Cupa „Memorialul Ștefan Moldanschi” – din pasiune, pentru scrimă
Există persoane care își pun amprenta asupra comunității din care fac parte. Iar Ștefan Moldanschi, antrenor de scrimă și multiplu campion național la spadă, reprezintă o asemenea persoană. Mai mult decât atât, personal, a fost unul dintre antrenorii de la care am descoperit ceea ce înseamnă pasiunea pentru performanță.
Îmi amintesc și acum vremea când – la începutul meu în meseria de jurnalist – nu existau atât de multe resurse alternative pentru a afla informații, ci doar sursa principală, și ne întâlneam la sala Clubului Sportiv Petrolul Ploiești, de la Stadionul „Ilie Oană”, după un concurs sau, pur și simplu, despre a sta de vorbă despre situația secției de scrimă, ori despre sport, în general.
Poate și pentru că a observat că eram interesat de oameni și de a afla ceea ce îi face pe unii copii să urmeze calea sportului de performanță, visând la o carieră de succes, mi-a povestit nu doar despre rezultate, ci și despre multe dintre întâmplările din culisele fenomenului, pentru a înțelege mai bine care este realitatea „din teren”.
Din păcate, în 2017, acesta a plecat dintre noi, iar secția de scrimă de la CS Petrolul Ploiești a traversat o perioadă plină de incertitudini.
Unul dintre copiii săi, însă, Claudiu Moldanschi, a continuat povestea scrimei la clubul ploieștean, fiind antrenorul secției, în prezent, iar în fiecare an se ocupă de organizarea unei întreceri în memoria celui care a fost Ștefan Moldanschi.
Anul acesta, competiția de floretă s-a desfășurat, în weekendul trecut, la zece categorii, pentru concurenți cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, având la start peste 200 de sportivi, atât din România, cât și din Bulgaria și Republica Moldova. Întrecerea – ajunsă la cea de-a opta ediție și organizată de CS Petrolul – a avut loc la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil”, din Ploiești.
Chiar dacă un asemenea eveniment, prin care să fie onorată cariera unei persoane care a realizat performanță pentru comunitate, ar fi meritat să aibă loc în cea mai mare sală din județul Prahova (Sala „Olimpia”), a fost, totuși, o nouă ediție de succes.
Un concurs în care copiii participanți și-au arătat îndemânarea pe planșă, cu multe emoții de toate felurile, cu lacrimi de fericire și de tristețe pe moment, dar a fost și o competiție care a reprezentat o bună promovare a acestei discipline sportive olimpice, mai ales că au putut fi urmăriți unii dintre sportivii de viitor ai României. Iar astfel de evenimente ar trebui organizate mai des, cu o promovare mai mare, dacă dorim să atragem copiii către activități sănătoase, care dezvoltă, totodată, puterea de gândire și de analiză.
În privința rezultatelor, clubul organizator a bifat două victorii, prin Antonia Stănescu (U14) și Mihai Frangulea (U11), și patru medalii de bronz (Antonia Stănescu, Daria Cornea – U17, Matei Istrate – U17, Andreea Pelaghie – U11). Câștigătorii și rezultatele complete – aici, iar câteva poze – aici.