Eric Niță – cu perseverență, spre îndeplinirea unui vis în tenisul de performanță!

A ajuns la cel mai înalt nivel posibil la categoria sa de vârstă, la nivel național, în tenisul de câmp, Eric Maximmilian Niță (născut în 2009) fiind campion al României de patru ori, la simplu. Iar din 2023, la nici 14 ani împliniți, tânărul din Păulești, Prahova, a plecat în Spania, în urmărirea visului de a ajunge în lumea tenisului mondial de performanță.

A plecat la una dintre cele mai importante academii de tenis din Peninsula Iberică, Ferrero Tennis Academy, locul în care a pășit spre performanță atât cel care acum dă numele academiei, Juan Carlos Ferrero, cât și noua stea a tenisului spaniol – Carlos Alcaraz (antrenat chiar de fostul nr. 1 mondial, J. C. Ferrero).

„Ajunsesem la o răscruce de drumuri, unde mi-am dat seama că trebuie să fac ceva pentru el, deoarece nivelul de progres în România era stagnat, nu mai avea cum să evolueze”, ne-a mărturisit tatăl său, Ștefan Niță, care a fost și antrenorul său până în acel moment.

„La noi, nu sunt condiții de antrenament. Făceam naveta la academia lui Victor Hănescu, în București, aproape o mie de kilometri pe săptămână. Aveam nevoie de sparingpartner, de preparator fizic, de psiholog, ca toți să fie într-un loc, ceea ce nu se întâmpla. Era un program epuizant. Acela nu era un drum de performanță. Un jucător de tenis trebuie să aibă stabilitate, un program. Aveam contacte la Academia Ferrero. Cei de acolo știau despre el, pentru că jucase un turneu internațional organizat de ei. Cunoșteau nivelul său și l-au îmbrățișat, fiind inclus într-o grupă bună, deoarece era campion național”.

Eric a fost, mai întâi, zece zile la academia din Spania, după care trei-patru săptămâni. Însă,  antrenorii de acolo i-au spus că îl vor în programul anual.  

„Mi s-a spus că primul pas pentru a crește un jucător este să-l rupi, culmea, de tot ceea ce îi este drag și pe care se poate baza. Mi se pare animalic, dar aceasta este realitatea. Trebuie să devii responsabil pentru viața ta”, ne-a mai mărturisit Ștefan Niță.

Astfel, la doar 14 ani, Eric Niță a ajuns într-un sistem creat strict pentru performanță, dar într-un mediu străin și fiind de unul singur, cu părinții la mii de kilometri distanță. Numărul de ore de pregătire aproape s-a dublat, de la două ore de antrenament specific și o oră și jumătate de pregătire fizică ajungând la patru ore de antrenament specific și trei ore și jumătate de pregătire fizică.

În plus, a realizat că nu este decât unul dintre mulți alți copii ca el care visează la același lucru: să ajungă în Top 100 ATP (circuitul mondial masculin de tenis profesionist). Iar pentru a pătrunde în acea lume trebuie să muncească mai mult și să fie mai rezistent decât ceilalți.

„Ne-am trezit la realitate, o realitate pentru care nu eram pregătiți. La noi, programul nu este ca la o academie internațională. În primul rând, mentalitatea antrenorilor, dar, mai ales, a jucătorilor este cu totul diferită. Aici, când realizezi un rezultat bun, te consideri vedetă. Însă, nu înseamnă nimic în comparație cu ceea ce te așteaptă. Este această mentalitate în care îmi place ideea de a fi la grupa de performanță, dar nu sunt dispus să muncesc mai mult pentru a ajunge la un nivel superior, prefer o cale ușoară. În Spania, nu există o cale ușoară, ci doar grea sau foarte grea.

Primul an a fost extraordinar de dificil. Lumea crede că, dacă ajungi la o asemenea academie, totul e bine, ai tot ce îți trebuie, ai o viață perfectă. Nu are legătură cu realitatea. În lumea aceea, nu ești acceptat decât după valoarea pe care o ai și munca pe care o depui. Mi-am dat seama că este adevărat când se spune că totul este un proces. Deoarece te antrenezi din greu o lună și te duci, apoi, la un turneu și pierzi din primul meci. Îți spui că nu ești suficient de bun.

Trebuie să te întorci să o iei de la capăt, să vezi unde ai greșit. Apoi, pierzi din nou. Pentru că asta este realitatea, competiția este foarte dură. De aceea, foarte mulți cedează, mental, în principal. Aproape 85% dintre copii renunță după 16 ani, deoarece dau de greu și dau de momentele de înfrângere care, la acest nivel, se întâmplă foarte des”.

La început, Eric s-a confruntat cu problemele de adaptare și singurătatea. Trebuia să învețe să-și facă singur bagajul, să-și ia la timp medicamentația, să aibă grijă de programul său, mare parte dintre lucruri de care se ocupa tatăl său până atunci. Și asta la doar 14 ani.

A durat ceva timp până să se adapteze atât în privința programului, cât și a efortului depus la sesiunile de pregătire fizică. Însă, după ce a început să se adapteze la tot programul, au apărut și rezultatele.

„În primul an, până în toamnă, nu a avut niciun rezultat. Stătea numai în plâns când vorbea cu noi la telefon. Noi plângeam acasă, el acolo. Au fost momente crunte. După aceea, a avut șase turnee consecutive în care a ajuns în finală”, ne-a mai spus tatăl lui Eric.

La început, Eric a fost inclus în grupa a doua a academiei. În prima grupă, formată din aproximativ opt sportivi, sunt incluși numai cei mai buni jucători ai academiei, indiferent de vârstă.

Strategia antrenorilor academiei iberice este de a-i forma pe jucători pentru a putea face față la nivelul circuitului profesionist. Tocmai de aceea pe jucătorii mai mici de vârstă, care arată la antrenamente că sunt pregătiți, îi înscriu la turnee cu jucători mai mari de vârstă. A fost cazul și lui Eric, care a ajuns să joace la competiții de U18 și chiar de seniori.

„În mai puțin de două luni, rezultatele l-au propulsat între primii patru jucători din Spania la categoria de 16 ani. Nu se aștepta nimeni la astfel de rezultate, i-a impresionat pe toți. Eu am crezut că e o pierdere de timp. L-aș fi dus la alte turnee, câștiga și era totul bine. Dar, pentru ei clasamentul la nivel de juniori nu contează. Ceea ce contează este să formeze jucători care să poată ajunge în Top 100 la seniori, care să aibă o carieră în tenis.

Noi, românii, gândim mai mult la prezent. Este o mentalitate a unor oameni care nu văd mai mult decât momentul. Vorbim despre perspectivă, despre circuitul mondial profesionist, dar nu suntem pregătiți să ne sacrificăm viața, să pierdem mai mult decât am câștiga ca să ajungem să avem măcar o șansă de a intra în lumea ATP. Când dăm de greu, ne place să găsim o altă variantă mai ușoară”.

Acum, Eric a intrat în grupa principală a academiei și, în plus, a ajuns în selecția națională pentru a fi între primii șase din Spania la categoria U18, ca excepție națională.

După o perioadă de trei luni numai de pregătire, cu șapte ore pe zi de antrenament, Eric a ajuns, în prezent, la momentul în care joacă și turnee, având șapte săptămâni la rând de competiție, obiectivul pentru acest an fiind acela să pătrundă în Top 200 în ierarhia juniorilor și să obțină primele puncte în circuitul ATP.

„Ni s-a spus că are calități pentru a fi un jucător profesionist, dar trebuie să avem încredere în procesul urmat de academie. Suntem la început pe drumul spre ATP și consider că este doar o chestiune de timp până când Eric va reuși să ajungă în această lume și își va reprezenta țara și județul cu cinste și onoare.”

De pregătirea sa se ocupă antrenorii Adrián Expósito și Fran Martínez, cel care este directorul sportiv al academiei. Iar de când a ajuns în prima grupă a academiei, din toamna anului trecut, a început să se antreneze și cu seniorii, jucând cu tenismeni din Top 100 ATP și a avut două sesiuni de pregătire chiar cu Pablo Carreño Busta, care a fost și pe locul 10 mondial în clasamentul profesionist.

Însă, programul în care este inclus Eric nu este deloc ieftin.

50.000 de euro, anual – costul performanței

Tariful maxim la academia spaniolă, pentru o săptămână, cu tot pachetul, incluzând cazare, masă, pregătire fizică, psiholog, se ridică la suma de 1.500 de euro. Sunt jucători care au și antrenori dedicați doar lor, care plătesc și 10.000 de euro lunar.

Pentru Eric, însă, suma anuală de care are nevoie pentru a continua aventura la Ferrero Academy este în jurul a 50.000 de euro. Iar asta deoarece a obținut o reducere de când a intrat în prima grupă valorică a academiei, tariful pregătirii scăzând de la 4.000 de euro, la 3.000 de euro lunar. La această sumă se adaugă racordatul rachetelor (o rachetă/zi), spălatul hainelor, talonetele, încălțămintea (o pereche/lună), medicamentația, pachetul de nutriție (proteine, vitamine).

