Ciclism > Daniel Roşioru – King of the Mountain

Ciclistul clubului Conpet Ploieşti, Daniel Roşioru, a impresionat la Surmont MTB Challenge, competiţie de mountain bike desfăşurată la Azuga. Fost campion naţional la maraton, acesta s-a impus pe traseul lung, derulat pe distanţa de 44 km şi cu o diferenţă de nivel de peste 1600 m.

Daniel a ajuns la sosire cu timpul de 3.05:11,5 ore, având un avans de cinci minute faţă de următorul clasat. În plus, sportivul grupării prahovene şi-a adjudecat şi titlul King of the Mountain (Regele Muntelui), rezervat celui mai bun căţărător.

Despre participarea la acest concurs, Daniel Roşioru ne-a declarat:

„Am ajuns până la înălţimea de 1800 m, au fost peisaje foarte frumoase, dar, totodată, a fost un traseu foarte greu. Sunt mulţumit de performanţa obţinută, acest concurs reprezentând o bună verificare pentru Campionatul naţional de cross-country, care va avea loc la finalul săptămânii”.

De la Conpet Ploieşti, în echipa antrenată de Eugen Dulgheru şi Cornel Popa a mai concurat Adrian Niţu, vicecampion naţional de tineret la cross-country. Acesta a participat pe traseul mediu şi a fost extrem de aproape de victorie, sosind la 30 de secunde de Attila Ujfalvi, clasat pe prima poziţie. Adrian a traversat cei 38 km, cu diferenţă de nivel de 1100 m, cu timpul de 1.53:56,9 ore.

Tot pe traseul mediu a mai concurat, din Prahova, Gabriel Dăiţoiu, care s-a situat pe locul al treilea la categoria 30-39 ani. De menţionat şi prezenţa juniorului Alexandru Poenaru, de la CS Petrolul Ploieşti, specialist pe şosea, care s-a situat pe locul al patrulea pe traseul scurt (25 km), la categoria sa de vârstă.

Echipa clubului Conpet Ploieşti va participa, la finalul săptămânii, la Campionatul naţional de cross-country (XCO), care va avea loc la Păltiniş, în judeţul Sibiu.

credit foto: Surmont MTB Challenge

Împărtășește: