Nadia Comăneci și începutul unui record în gimnastica artistică feminină
|

Nadia Comăneci și începutul unui record în gimnastica artistică feminină

Săptămâna trecută s-au împlinit 47 de ani de la celebrul moment în care Nadia Comăneci a oferit întregii lumi primul exercițiu de nota 10 din istoria gimnasticii artistice de la Jocurile Olimpice, la paralele inegale. Era anul 1976, la Montreal, în Canada. La acea ediție, Nadia Comăneci și Nelli Kim (Uniunea Sovietică), ambele cu exerciții…

Gabriel Burtănete – noua speranță a gimnasticii masculine românești
|

Gabriel Burtănete – noua speranță a gimnasticii masculine românești

Campion mondial și european la juniori, la sărituri (în 2019, respectiv 2020), medaliat cu bronz la Festivalul Olimpic al Tineretului European, tot la sărituri (în 2019 – competiție la care a fost al cincilea la individual compus), Gabriel Burtănete reprezintă noua speranță a gimnasticii artistice masculine românești. Iar rezultatele obținute anul acesta, la primul sezon…

Istorie: România, pe locul al cincilea în clasamentul all time pe medalii, la Campionatele Mondiale de Gimnastică
| |

Istorie: România, pe locul al cincilea în clasamentul all time pe medalii, la Campionatele Mondiale de Gimnastică

Având în vedere că, mâine, va debuta cea de-a 51-a ediție a Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică, cu primele antrenamente oficiale (competiția propriu-zisă va începe din 29 octombrie), la Liverpool, în Marea Britanie, este un moment bun să privim în urmă, la istoria bogată pe care România o are în acestă disciplină olimpică, emblematică pentru…

Perspective și realități, la secția de gimnastică de la CS Petrolul Ploiești
| |

Perspective și realități, la secția de gimnastică de la CS Petrolul Ploiești

În urmă cu o lună, secția de gimnastică artistică a Clubului Sportiv Petrolul Ploiești obținea medaliile de bronz la Campionatul Național pe echipe, la junioare 2, nivel 5 (despre care am scris aici) – echipă formată din Alina Ioana Ristea, Ariana Ștefania Băicoianu, Erika Andriesei, Ema Iordache și Cassandra Iagăr, dar și două medalii individuale…

Două medalii de bronz pentru gimnastica aerobică românească, la Jocurile Mondiale
|

Două medalii de bronz pentru gimnastica aerobică românească, la Jocurile Mondiale

România a obținut încă două medalii la Jocurile Mondiale, care au loc la Birmingham, în Statele Unite ale Americii. Ambele medalii au fost de bronz, obținut în cadrul competiției de gimnastică aerobică. Calificați cu al doilea punctaj în finala probei de grup (20.200p), Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc, Leonard Manta, Mihai Alin Popa, Darius Branda și…

România a câștigat medalia de argint la Aerobic Dance, la Jocurile Mondiale
|

România a câștigat medalia de argint la Aerobic Dance, la Jocurile Mondiale

România a bifat, în această noapte, prima medalie de până acum de la cea de-a 11-a ediție a Jocurilor Mondiale. Competiția este organizată de International World Games Association (IWGA), o organizație non-profit compusă din 37 federații internaționale, recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional, întrecerea având loc în anul de după Jocurile Olimpice. Ediția de anul acesta…

Gimnastele junioare de la Petrolul Ploiești, medaliate cu bronz la Campionatul Național pe echipe
| |

Gimnastele junioare de la Petrolul Ploiești, medaliate cu bronz la Campionatul Național pe echipe

La Constanța, a avut loc etapa finală a Campionatului Național de Gimnastică Artistică pe echipe, pentru junioare 2 și 3, după ce prima etapă s-a disputat, în martie, la Ploiești. De asemenea, competiția a contat și pentru calificarea la finala Campionatului Național Individual, din toamnă. CS Petrolul Ploiești a reușit să confirme rezultatul înregistrat la…

Andrei Muntean
|

Andrei Muntean, medaliat cu argint la Cupa Mondială Challenge de la Koper

Astăzi, în ultima zi a finalelor de la Cupa Mondială Challenge de Gimnastică Artistică de la Koper (Slovenia), România a fost reprezentată de trei sportivi. Dintre cei trei gimnaști români prezenți în finale, doar Andrei Muntean a reușit să urce pe podium, în vreme ce Gabriel Burtănete a ratat la o diferență minimă o medalie….

Andrei Muntean Gabriel Burtănete
|

Andrei Muntean și Gabriel Burtănete, pe locurile 5 și 6 în finala de la inele la FIG Art World Challenge Cup

Astăzi, în prima zi a finalelor pe aparate de la FIG Art World Challenge Cup (Koper, Slovenia) la gimnastică artistică, au evoluat și sportivii români Andrei Muntean și Gabriel Burtănete, la inele. Calificat cu a treia notă în finală (13.650p), Andrei Muntean a încheiat la cinci sutimi de podium, ocupând locul al cincilea. Gimnastul român…

Ana Bărbosu, dublă medaliată la Cupa Mondială Challenge de la Osijek
|

Ana Bărbosu, dublă medaliată la Cupa Mondială Challenge de la Osijek

Astăzi, în a doua zi a finalelor pe aparate de la Cupa Mondială Challenge la gimnastică artistică, de la Osijek (Croația), România a avut două reprezentante: Ana Bărbosu și Silviana Sfiringu. După medalia de bronz cucerită ieri, la paralele, Silviana Sfiringu a ocupat locul al cincilea în finala de la bârnă, cu 11.800 puncte (4.7…

Silviana Sfiringu – locul 3 în finala de la paralele, la Osijek
|

Silviana Sfiringu – locul 3 în finala de la paralele, la Osijek

Astăzi, în prima zi a finalelor de la Cupa Mondială Challenge la gimnastică artistică, de la Osijek (Croația), România a avut o reprezentantă, în concursul de la paralele. Silviana Sfiringu a obținut calificarea la paralele cu al cincilea punctaj (12.633p). În finală, gimnasta tricoloră a reușit o clasare și mai bună, cu toate că nota…

Gabriel Burtănete, medalie de aur la Varna FIG World Challenge Cup
|

Gabriel Burtănete, medalie de aur la Varna FIG World Challenge Cup

Calificat cu primul punctaj în finala de la sărituri a FIG World Challenge Cup de la Varna (Bulgaria), Gabriel Burtănete a confirmat, obținând medalia de aur. Gimnastul român s-a clasat pe primul loc în finală, cu o medie de 14.400 puncte (14.650/14.150), fiind urmat, pe podium, de Taylor Burkhart (SUA – 14.350p) și de Courtney…