Handbal > Petrolul Teleajen Ploieşti forţează promovarea în Liga Naţională
După ce, săptămâna trecută, echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a reuşit să promoveze în Liga Naţională, a sosit rândul formaţiei masculine Petrolul Teleajen să se lupte pentru a accede în primul eşalon valoric al ţării.
Gruparea prahoveană va evolua, joi şi vineri, ambele meciuri începând de la ora 11, la turneul de baraj pentru promovarea în Liga Naţională, în compania formaţiei HC Vaslui. Turneul se desfăşoară la Drobeta Turnu Severin, locul în care, în aceste zile, se dispută şi Cupa României la handbal masculin. Celălalt duel pentru promovare se va da între HCM Făgăraş şi Potaisa Turda.
Jucătorii echipei ploieştene au plecat de miercuri dimineaţa spre Turnu Severin, cheltuielile de deplasare şi de participare fiind suportate, în mare parte, chiar de către aceştia.
„Indiferent de situaţia financiară pe care o avem, ne vom lupta prin toate mijloacele noastre pentru promovare. Depinde de modul în care se vor implica şi jucătorii, dar am observat că fiecare este determinat să realizeze o performanţă deosebită. Atuul echipei HC Vaslui este mobilitatea, fiind jucători tineri, care aleargă foarte bine. Însă, nu reprezintă o formaţie de care să ne temem. Sperăm să iasă totul cu bine, indiferent de ce se va întâmpla după”, ne-a declarat antrenorul echipei ploieştene, Lucian Nicolae.
În cazul promovării, gruparea prahoveană ar putea fi preluată de Clubul Sportiv Municipal, preşedintele echipei, Adrian Dumitru, primind promisiuni în acest sens, după cum ne-a mărturisit.
„Am făcut eforturi uriaşe pentru a ajunge în această situaţie de a ne lupta cu şanse reale de a promova. Ne-am lovit tot timpul de problema că nimeni nu doreşte să investească în această echipă. Până acum am primit numai promisiuni că, în cazul în care promovăm, vom fi susţinuţi. Dar, problema este că nimeni nu s-a implicat pentru a ne susţine să ajungem măcar la turneul de baraj. Consider, totuşi, că am reprezentat Prahova cu cinste, mai ales că toţi jucătorii sunt din judeţ”, ne-a spus Adrian Dumitru, care este, în acelaşi timp, şi portarul echipei.
În privinţa lotului de jucători, doar Sârbu şi Botezatu au acuzat mici probleme la glezne, însă nu este nimic grav, astfel că vor putea evolua la turneu.
Echipa ploieşteană a dominat seria B a Diviziei A, încheind pe primul loc, la diferenţă mare de următoarea clasată, deşi a avut cel mai mic buget din campionat.
Prahova nu mai are o echipă în Liga Naţională din 2008, de când formaţia Uztel Ploieşti, care evolua regulat în cupele europene, a retrogradat, iar după eşecul de la barajul din 2009, dar şi a problemelor uzinei ploieştene, s-a desfiinţat.
În lotul formaţiei Petrolul, pentru turneul de la Turnu Severin, se vor afla handbaliştii: Adrian Dumitru, Marian Dumitru – Marian Duţu, Gabriel Ghizdăvescu, Mihai Ghizdăvescu, Vasile Boriceanu, Daniel Gheorghe, Bogdan Botezatu, Marian Băbău, Marius Pădureţ, Ionuţ Sârbu, Liviu Ene, Adrian Vasile, George Popescu, Cătălin Tudor.