Jucătoare de la Volei Alba Blaj, printre fruntașele Ligii Campionilor
Faza grupelor preliminare din CEV Champions League la volei feminin a ajuns la jumătate, disputându-se primele trei etape. Printre jucătoarele care s-au remarcat în prima parte a fazei s-au regăsit și voleibaliste de la campioana României – Volei Alba Blaj.
După primele trei etape, echipa antrenată de Stevan Ljubicic ocupă locul al treilea în Grupa B, cu 4 puncte obținute, în urma echipelor Vero Volley Milano (7p), respectiv Volero Le Cannet (5p).
Volei Alba Blaj a început cu un eșec în tiebreak, în deplasare, cu Volero Le Cannet (Franța), a cedat, apoi, în patru seturi, duelul cu echipa italiană Vero Volley Milano, pe teren propriu, iar, în primul meci din acest an, a învins, marți, în deplasare (în Cehia), echipa ucraineană SC Prometey Dnipro, în minimum de seturi.
Victoriia Russu se numără printre printre principalele marcatoare ale competiției, fiind a cincea în ierarhia punctelor reușite – cu un total de 59 de puncte (medie de 4.92 puncte pe set – 12 seturi jucate).
În plus, jucătoarea campioanei României este prima la capitolul serviciu, cu 8 ași, având cel mai bun procentaj din întrecere – 9%.
De altfel, Russu este a cincea și la puncte reușite din atac – cu 47 (medie 3.92).
În privința eficienței în atac, Jovana Kocic este lidera echipei și a treia din competiție, având procentaj de 47%, cu 19 puncte.
Volei Alba Blaj are, totodată, una dintre cele mai bune coordonatoare din competiție, Sladjana Mirkovic având al cincilea procentaj de eficiență – 50.88%.
De asemenea, echipa din Blaj o are în lot pe jucătoarea cu cea mai bună eficiență la recepție, în aceste prime trei etape ale fazei grupelor: Bojana Milenkovic – 40% (40 de preluări).
Volei Alba Blaj va începe returul pe 18 ianuarie, pe terenul italiencelor de la Vero Volley Milano.
Foto: CEV