Eduard Grosu: „Vreau să devin cel mai bun ciclist din lume”
A realizat cea mai bună performanță din ciclismul românesc în Marile Tururi, la ediția de anul trecut din Giro (Turul Italiei). Este, în prezent, cel mai bine clasat ciclist român din clasamentul internațional. A ajuns la o echipă profesionistă italiano-japoneză – Nippo Vini Fantini, care, în viitorul apropiat, își dorește să obțină licența World Tour.
Eduard Grosu, un tânăr de 23 de ani din Zărnești, a pornit sprintul spre confirmare în plutonul mondial și nu vrea să se oprească decât atunci când va trece primul linia de sosire.
Care au fost primii tăi pași în ciclism și ce te-a fermecat la acest sport?
Primii mei paşi spre bicicletă/ciclism au fost undeva la vârsta de 3 ani (primul meu concurs de biciclete pe care l-am şi câştigat). Asta datorită faptului că tatăl meu (n.r. – Viorel Grosu) era ciclist/antrenor la clubul „Torpedo” Zărneşti, unde am evoluat ca şi ciclist şi eu până la vârsta de 14 ani.
Ce ai învățat din perioada petrecută în cursele din România?
Am învăţat destul de multe lucruri în România – „ABC”-ul ciclismului, tatăl meu implicându-se foarte mult în creşterea mea!
Cine te-a ajutat să te dezvolți ca sportiv de performanță?
M-au ajutat multe persoane. Există o zicală: „Meseria se fură”, iar eu, având în vedere faptul că în perioada copilăriei mele tatăl meu încă participa ca şi sportiv Elite, l-am avut pe el ca prima persoană de la care să învăţ tot ceea ce era de ştiut.
Cât de mult contează talentul pentru a ajunge la performanțe, în comparație cu munca pe care trebuie să o depui?
Nu este de ajuns talentul, este important să ai abilităţi bune. E uşor să ajungi sus, important este să te menţii. Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă, talentul reprezintă 30%.
Ce te motivează pe tine, ca sportiv?
Sunt multe lucruri care mă motivează, în special încrederea acordată de către echipă, familie, faptul că vreau să devin cel mai bun ciclist din lume.
În ce fel decurge pregătirea la o asemenea echipă și cum v-ați pregătit pentru acest sezon?
Pregătirea începe undeva la jumătatea lunii noiembrie, iar sezonul se termină la începutul lunii noiembrie, practic 10 zile fără bicicletă pentru a ne recupera mental. Începem pregatirea prin cantonamente, unde se fac antrenamente pentru volum, ore multe în şaua bicicletei, apoi, în funcţie de calendarul fiecăruia, începem să realizăm exerciţii specifice pe bicicletă pentru a ajunge în vârf de formă la momentul la care ne dorim. Pe lângă bicicletă, se mai fac şi exerciţii fizice, în sala de fitness, masaj, saună etc.
Cât de bine vă înțelegeți în echipă și există un moment memorabil alături de cei din echipă pe care ai putea să ni-l povestești?
Ne înţelegem foarte bine, suntem ca o familie, asta este forţa noastră. Un moment remarcabil ar fi acela din Tour of Quinchai Lake, unde în etapa pe care am câştigat-o am avut o pană la roata din faţă în ultimii kilometri ai cursei. De obicei, este aproape imposibil să mai reintri în pluton când se rulează cu 60 km/h pe finalul cursei. În schimb, colegii mei m-au aşteptat, iar în ultimii 200 m m-au lăsat în poziţia perfectă şi am câştigat acea etapă.
Anul trecut, ai reușit cel mai bun rezultat al unui român în Marile Tururi de ciclism din lume. Cum ai trăit experiența din Turul Italiei și ce reprezintă pentru tine asemenea performanță?
Da, am reuşit cel mai bun rezultat din istorie, însă pentru mine contează victoriile. Fără incidentul de la final, ar fi fost podium, dar şi aşa tot nu cred că eram mulţumit. Avand în vedere că am avut probleme de sănătate la început de sezon, aş putea să mă mulţumesc, dar rămân cu un gust amar, iar anul acesta sper să reuşesc sa scriu altceva în istoria acestui sport.
În etapa 13 ai terminat pe locul al cincilea, extrem de aproape de Modolo, care a câștigat. Privind în urmă, crezi că ai fi putut face ceva diferit pentru a te impune?
Sigur, dacă aveam un coechipier pe final, dacă în ultimul viraj aş fi intrat pe dreapta şi nu pe stânga, dacă nu m-ar fi închis spre gardul de protecţie Porshev în ultimii 150 m, altul ar fi fost rezultatul final, însă sunt prea multe lucruri care ar fi trebuit să fie cap la cap.
