Mihai Pîslaru și ambiția de fi cel mai bun în atletism

A testat apele bazinului de înot când a fost în clasele primare, după care a trecut în dreptunghiul terenului de fotbal până a ajuns la liceu, dar niciuna dintre aceste discipline sportive nu l-a captivat precum atletismul.

Deși practică atletismul de mai puțin de un an, Mihai Pîslaru, elevul profesoarei Maria Andrei, a uimit lumea sportului românesc în sezonul de sală, obținând trei recorduri naționale la individual și încă patru cu echipa de ștafetă. Iar acestea au venit împreună cu patru titluri naționale la individual și alte două medalii de aur cucerite alături de echipa de ștafetă.

„Mi-am propus să realizez record național în sală încă de anul trecut. Ajunsesem la Campionatul Național de juniori 2 și intrasem în finală la 400 de metri cu primul timp pe țară, în primul an. Tot în aceeași zi am avut și finala la 400 de metri.

„Neavând altă experiență și antrenamente ca să rezist la atâtea curse pe zi, am ieșit pe locul 4, pentru că m-au întrecut cei cu vârstă mai mare. Trei născuți în 1998. Am zis că la anul îi întrec și bat și recordul național. Și am început să mă antrenez”, ne-a dezvăluit tânărul de 16 ani originar din Ploiești, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Ploiești și Clubul Sportiv Municipal Ploiești.

Primul campionat la care a surprins a fost chiar competiția rezervată seniorilor și categoriei tineret (U23). La proba de 400 metri, Mihai a câștigat titlul național la tineret și a ratat pe ultimii metri medalia de aur la seniori, stabilind record național la categoria sa de vârstă, cu 49,00 secunde.

Despre finala aceea, tânărul atlet a mărturisit: „Eram singurul junior dintre toți. Nu se aștepta nimeni să termin pe locul 2 și să fac record național. Nu aveam niciun gând la medalii, pentru că știam că sunt atleți buni.

„A fost un băiat care face de mult timp atletism (n.r. – Adrian Drăgan), e mare, are 20 și ceva de ani. Și ne-am cam întrecut unul pe altul. Eu când simțeam că e în spatele meu trăgeam mai tare, el fugea mai tare după mine și de asta am scos și recordul cu 49,00 secunde. El m-a întrecut cu zece metri înainte de finiș. Pe ultimii zece metri nu mai îmi simțeam picioarele, nu mai aveam control. Am condus toată cursa până la final”.

Prezent în sală la acel campionat, președintele Federației Române de Atletism, Ion Sandu, l-a remarcat pe Mihai, oferindu-i șansa de a evolua pentru reprezentativa României la o competiție internațională, care avea loc patru zile mai târziu, în Turcia, la Istanbul.

Dar, având în vedere că este elev la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, lucrurile nu au fost deloc simple pentru a putea pleca peste hotare.

„Fiind la liceul militar, nu pot să părăsesc țara foarte simplu. Procedura este mai dificilă. Trebuie făcut raport cu minimum 60 de zile înainte. Iar eu nu aveam decât trei zile la dispoziție. Îmi trebuia permisie de la Statul Major General, și noroc că m-a ajutat domnul colonel Armanu să rezolv toate hârtiile necesare, pentru că am reușit asta în 24 de ore, ceea ce nu a mai făcut nimeni”.

În cele din urmă, a ajuns în Turcia, unde, la prima sa experiență în afară țării, a văzut o pistă într-o sală adevărată de atletism, pe care în 2012 se desfășurase Campionatele Mondiale de seniori.

„Am rămas puțin șocat, pentru că nu mai văzusem stadion atât de mare și în sală o asemenea pistă de 200 m. Nu e ca la București, să te arunce în jos sau în sus. Este oarecum plată și are culoare largi.

„Pe mine stilul acesta m-a dezavantajat puțin, pentru că eu sunt obișnuit să fug mai tare pe linie dreaptă decât în turnantă. Nu am făcut și nici nu am spațiu la antrenament să mă obișnuiesc cu turnanta. Am bătut recordul național, cu 48,96 secunde, dar nu am fost atât de bucuros, pentru că știam că pot mai mult și am avut și câteva greșeli în cursă. Dar, sunt fericit că am prins o cursă în străinătate și am experiență acum”.

Reprezentanții lotului național și-ar fi dorit ca Mihai să rămână și pentru Campionatele Balcanice, care se desfășurau tot la Istanbul, la finalul acelei săptămâni. Dar, el nu a avut permisie decât până vineri, astfel că a trebuit să se întoarcă în țară, unde a concurat, în schimb, la Campionatele Naționale de juniori 1.

„La juniori 1 aveam puține emoții că nu o să mai ies campion, pentru că veneam după trei curse toate sub 50 de secunde, fără pauză. Oboseala s-a acumulat în picioare și eram încărcat foarte rău. Am fugit 49,88 secunde și am ieșit campion național. Dar, la fel, nu am fost foarte bucuros de rezultat pentru că știam că pot mai mult, numai că eram foarte obosit”, a spus Mihai despre concursul de la juniori 1.

După acel tur de forță, a avut pauză o săptămână înainte de Campionatul Național de juniori 2, practic categoria sa de vârstă. Deja se făcuse remarcat, iar acum toți ochii erau ațintiți asupra lui, la proba de 400 metri, o presiune în plus.

„Nu am făcut antrenament decât vineri seară, în acea săptămână, pentru că simțeam că sunt obosit. Când nu mă simt în stare să fac antrenament, nu fac, pentru că îmi cunosc organismul cel mai bine. Nu aveam în plan să fac record. Mă gândeam doar să alerg și să ies campion.

„Când am ieșit din prima turnantă, cel de pe culoarul 2 îmi blocase unghiul să intru pe primul culoar. M-am enervat și l-am depășit, am tras cât am putut. Și, când să intru în a treia turnantă, i-am închis eu unghiul, ca să nu mai poată să mă depășească. Iar de acolo nu m-am mai oprit. Și, culmea, nu m-am simțit niciodată atât de odihnit pe al doilea tur de pistă, nu mi s-a mai întâmplat să alerg fără să mi se înmoaie picioarele sau să am probleme.

„A fost prima oară când nu m-am uitat la final pe tabelă să văd cât era timpul (n.r. – a reușit 48,65 secunde, record național la juniori 2). La juniori 1 recordul era 48,55 secunde. Dacă știam, fugeam mai tare”, își reamintește Mihai despre cursa la care a stabilit cel mai bun timp la 400 m, la juniori 2.

Înainte de performanțele sale, recordul național la juniori 2 în cadrul probei de 400 m în sală era de 49,92 secunde, stabilit de Zeno Moraru, în 2014.

Prima dată când profesoara Maria Andrei l-a remarcat pe Mihai Pîslaru a fost la o etapă a Campionatului Școlar pe județ, organizată la Snagov. Fiind ocupată cu menținerea secretariatului la concurs, l-a pierdut, însă, din privire, rătăcindu-se în aglomerație. Dar, puțin mai târziu, chiar el a venit cu dorința de se înscrie la atletism.

„Am văzut rapiditatea aceea în pașii lui, rapiditate și seriozitate, dorință de a învinge. Mi-am dat seama că o să răzbată peste tot”, ne-a spus profesoara Maria Andrei despre ce anume i-a atras atenția la modul în care alerga Mihai.

„Inițial a venit cu mama sa, pentru că ea nu știa ce să creadă. Că a făcut înot și fotbal, dar s-a lăsat. Iar el spunea că vrea să facă atletism acum. Eu i-am spus: dacă e un copil așa ca mine, va face treabă bună, dacă vine doar să ne plimbăm prin oraș și să ne uităm în parc, e cu totul altceva. Dar, dacă o să fie un băiat serios, poate să facă performanță”, a completat profesoara de la CSȘ CSM Ploiești.

În primă fază, colegii de club, care făceau atletism de cel puțin un an, nu l-au luat prea mult în serios. Însă, totul avea să se schimbe când, la două săptămâni de sosirea sa în cadrul clubului, a venit momentul să participe la un concurs. Mihai a reușit atunci 54 de secunde, timp pe care îl obținea și colegii săi.

„Când a alergat Mihai, când au văzut timpul la 400 metri, s-a făcut liniște. Nu a mai râs nimeni. Le-am spus atunci să nu luați în derâdere, că el vrea să muncească. Iar văzând că el își dorește foarte mult, i-a mobilizat și pe ceilalți. Așa am și lucrat la psihicul lor, i-am făcut să creadă că nu sunt alții mai buni în țară decât ei. Și iată că am ajuns la recorduri naționale, și la individual, și la ștafetă”, a adăugat antrenoarea de la clubul din Ploiești.

De altfel, povestea recordurilor naționale reușite de Mihai Pîslaru a început înainte de campionatele naționale, chiar în debutul sezonului de sală, în cadrul probelor de ștafetă, alături de Andrei Năstăsache, Radu Ciocănescu, David Năstase, pregătiți și de profesorul Florin Andrei, soțul Mariei Andrei.

După un cantonament realizat la Sinaia, antrenamente efectuate la pista recent amenajată la Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești (un hol lung de aproape 120 de metri, cu suprafață sintetică), și la sala de la București, uneori și de trei ori pe săptămână, au venit concursurile pregătitoare pentru campionate.

Primele concursuri au avut loc la Bacău, pe o pistă de 200 de metri, nu cum este cea de la București, de 180 metri.

La proba de 4×400 m, echipa de la CSȘ CSM Ploiești a depășit cu peste două secunde recordul național la juniori 2, care data de 22 de ani: 3.30,56 minute. Apoi, la nici două săptămâni, tot la Bacău, cei patru atleți din Ploiești au stabilit un nou timp de referință la proba de 4×200 m (1.34,26 minute), depășind un record realizat în 1994.

Totodată, și-au îmbunătățit performanța de la 4×400 m cu peste două secunde și jumătate (3.28,20 minute), reușind, de data aceasta, chiar să depășească recordul și la juniori 1, care fusese realizat în 2005.

„Am plecat la Bacău și ne-am gândit că o să fie bine. Acolo am început să facem recorduri naționale și ne-am dat seama cum și cât se aleargă. Și așa am zis să concurăm și la cei mari.

„Noi avem copii mici, care sunt juniori 2. Încercăm, dacă ne lasă să concurăm, alergăm și la seniori și la tineret și la juniori 1, că nu avem sportivi așa mari. La Clubul Sportiv Școlar participi până la 18 ani, termini liceul, mergi către CSM. Avându-i pe cei mai mici, născuți în 1999, care sunt clasa a IX-a și a X-a, am zis să concurăm cu ei și la ștafete, nu ne lăsăm”, a menționat profesoara Maria Andrei în privința participării la probele de ștafetă.

„Sunt atât de mulțumită de copiii aceștia. Am vrut să le dau pauză totală măcar o săptămână, după ce s-au terminat concursurile. Dar, ei veneau la două antrenamente pe zi. Toată luna ianuarie și luna februarie ei au avut concurs. Iar ca să menții un sportiv în vârf de formă în fiecare săptămână nu este ușor deloc”.

Motivația lui Mihai Pîslaru pentru a ajunge la asemenea performanțe o reprezintă dorința de competiție, de a fi primul, de a fi cel mai bun.

„La înot și fotbal nu veneam de plăcere, așa cum vin la atletism, care m-a captivat de la început. Deoarece este ambiția de a-l întrece pe cel din fața mea. Tot două picioare și două mâini are, și atunci de ce să nu-l întrec eu pe el?! Iar apoi dorința de a lua cât mai multe trofee, medalii, să poți merge la competiții în afară”, ne-a mărturisit Mihai.

„Când am un obiectiv, trag cât pot pentru obiectivul acela, nu contează cine este în cursă cu mine. Îmi setez obiective pe care le pot atinge și în antrenamente muncesc mai mult, ca să ajung la acel obiectiv.

„Cum a fost acum. Nimeni nu credea că o să fac record, pentru că anul trecut, în vară, în aer liber, am reușit 49,76 secunde. Și asta m-a ambiționat mai mult și am început să muncesc să le arăt tuturor că pot. Iar acum am 48,65 secunde în sală”.

400 de metri a fost prima probă pe care a încercat-o. A mai alergat și la proba de 800 de metri, devenind chiar campion național la juniori 2. Dar, spune că nu îi place, pentru că este prea obositoare și se plictisește alergând două minute. Mai concurează, totodată, și la proba de 200 de metri și probele de ștafetă.

Pe lângă dragostea pentru atletism, Mihai urmărește și o carieră în armată. De aceea a și ales un liceu militar. Ar dori să ajungă în aviație. Drumul spre o carieră în armată, însă, nu se împacă foarte bine cu atletismul.

„Sportul merge până la 20 și ceva sau 30 de ani, iar apoi ce faci? Te faci antrenor? Mi-am spus că trebuie să am și un loc stabil de muncă, orice ar fi”.

Despre acest aspect, antrenoarea sa, Maria Andrei, a completat: „Cariera militară și sportul se bat cap în cap, pentru că există regimul care este. Dar, dacă își dorește și iubește cu adevărat atletismul, poate să facă și sport de performanță. Înțelegere să fie”.

Prin rezultatele obținute, este deja luat în vederile loturilor naționale, iar prezența la Campionatele Europene de juniori 2 o are asigurată.

Pentru sezonul în aer liber, în afară de Europene, Mihai își dorește să realizeze barem de calificare la Campionatele Mondiale de juniori 1 și să stabilească record național la 400 m, la juniori 2, care, în prezent, este de 47,44 secunde, realizat de Florin Suciu, în 2000. Și, în plus, poate chiar la 200 m să facă o surpriză frumoasă.

Dar, până în vară mai este cale lungă, iar Mihai știe că doar prin antrenamente, treptat, poate să repete ceea ce a realizat în sală și în aer liber, după cum mărturisește și profesoara Maria Andrei.

„Nu ne gândim că dacă am reușit aceste performanțe în sală, gata, sigur vor veni rezultatele și în aer liber. Nu, trebuie să muncim, tot așa, prin antrenamente, prin repetări. Acum el e vizat de federație pentru concursurile internaționale. Potențial are să ajungă departe, numai să aibă libertate. Și el a îndrăgit atletismul, nu cred că va ceda ușor.

„Îmi doresc să aibă sănătate, să ne antrenăm și după aceea cum o vrea Bunul Dumnezeu să iasă rezultatele. Nu pot să storc un copil la maximum. Cât poate să facă, atât va face. Cât își dorește să facă, atât va face. Noi ne dorim să facem, să aducem în continuare rezultate, să fim pe cele mai înalte culmi.

„Sincer, nu mă așteptam că o să vină rezultatele atât de repede. Nu are un an de când a venit, dar seriozitatea a contat. A ascultat, a venit la antrenamente, cantonamente, și la programul de forță și tot. L-am simțit că în concurs dă tot ce poate. Niciodată nu s-a lăsat, chiar și când a fost obosit.

„La ultimul concurs, știa toată țara despre el. S-a oprit toată lumea din sală și a început să strige de bucurie când a făcut un nou record național. Pentru noi a fost un lucru senzațional. A fost o bucurie imensă că am reușit să scoatem un rezultat atât de bun.

„De asta ținem aproape și cu familia și cu băiatul, și avem o legătură strânsă, pentru că vrem să continuăm, numai să fim lăsați în pace să muncim așa cum trebuie. Dacă avem liniște și pace și copilul e sănătos, plecăm mai departe”.

Înainte de fiecare cursă, Mihai stă cu căștile pe urechi, ascultând muzică, dar în mintea sa se derulează deja concursul, încercând să se concentreze pentru a merge cât mai bine.

„Mă gândesc la cursă, cum să plec, să nu cedez nimic, să nu întorc capul, să nu am momente de ezitare când intru în turnantă sau pe linie dreaptă, și să îmi corectez alergarea. Și mă gândesc că trebuie să fiu cel mai bun și să îi întrec pe toți, să nu las pe nimeni să mă învingă”.