CEV Champions League: Alba Blaj – un punct în deplasarea din Franța; CSM Târgoviște – fără set, pe terenul uneia dintre pretendentele la trofeu
Ambele echipe românești din CEV Champions League la volei feminin – Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște – au debutat cu înfrângeri în deplasare, ieri seară.
Campioana României, Volei Alba Blaj, a reușit, totuși, să-și adjudece un punct în clasamentul Grupei B, după ce a cedat în tiebreak, cu echipa campioană a Franței – Volero Le Cannet. La capătul a 144 de minute de joc, gazdele s-au impus cu scorul de 25-23, 18-25, 23-25, 25-21, 15-7, MVP al partidei fiind jucătoarea de pe postul de universal de la Volero – Vita Akimova, cu 43 de puncte reușite (39% eficiență), fiind principala marcatoare a competiției, după prima etapă – cu o medie de 8.6 puncte pe set.
De la Alba Blaj, extrema Victoriia Russu a realizat cele mai multe puncte, cu 21p (9p pe serviciul propriei echipe – Break Point / 3p din blocaj), având procentaj de 39% în atac, dar o eficiență de numai 23%.
Gergana Dimitrova a urmat-o la numărul de puncte reușite pentru campioana României – cu 16p (7p BP) și 41% procentaj de reușită în atac (eficiență 26%).
Iar Bojana Milenkovic a fost cea mai bună jucătoare a campioanei din Blaj la preluare, cu 56% recepție pozitivă (18 preluări) și 44% eficiență, bifând, totodată, și 14 puncte, cu 34% procentaj în atac.
De remarcat a fost și jocul coordonatoarei Sladjana Mirkovic, care a avut eficiență de 42.31%, reușind și șapte puncte, precum și cel al centrului Jovana Kocic, care a încheiat cu 4 blocaje (medie de 0.8 pe meci).
În următoarea etapă, Volei Alba Blaj va disputa primul joc de pe teren propriu, pe 20 decembrie, în compania formației italiene Vero Volley Milano, care a învins, în prima etapă, pe Prometey Dnipro, din Ucraina, scor 3-0 (25-17, 25-20, 25-21).

În privința vicecampioanei CSM Târgoviște, echipa dâmbovițeană a avut parte, la prima apariție în Liga Campionilor, de un joc pe terenul formației care are al treilea număr de meciuri disputate și de victorii din competiție (însă, cu doar un titlu obținut în Champions League) – Eczacibasi Dynavit Istanbul.
Echipa din Turcia, câștigătoare a CEV Cup, în sezonul trecut, s-a impus, după 65 de minute de joc, în trei seturi, scor 25-18, 25-14, 25-22, Samanta Fabris și Laura Heyrman fiind principalele marcatoare, cu 16, respectiv 13 puncte.
De la CSM Târgoviște, centrul Mira Todorova a fost principala jucătoare din ofensivă, cu 8 puncte (singura din echipă care a reușit mai mult de un BP – 2), procentaj de 64% în atac și eficiență 45%.
Pentru vicecampioana României, liberoul Nikolina Bozicevic a încheiat cu 61% la recepție pozitivă (28 de preluări) și procentaj de eficiență de 46%, iar coordonatoarea Kim Robitaille a avut 35.29% eficiență.
În următoarea etapă a Grupei E, CSM Târgoviște va juca pe teren propriu, pe 21 decembrie, în compania campioanei Poloniei – Grupa Azoty Chemik Police, care a dispus, în prima rundă, de campioana Bulgariei, Maritza Plovdiv, scor 3-0 (25-18, 25-23, 25-11).
Foto: CEV