| |

Fenomenul CSM CSȘ Petrolul Ploiești, în baschetul de juniori!

În urmă cu 19 ani, CSU Asesoft aducea baschetul din Ploiești în prim plan pe scena sportivă românească, obținând primul titlu național la seniori, care avea să fie începutul unei „dinastii”! A fost o poveste frumoasă din punct de vedere sportiv, care a adus baschetul românesc aproape de elita europeană, echipa ploieșteană cucerind un trofeu continental (FIBA EuroCup Challenge 2005) și evoluând în a doua competiție europeană ca valoare (Eurocup).

Acea poveste s-a încheiat demult, dar baschetul din Ploiești nu s-a stins.

În prezent, o altă grupare ploieșteană scrie istorie în baschetul românesc, deocamdată la nivel de juniori.

Colaborarea dintre Clubul Sportiv Municipal și Clubul Sportiv Școlar, din Ploiești, se dovedește a fi de succes, conducând, în sezonul acesta, la o performanță remarcabilă.

Sub denumirea de Petrolul Ploiești, proiectul coordonat de Ionuț Ivan – ajutat de Loredana Munteanu, Cristi Trandafir, Marian Angelian şi Robert Munteanu – a contabilizat adjudecarea titlului național la patru categorii de vârstă: U17, U16, U15, U14!

Mai mult decât atât, la U14, U15 și U16, titlul național a fost adjudecat la capătul unui sezon cu victorii pe linie. Echipa de la categoria U17 nu a reușit această performanță, însă nu a fost departe, pierzând o singură dată, în ultimul meci al grupei preliminare de la Turneul Final.

La trei dintre cele patru categorii, de la ploieșteni a fost desemnat și MVP-ul Turneului Final: Codruț Dinu (U16), David Rașoga (U15), Vlad Borcan (U14).

De remarcat că David Rașoga a fost unul dintre cei mai eficienți jucători ai echipei și la categoriile U16 (la care a fost desemnat „cel mai promițător jucător”) și U17.

Codruț Dinu (care s-a remarcat și în Liga Națională de Baschet Masculin, în acest sezon) a fost, de departe, liderul echipei la categoria sa de vârstă (U16 – cu medii aproape de triple-double: 21 puncte / 11 recuperări / 7,4 pase decisive), fiind, totodată, alături de George Angelian (cel mai eficient jucător al ploieștenilor la U17, cu medii de 18,4 puncte și 10,8 recuperări pe meci), în echipa ideală a Turneului Final la U17.

În plus, Rareș Movileanu a fost al doilea jucător al ploieștenilor la capitolul eficiență la două categorii de vârstă: U17 și U16.

La U15, în „Best 5” de la Turneul Final a mai fost inclus, de la echipa ploieșteană, și Mihail Oprea, al doilea marcator al formației.

De remarcat, însă, și Octavian Ion, al doilea din lot la capitolul eficiență și unul dintre cei mai buni din competiție la recuperări ofensive.

La U14, alături de liderul echipei, Vlad Borcan, în „Best 5” a mai fost inclus și David Iordăchescu (al doilea jucător al echipei la eficiență și la puncte marcate), căruia i-a fost acordat și premiul de „cel mai promițător jucător”, iar Ciprian Coniac a fost desemnat „cel mai bun pasator”.

Având și o echipă în prima ligă națională de seniori (fără pretenții, deocamdată, la locurile fruntașe, dar care joacă un baschet plăcut), se anunță un viitor interesant pentru gruparea ploieșteană.

Ar mai fi de adăugat că la CSM Ploiești și secția feminină de baschet a avut performanțe frumoase în acest sezon, câștigând medalia de argint la U17 și pe cea de bronz la U18, stafful tehnic fiind format din Loredana Ion Munteanu, Corina Savu şi Robert Munteanu.


Componența echipelor campioane de la Petrolul Ploiești:

U17: Codruț Dinu, George Angelian David Raşoga, Rareș Movileanu, Christos Manthopoulos, Alexandru Dimov, Robert Pătraru, Răzvan Popa, Armand Suciu, Andrei Velcea, David Naum, Rareș Mihalache. Pe parcursul sezonului, au mai jucat și Mihail Oprea, Luca Ionescu, Octavian Toma.

U16: Codruţ Dinu, David Raşoga, Rareş Movileanu, Alexandru Dimov, Luca Ştefan, David Tănase, Luca Ionescu, Octavian Ion, Mihnea Stoica, Federico Diaconescu, David Matei, Mihail Oprea, Fabian Nicolae.

U15: David Raşoga, Federico Diaconescu, Mihail Iulian Oprea, David Tănase, Luca Ştefan, Octavian Ion, Tudor Staicu, Patrick Dinu, Rareş Radu, Cezar Constantin, Matei Săfticu.

U14: Vlad Borcan, David Iordăchescu, Tudor Mihalea, Teodor Mihalea, Andrei Marcu, Andrei Nicolae, Ciprian Coniac, Ştefan Dobre, David Ilie, Alexandru Petre, Rareş Tudorie, Roberto Săndulescu, Filip Barbu, Darius Coman.

Foto: CSM Ploiești

Împărtășește: