Handbal > Extremele de la CSM Ploieşti au produs cele mai multe daune adversarelor
Echipa masculină de handbal a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a debutat bine în Liga Naţională, iar după trei etape s-a instalat pe locul al şaptelea în clasament, adunând trei puncte. Performanţa formaţiei este cu atât mai importantă cu cât punctele au fost obţinute în meciuri disputate în deplasare, la Timişoara şi la Satu Mare, pe teren propriu jucând o singură partidă, cu HCM Constanţa.
Ploieştenii s-au apărat foarte bine în aceste meciuri, portarul Adrian Dumitru având momente de excepţie în fiecare partidă. În ofensivă, cele mai multe daune formaţiilor adverse au fost create de extremele echipei. Astfel, principalul marcator al grupării, în cele trei meciuri de până acum, a fost Bogdan Botezatu (în foto, la minge), extremă dreapta, care a înscris de 16 ori, acesta fiind de neoprit în prima partidă, de la Timişoara, când a punctat de opt ori.
De asemenea, pe partea stângă, Marius Mihoci şi-a redescoperit apetitul pentru gol, marcând de 11 ori pentru formaţia ploieşteană, la revenirea în prima ligă a ţării.
În plus, Tiberiu Constantinescu, jucător format pe postul de extremă dreapta, care, însă, este folosit ca inter de CSM Ploieşti, s-a descurcat foarte bine, marcând 13 goluri în cele trei partide disputate până în prezent. De remarcat şi constanţa acestuia, care a înscris de cinci ori la Timişoara şi de câte patru ori la Satu Mare şi cu HCM Constanţa.
După un început timorat de campionat, interul Viorel Zamfir, format pe postul de pivot, şi-a găsit ritmul de joc, iar în precedentele două etape a marcat zece goluri, devenind o problemă pentru defensiva adversarelor.
Pentru ploieşteni urmează o nouă partidă în deplasare, duminică, de la ora 11, având programat meciul cu CSM Bucureşti.