.
„Poți să arbitrezi un meci în care o echipă pleacă la Jocurile Olimpice și o echipă rămâne acasă. Realizezi ce se întâmplă cu cei care pleacă, din punct de vedere a situației lor viitoare, și ce se poate întâmpla cu cei care nu se califică.
„De aceea trebuie să apreciez munca și să fiu cât se poate de obiectiv. Responsabilitatea este foarte mare, iar decizia o iei într-o fracțiune de secundă, în funcție de situație, de poziționare, de moment, de ce simți. De asta am spus că arbitrajul se face cu oameni deștepți, inteligenți”.
De asemenea, în această privință, Bogdan Ștark s-a rezumat la a fi strict și concis: „Este un proverb vechi: respectă şi vei fi respectat”.