Pentru familia lui Eric, efortul financiar pentru a susține această activitate ar fi fost imposibil, până acum, dacă nu ar fi avut sprijinul Consiliului Județean Prahova și al unor sponsori. Suportul financiar primit de la Consiliul Județean s-a realizat printr-un proiect inițiat de clubul de care se ocupă Ștefan Niță, în Găgeni, S&F Tennis, cu scopul principal de a dezvolta tenisul de câmp în comunitate.

„Ca să susțin un jucător la nivel internațional, din salariul unui antrenor de tenis, nu am nicio șansă. Eric este în Spania pentru că, în primul rând, are valoare, dar și datorită Consiliului Județean Prahova, care ne-a oferit cea mai mare susținere financiară de până acum. Am mai avut și câțiva sponsori privați, dar foarte puțin.

În rest, noi trebuie să completăm bugetul și atunci când nu avem de unde. Am vândut tot ce am putut, ne-am împrumutat, nici nu ne mai permitem să plecăm într-o vacanță, ca o familie. Sunt sacrificii pe care nu le știe nimeni.

Sper să putem găsi un investitor pentru Eric, care să-i susțină activitatea, cum se întâmplă des în tenis. Există persoane care își asumă un risc la început, iar, apoi, când vor veni rezultatele, jucătorul plătește banii investiți de acestea, cu o dobândă, evident, în funcție de contractul realizat”.

Realitatea din spatele cortinei

Drumul spre tenisul profesionist nu este deloc simplu. Iar prețul real pe care Eric trebuie să-l plătească pentru visul său este chiar mai mare decât al colegilor săi spanioli din academie, deoarece, spre deosebire de ei, el a fost nevoit să se despartă total de familie. În cei doi ani petrecuți în Spania, a fost acasă doar două săptămâni și trei zile.

Astfel, s-a confruntat cu momente de singurătate, de tristețe, schimbări hormonale, emoționale și a trebuit să le înfrunte singur, fără părinții lui, cu care vorbea doar prin telefon.

„Au fost discuții numeroase în care plângea la telefon și spunea că nu mai rezistă, că vrea acasă. Momente când pierdea meciuri greu, la muchie de cuțit, în tiebreak, și spunea că nu e pentru el tenisul. Am încercat să-l liniștesc și i-am spus că, indiferent dacă pierzi sau câștigi, trebuie să mergi înainte”, ne-a mai mărturisit Ștefan Niță.

„A trebuit să se separe de toți cei pe care se putea baza. A făcut sacrificiul suprem, și-a sacrificat copilăria, viața socială. Este singur și e totuși un copil. În weekend, cei din Spania se duc acasă, la familie. El rămâne acolo.”

Însă, un aspect mai puțin cunoscut este acela al impactului avut asupra întregii familii atunci când un copil pleacă la mii de kilometri depărtare în urmărirea unui vis – frumos, care pare posibil de atins, dar decât un vis.

„Viața noastră nu mai este ceea ce a fost. Suntem setați doar pe muncă și pe sacrificiu. Nimeni nu ne-a pregătit să știm exact ce înseamnă acest drum. Pe noi, ca familie, ne-a debusolat total. De doi ani, nu ne-am văzut copilul decât două săptămâni și trei zile. Ne e dor de el mai mult decât vă puteți imagina.

Când îi auzim vocea și îl vedem fericit la telefon, crește inima în noi de bucurie și știm de ce ne zbatem în felul acesta.

Când este trist și spune că nu mai rezistă, ne vine să-l luăm acasă, să terminăm toată nebunia aceasta, că nu mai rezistăm nici noi.

Și niciodată nu suntem bine. Suntem tot timpul cu o gaură în suflet și cu gândul numai la el. Părinții nu știu prin ce etape treci când îți lași copilul în altă parte”.

În plus, Eric a trecut printr-un moment foarte delicat, pentru care nici el și nici părinții săi nu au fost pregătiți.

Odată ce a progresat, primind numai calificative perfecte la antrenamente (care se dau în funcție de atitudinea și de nivelul arătat), a fost înscris la turnee foarte grele, pentru că a demonstrat că este pregătit.

Ei bine, atunci s-a lovit de gelozia colegilor de grupă, pe care a ajuns să-i întreacă.

„Cei mai mulți din grupa sa au început să-l dușmănească și să-l atace. Să-i spună că, deoarece este român, nu are ce căuta printre ei, să-l șicaneze la meciuri, să nu mai vorbească deloc cu el. Iar Eric s-a simțit singur. A avut o perioadă în care l-au atacat verbal și emoțional atât de tare încât nu mai juca bine.

Atunci i-am aranjat o ședință cu antrenorii în care le-a spus celor de acolo prin tot ce trece. Nu mă așteptam ca ei să se implice foarte mult, pentru că pentru ei este doar un elev.

Dar, Fran Martinez, directorul academiei, care este, de regulă, foarte arogant, mai ales și pentru că este foarte bun în ceea ce face, i-a spus că va avea grijă de el. Iar după acea discuție, Eric a simțit că nu mai este atât de singur, că se poate baza pe antrenorii de la academie. Și au revenit și rezultatele”.

Totuși, pentru că joacă la turnee în care întâlnește jucători mai mari ca vârstă decât el, de regulă, chiar și seniori, și mai experimentați, înfrângerile vin mai des decât victoriile. Și în niciun sport nu este ușor să treci peste acest fapt, mai ales în tenis, când ești singur pe teren, doar cu adversarul de dincolo de fileu. Și în special atunci când ajungi în tiebreak și pierzi de la minge de meci, de la 9-8, cu 9-11, cum s-a întâmplat la un turneu recent disputat de Eric.

„Din aceste experiențe trebuie să învețe. Trebuie să intri pe teren cu dorința să joci cel mai bun meci din viața ta. Nu te gândi la victorie, trebuie să joci, fiecare punct, fiecare set, iar la final vei vedea unde te afli. Acesta este tenisul, aceasta este realitatea. Nu rămâi ancorat în trecut. Acestea sunt sfaturile primite de la antrenori, care îl împing spre o lume în care în România nici nu visa. Încearcă să propulseze în lumea mondială un român, care în țara sa nu a avut parte de atâta atenție primită cum are acolo”.

Pe lângă antrenamente și meciuri, singurătate și șicane de la presupușii colegi de grupă, după cele șapte ore de pregătire zilnic, Eric trebuie să învețe și pentru școală. După ce a plecat din țară, a fost înscris de părinți la o școală britanică online, recunoscută la nivel mondial.

Toate aceste elemente l-au maturizat înainte de timp pe copilul plecat în Spania la nici 14 ani.

„Când a fost acasă în cele două săptămâni, la finalul anului, nu l-am mai recunoscut. Am zis că nu mai e copilul meu. Experiența l-a maturizat forțat și l-a schimbat. Era adult, extrem de organizat, responsabil, disciplinat.

Are acum 3% grăsime corporală, în rest – fibră musculară. Am jucat două ore cu el, dădeam tare în minge și se întorcea de două ori mai tare la mine. Fizic este foarte bine pregătit, de aceea nu are nici probleme cu accidentările. Înainte de a ajunge în Spania, nu era turneu de la care să nu revină cu o problemă fizică. Iar apoi trebuia să ia pauză. Și cel mai periculos la un tenismen este accidentarea, de aceea mulți se lasă de tenis”.

Ștefan Niță a recunoscut că și-ar dori ca Eric să poată beneficia în țară de un program similar și de intrările la turnee ca la academia din Spania, dar acest lucru este imposibil la momentul actual în tenisul românesc.

„La noi în țară, în loc să creștem un campion, împreună, fiecare face pe cont propriu. Nu ai echipă, nu ai susținere. Ar trebui să lăsăm rivalitatea proprie națională de doi bani, să ne concentrăm să ne luptăm cu rivalii care ne așteaptă la nivel internațional.

Au fost alți români, jucători de top în țară, care s-au dus la academii similare și nu au făcut față.

Adevărul este că este stres, chin și sacrificiu, iar uneori te gândești de ce să o faci. Pentru ce să țin copilul departe de casă, să nu aibă familia lângă el?! Viața este făcută să fie frumoasă, trăită. Poate să devină antrenor de tenis. Are școală internațională, poate să meargă oriunde în lume, poate să devină ce vrea, să aibă o viață normală. I-am spus tot timpul că, oricând, dacă vrei să te oprești, te oprești. Te înțeleg, te susțin orice ar fi. Nu trebuie să faci asta decât dacă simți că este pentru tine.

Mi-a spus că de multe ori că s-a gândit să renunțe, când a pierdut meciuri pe care simțea că nu trebuia să le piardă, dar este ceva în el care îl impulsionează să nu renunțe. Vreau să cred că Dumnezeu are un plan pentru el și tot acest sacrificiu va fi răsplătit.

Nu știu dacă va rămâne acolo, nu am nicio garanție. Nu știm ce ne rezervă ziua de mâine. Azi ai avut o zi bună, mâine poți avea o zi oribilă. Tot ce putem noi să facem este să ne asigurăm că dăm 100% în fiecare zi și încercăm să ne atingem obiectivul ca Eric să ajungă în World Tour ATP. Visul este frumos, drumul este la nesfârșit”.

Se spune că succesul nu stă în triumf, ci în a încerca. Iar din acest punct de vedere, putem spune că Eric Niță și familia sa sunt învingători deja.