Editorial > Deocamdată, e doar un vis

De câteva zile, la Daegu, în Coreea de Sud, a început Campionatul Mondial de atletism. Într-o arenă impresionantă, în care publicul numeros venit să asiste la probele competiţiei a creat o atmosferă frumoasă, până acum, cei mai valoroşi atleţi ai lumii se întrec pentru medaliile puse în joc.

Aproape pe partea cealaltă a lumii, la zeci de mii de kilometri distanţă, o mână de copii, mai mici şi mai mari, visează ca, peste câţiva ani, să poată fi şi ei prezenţi în flashurile aparatelor de fotografiat şi de filmat de la Campionatul Mondial.

Din păcate pentru ei, însă, au de înfruntat mai mult decât propriile limite ale organismului lor, ci şi pe cele ale societăţii în care trăiesc. De ani buni, atletismul ploieştean nu mai are condiţii de a realiza performanţă. Fără o sală şi un stadion sau măcar o pistă de atletism nu se poate ajunge la un nivel performant.

Şi, chiar şi aşa, din când în când, mai răsar câţiva boboci în mijlocul asflatului murdar şi dogoritor. Dar, dacă nu vor fi luaţi şi îngrijiţi aşa cum se cuvine, se vor veşteji şi vor dispărea, aşa cum s-a mai întâmplat şi până acum.

Situaţia este cât se poate de critică. Soluţii se pot găsi foarte rapid, dacă ar exista bună-voinţă din partea celor care au „ajutat” la degradarea acestui sport în Ploieşti.

Până atunci, însă, copiii continuă să viseze la spectacolul sportului profesionist, pe o pistă de amatori, privind cu îngrijorare la sezonul de iarnă, pentru că s-ar putea să nu aibă unde să se antreneze.

Cel puţin visurile nu le pot fi îngrădite de nimeni.