|

EHF Champions League: HC PPD Zagreb – Dinamo București, analiză statistică

Articol susținut de Diveshot, aplicație de statistică de handbal în timp real, disponibilă pe dispozitivele cu sistem de operare android.


Aseară, Dinamo București a reușit să obțină cea de-a doua victorie din actuala ediție a EHF Champions League, la handbal masculin. Campioana României a învins, în deplasare, pe HC PPD Zagreb, scor 29-28, după ce, la pauză, echipa croată conducea cu 16-15, iar în minutul 36 avea chiar un avantaj de cinci goluri.

Dinamo a încheiat cu procentaj de 67% la aruncările la poartă (29/43), cu 38 de aruncări pe spațiul porții, având un procentaj de reușită în atac de 62%.

Echipa din Zagreb, în schimb, a avut două părți diferite ca evoluție, în prima parte încheind cu 70% procentaj la aruncările la poartă, iar în a doua parte – cu numai 55%. În plus, în prima parte a avut o eficiență de 67% în atac, după care, în partea secundă – de numai 48%.

Un cuvânt important de spus în regresul ofensiv al gazdelor din partea secundă l-a avut și defensiva dinamovistă, în frunte cu portarul Khalifa Ghedbane, care a încheiat cu procentaj de 42% – 9 intervenții/21 aruncări. Iar Dinamo a avut procentaj de 32% la intervențiile salvatoare ale portarilor (HC PPD Zagreb – 24%).

Pe plan ofensiv, extremele dinamoviste au realizat cele mai multe daune în defensiva croată: Nicușor Negru – 7 goluri/9 aruncări (78%); 3/4 de pe extremă – 2/3 de la 7m; Andrii Akimenko – 6/10 (60%); 4/6 de pe extremă – 2/4 de la 7m. În plus, Dinamo a marcat 10 goluri, în total, de pe extreme.

Ali Zein, care a încheiat cu 3 goluri (4 aruncări), și Stanislav Kasparek (1 gol / 2 aruncări) au oferit cele mai multe pase decisive – cu câte 3 fiecare, în timp ce Viachaslau Bokhan (1 gol / 1 aruncare) a realizat 2 blocaje.

De menționat că HC PPD Zagreb a condus la un gol, cu un minut și jumătate înainte de final, Dinamo marcând întorcând rezultatul, prin două reușite la rând, ultima – de la 7m, prin Akimenko, la ultima fază a meciului.

Astfel, Dinamo București a ajuns la un total de 5 puncte, ocupând locul al șaselea în Grupa A, iar șansele pentru calificarea în playoff sunt din ce în ce mai mari (primele șase clasate vor avansa în faza eliminatorie).

Foto: EHF Champions League

Împărtășește: