Ciclism > Petrolul a avut cei mai buni căţărători la Cupa Federaţiei

Timp de patru zile, în jurul oraşului Piatra Neamţ, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Cupei Federaţiei Române de ciclism şi triatlon, rezervată cadeţilor şi juniorilor. Printre cluburile care au participat s-a numărat şi CS Petrolul Ploieşti, echipă condusă de antrenorul Constantin Ciocan.

De la gruparea prahoveană au concurat şase juniori (Ştefan Buzaş, Lucian Oprea, Valentin Pleşea, Ion Brânzea, Ştefan Tudorancea şi Marius Tudorancea) şi doi cadeţi (Alexandru Poenaru şi Andrei Ganea).

Cicliştii ploieşteni au început în forţă, Buzaş şi Oprea clasându-se pe locurile doi, respectiv trei, în prima etapă, la juniori, iar Poenaru – pe poziţia a doua, la cadeţi. În plus, după primele două etape, o rundă de fond (60 km) şi una de contratimp individual (16 km), CS Petrolul avea patru juniori între primele zece poziţii, în vreme ce amândoi cadeţii se aflau între primii şase clasaţi.

Etapa a treia, care a constat într-o rundă de fond (70 km), a fost decisivă pentru configuraţia finală a competiţiei.

„Deşi am văzut înainte traseul, observând o porţiune care ne avantaja, în condiţii normale, putând spera chiar la victorie, vremea ne-a jucat feste. Startul s-a dat la o temperatură de 8 grade Celsius, însă, după punctul de căţărare, câştigat de sportivii noştri, de altfel, vremea s-a înrăutăţit, ajungându-se la 2 grade Celsius şi lapoviţă. Din păcate, fiind nepregătiţi pentru asemenea condiţii, principalii noştri sportivi au pierdut enorm de mult timp, coborând în clasament, cu o sigură excepţie, Ion Brânzea”, ne-a declarat antrenorul Constantin Ciocan.

Ion Brânzea s-a clasat pe locul al doilea în etapa a treia, avansând în ierarhie până pe poziţia a treia. În schimb Buzaş a ajuns pe locul al nouălea, Pleşea – pe locul zece, iar Oprea, care avea şanse la victorie înainte de această etapă, a retrogradat tocmai până pe locul 12.

Lucian Oprea a fost cel mai bun căţărător la Cupa Federaţiei
Lucian Oprea a fost cel mai bun căţărător la Cupa Federaţiei

Totuşi, după ultima etapă, Brânzea şi-a păstrat poziţia a treia, obţinând medalia de bronz, fiind la aproape un minut în urma învingătorului, Ionuţ Sdrăilă, CS Torpedo Zărneşti, şi la 48 de secunde de Cristian Răileanu, din Moldova.

La cadeţi, Andrei Ganea s-a aflat foarte aproape de podiumul de premiere, clasându-se pe locul al patrulea, în vreme ce Alexandru Poenaru s-a situat pe poziţia a şaptea. Primii trei clasaţi au fost Vlad Dobre (CS Torpedo Zărneşti), George Grigore (CS Olimpia Bucureşti) şi Cătălin Iorga (CS Bilala Constanţa).

De remarcat faptul că, în clasamentul căţărătorilor, la juniori, primele două poziţii au fost ocupate de sportivii ploieşteni Lucian Oprea şi Ion Brânzea.

„Suntem mulţumiţi de evoluţia sportivilor. Avem patru ciclişti care merg foarte bine şi putem spune că am format o nouă generaţie de valoare”, ne-a mai mărturisit antrenorul grupării ploieştene.

Pe sportivii petrolişti îi aşteapă, săptămâna viitoare, o nouă competiţie care se va întinde pe patru zile, urmând să participe la Turul Dobrogei, ultima întrecere de verificare înainte de Campionatul naţional.

Împărtășește: