Campioană europeană la junioare şi la senioare, a participat la două ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice, fiind la un pas de o medalie (a obtinut locul IV), după care a găsit puterea interioară de a începe o nouă carieră, relansându-se, iar, acum, se află în aşteptarea editării primei cărţi. Pentru Carmen Herea înotul este un mod de viaţă, care a învăţat-o mult.

Carmen Herea este născută la Ploieşti, în 17 martie 1979. Povestea sa în nataţie porneşte în vremea comunismului, când în sufletul acesteia s-a înfiripat ideea de a vedea şi alte ţări, iar prin intermediul sportului putea mult mai uşor să-şi îndeplinească dorinţa. Profesorii Radu Negoescu şi, mai apoi, Stelian Ionescu i-au îndrumat primii paşi în domeniul înotului, fiind elevă a Şcolii nr 25.

Nu a trecut mult timp şi aceasta a câştigat primele medalii naţionale, în clasa a patra, iar la zece ani a realizat şi primul său record naţional. Doi ani mai târziu, în 1991, devenea campioană europeană de junioare 2, titlu obţinut în Ungaria, iar cariera sa în nataţie căpăta un nou sens.

O dată cu cel de-al doilea titlu continental, câştigat în 1994, la categoria junioarelor 1, sub îndrumarea antrenorului emerit Dragoş Aldea, de data aceasta, obţine calificarea şi la prima sa ediţie de Campionat Mondial, la care s-a clasate pe locurile VI şi VIII.
Iar, astfel, prezenţa la Jocurile Olimpice din 1996 era un lucru inevitabil pentru tânăra înotătoare ploieşteană.

„Toate aceste rezultate au venit în mod firesc pentru mine. Nici nu îmi imaginam că nu aş merge la Jocurile Olimpice. De altfel, fiind o persoană foarte optimistă, nici nu am luat în calcul un eşec. De fiecare dată, mi-am setat o ţintă şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, prin fair-play, pentru a o atinge. La naţionalele desfăşurate anterior Jocurilor Olimpice, am câştigat tot ce se putea şi am obţinut calificarea pentru Atlanta 1996”, ne-a destăinuit Carmen.

Calificarea la competiţia olimpică la numai 17 ani a reprezentat un moment deosebit în viaţa frumoasei înotătoare ploieştene, dar şi un salt uriaş în cariera sa, mai ales că, la Atlanta, s-a deplasat fără antrenorul său:

„A fost un pas gigantic, la o scară gigantică. Chiar dacă aveam experienţa campionatelor europene sau mondiale, prezenţa la Jocurile Olimpice a reprezentat un impact imens. Am realizat că mă întreceam cu sportive care aveau la dispozitie in mod permanent doctori, nutriţionişti, maseuri, pe când eu nu aveam nici măcar antrenorul cu mine”.

Revenire neaşteptată

După Jocurile Olimpice de la Atlanta, lucrurile s-au schimbat pentru Carmen. A urmat un an foarte greu, în care a schimbat antrenorii şi a trebuit să susţină şi examenul de bacalaureat. Federaţia Română nu a mai organizat cantonamente, iar pe amintirea rezultatelor obţinute începuse să se aşterne praful uitării. Totuşi, fiind o luptătoare, caracter asimilat de la părinţii săi, cei care au susţinut-o întotdeauna, înotătoarea ploieşteană a reuşit să se autodepăşească, iar în anul 2000 a uimit întreaga lume a nataţiei româneşti, care o credea, deja, retrasă din activitate.

Începând să se antreneze de abia la sfârşitul lunii august, în 1999, într-un bazin de 12,5 m, câte 8 km zilnic (2 antrenamente pe zi), timp de o lună, apoi trecând în bazinul de 50 de metri, aceasta a îndeplinit baremul de calificare la Campionatul European pe ultimii zece metri, cum îi place ei să spună. Iar la Helsinki, în Finlanda, locul în care s-a desfăşurat competiţia continentală, Carmen a marcat o surpriză imensă, făcând parte din ştafeta de 4×200 m liber care a obţinut medalia de aur.

 

Prin acel rezultat şi-a câştigat dreptul de a participa, pentru a doua oară consecutiv, la Jocurile Olimpice, competiţie a cărei ediţie urma să se dispute la Sidney, în Australia.

 

„Nimeni nu se aştepta la asta. Dar, calificarea la ediţia de la Sidney nu a mai venit atât de firesc precum cea de la Atlanta. A trebuit să muncesc mult pentru a ajunge la un asemenea nivel. Iar Jocurile Olimpice de la Sidney a fost cea mai frumoasă experienţă pe care am trăit-o în competiţii. La 20-21 de ani ştiam ce doream şi am reuşit să fim o echipă”, ne-a mai mărturisit Carmen.

Nu a reuşit să-şi treacă în cont o medalie olimpică, însă a fost extrem de aproape, ştafeta de 4×200 de m liber, din care făcea parte, încheind pe locul al patrulea. Cu toate acestea, ploieşteanca nu regretă, ştiind că nu avea cum să obţină mai mult, la condiţiile de pregătire pe care le-a avut, spre deosebire de adversarele sale.

Retragerea din înotul de mare performanţă

În martie 2004 cariera înotătoarei Carmen Herea s-a oprit brusc. Exact înainte de intrarea în concurs la Campionatul naţional, contând pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Atena, aceasta s-a accidentat, fiind diagnosticată cu ruptură de tendon.
Despre acel moment, Carmen ne-a precizat:

„Nu am mai dorit să revin după acea accidentare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a arătat când să spun stop. Până la urmă, trebuie să ştii când să te opreşti”.

A trebuit să înceapă o nouă carieră. Însă, atunci, a început şi o nouă experienţă. Maestră a sportului încă de la vârsta de 14 ani, lui Carmen nu i-a fost uşor să găsească un loc de muncă, în ciuda palmaresului sportiv şi a studiilor sale, fiind absolventă a Liceului Teoretic „Al. I. Cuza” Ploieşti şi a Academiei Naţionale pentru Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, la care se adaugă un master de management în resurse umane.

„Am fost dezamagită, când am rămas fără bani, fără serviciu şi fără sprijinul celor pentru care participasem până atunci. Pentru a mă relansa în viaţă la un anumit moment mi s-a spus că sunt prea calficată pentru un anumit post”, a adăugat Carmen.

De cinci ani, însă, aceasta este profesoară la Universitatea „George Bariţiu”, centrul de studii Ploieşti, fiind, în prezent, asistentă universitară, iar foarte curând va lansa şi o carte de specialitate despre nataţie, care se va distribui în facultate.

Ce am învăţat ?

 

• Să fii fair-play cu tine, perseverent. Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, ţi se va îndeplini, dar trebuie să şi munceşti pentru asta.
• Întotdeauna trebuie să găseşti puterea de a începe o nouă carieră, de a o lua de la capăt, de la zero.
• Am avut norocul de a întâlni oameni deosebiţi, frumoşi la suflet.
• În continuare voi preda; este o profesie onorabilă.
• Trebuie să fii pregătit psihic şi să te ajuţi singur, să nu depinzi de nimeni.
• Chiar dacă am suferit mult după retragerea din sport, mă pot mândri cu faptul că am cunoscut oameni şi tradiţii pe care nu aveam cum să le întâlnesc şi să le văd altfel. Practic, mi s-a deschis o întreagă lume în faţa mea, am acumulat din toate trăirile, bucurii, tristeţi, care reprezintă lecţii de viaţă.
• În alte condiţii de antrenament sunt conştientă că aş fi putut realiza mai mult, iar dacă pentru mine atât s-a putut face în acel moment, trebuie să luptăm ca generaţiile viitoare să dispună de întreg ajutorul cuvenit pentru a-şi împlini menirea lor.
• În viaţă nu există nu pot, ci nu vreau.
• Pentru cei ca noi apa te răsplăteşte întodeuna pentru munca pe care o depui, cu multă răbdare, în cursa lungă a vieţii.