Cum te simți concurând alături și, totodată, împotriva unor asemenea sportivi de referință din ciclismul mondial?
Mă simt la fel ca şi ei, atât timp cât sunt în top, şi lor le este teamă de mine, la fel cum îmi este şi mie de ei.
Cine dintre cicliștii alături de care ai concurat te-a impresionat ca prezență în pluton și de ce?
Mă impresionează Sagan, manevrează bicicleta cu o aşa mare uşurinţă încât pare a fi una cu bicicleta.
Care sunt pașii pe care îi urmezi înaintea unei curse?
Înaintea unui concurs fac ceea ce fac şi înaintea unui antrenament. Seara masaj, cina în care mănânc carbohidraţi, un somn lung şi liniştit. Dimineaţa – mic dejun în care, la fel, consum destul de mulţi carbohidraţi şi apoi startul cursei.
Cum te menții concentrat și proaspăt pe parcursul unei competiții?
Am ajuns la o maturitate sportivă care mă ajută să văd foarte bine momentele cursei şi mă relaxez atunci când pot, pentru ca pe final să fiu 110% acolo în mijlocul plutonului.
Ce înseamnă să fii sprinter în ciclismul profesionist?
În termeni din ciclism înseamnă să fii puţin „nebun”, să fii exploziv, să nu-ţi fie frică să stai la 60-70km/h la 2 cm de roata celui din faţă, să ştii când să sprintezi. În mare, cam asta este.
Diferă modul de pregătire față de alți sportivi care, spre exemplu, ar fi buni la cățărare?
Clar, fiecare sportiv se pregăteşte pentru ceea ce este el fizic. Eu nu o să fac căţărări de 25 km la maximum, pentru că sunt conştient că nu am şanse în faţa unui căţărător. Pe o căţărare de aproximativ 10 minute, pot rămâne cu un căţărător, mai mult este imposibil.
Mulți consideră că sprintul este partea ciclismului în care tactica este pe plan secund. Care este părerea ta în această privință?
Este exact invers, la sprint contează 65% tactica şi restul – sprintul propriu-zis. Dacă eşti al 15-lea în timpul declanşării sprintului, este imposibil să recuperezi 15 biciclete faţă de cel care este primul.
Intenționezi să te dezvolți și în alte aspecte ale ciclismului, să nu mai fii privit doar ca sprinter?
Asta o să mi-o spună fizicul meu, el este cel care se transformă, şi în funcţie de calităţi te antrenezi. Prefer ciclismul pe şosea, este ciclismul care contează.
Tehnologia a avansat și în acest sport, pornind de la echipament. Crezi că poate face diferențe importante între sportivi și consideri că este în regulă direcția în care se îndreaptă sportul?
Materialul de concurs la nivelul nostru nu face mari diferenţe, toate echipele folosesc ceea ce este mai bun. Consider că atât timp cât se avansează în tehnologie este foarte bine ca şi sportul să fie în pas cu moda.
Cum privești situația existentă în ciclismul românesc? Care crezi că sunt motivele pentru care s-a ajuns aici și cum s-ar putea redresa situația?
În afară de acele 5 (plus sau minus) persoane care se implică în ciclism cu adevărat, în România acest sport este pe cale de dispariţie. În primul rând, nu avem persoane specializate, nu se atrag copii la ciclism, nu există bani, competiţii. Un tânăr alege alte căi pe care să le urmeze în loc de sport, pentru că este mai simplu, nu depui efort.
Ce trebuie să aibă un sportiv din România pentru a putea face pasul spre ciclismul de mare performanță?
Să aibă calităţi, să fie foarte muncitor şi să aibă norocul să iasă din Romania la o echipă din străinătate.
Care sunt câteva dintre amintirile cele mai frumoase din cariera ta de până acum și care este cea mai mare satisfacție dintre toate?
Primul titlu de campion naţional rămâne cea mai frumoasă amintire. Aveam doar 13 ani şi am câştigat proba cadeţilor (cei până la 17 ani). Apoi, victoria de etapă din Turul României, fiind prima victorie la profesionişti. De atunci au venit destul de multe satisfacţii şi fiecare are locul ei.
Cu ce gânduri privești anul acesta, care sunt cele mai mari obiective ale tale?
Primul obiectiv este Giro, apoi Turul Sibiului, Olimpiada, Campionatele Europene şi Mondiale!
Dacă ai putea schimba ceva la sportul pe care îl practici, ce anume ar fi?
Aş aduce structura din Italia, şcoli de ciclism, velodromuri în toate oraşele mari ale României. Şi aş trimite antrenori la pregătire în centrele specializate!