Mondialul de Handbal Feminin, Faza I
Profesorul Mircea Anton – antrenor emerit, fost antrenor la loturile naționale de senioare, tineret și junioare (având în palmares o medalie de argint cu echipa națională de junioare la Campionatele Europene) – realizează, în exclusivitate pentru Jurnalist Sportiv, o analiză a echipei naționale pe parcursul Campionatului Mondial de Handbal Feminin, din Japonia.
Echipa României – având ca obiectiv clasarea pe unul dintre cele șapte locuri care permit continuarea luptei pentru prezența la Jocurile Olimpice – este, la sfârșitul fazei întâi, în grafic. În ciuda unei evoluții contradictorii, care are la bază gestionarea defectuoasă a perioadei pregătitoare și a „evenimentului” Corona, fetele au reușit o repriză a doua incredibilă în jocul decisiv cu Ungaria, reușind să continue turneul final în faza grupelor principale.
Câteva aprecieri asupra jocurilor disputate:
România – Spania 16-31 (9-16)
Evoluție deplorabilă a echipei României, ieșită total din tonusul de competiție. Greșeli elementare de prindere și pasare, finalizare, iar acea tactică din jocul de apărare declarată de antrenorul Ryde a fost inexistentă. S-au întrecut în greșeli chiar jucătoare de bază din echipă: Perianu, Pintea, Zamfirescu.
Singurele sclipiri în anumite momente au fost Dumanska și debutanta Polocoșer.
România – Senegal 29-24 (15-12)
Ținând cont de valoarea adversarului, a fost un joc slab, existând, totuși, un mic plus în atitudine și exactitatea tehnică a evoluției.
România – Kazahstan 22-20 (14-11)
A fost o evoluție foarte slabă, fără nerv, fără idei, care a dovedit că echipa este dependentă de evoluțiile Cristinei Neagu (menajată în acest joc). În ciuda faptului că am întâlnit cea mai slabă echipă din grupă, am trăit cu sufletul la gură finalul de joc, când, cu două minute înainte de sfârșitul partidei, cu un singur gol avans, echipa adversă a avut posesia.
România – Muntenegru 26-27 (12-11)
O evoluție surprinzător de bună, ținând cont de jocurile anterioare. Partidă, însă, pe care am gestionat-o rău, având în vedere șansa (avantaj de patru goluri în repriza a doua) pe care am avut-o. Am fost ajutați și de evoluția ezitantă a echipei adverse.
Cristina Neagu a fost imperială, înscriind 11 goluri fostelor ei colege din Muntenegru, unde evoluase timp de patru ani.
O surpriză plăcută a fost Elena Dache, care a înscris patru goluri și s-a mișcat foarte bine, oferind mari speranțe pentru viitor. Este o jucătoare care a prins deplasarea la Mondiale în ultimul moment.
Din nou, mult lăudatul sistem defensiv a fost penetrat mult prea ușor în zone cu așa zise specialiste: Perianu, Pintea.
România – Ungaria 28-27 (10-16)
Joc decisiv pentru calificarea în grupele principale. O primă repriză dezolantă, în care am etalat jocul dezlânat, fără orizont și atitudine din primele meciuri. Consecința: 10-16 la pauză.
Repriza secundă a fost abordată de pe alte coordonate: dorință magnifică de a câștiga, joc sigur, precis, eficient. Evoluție individuală eficientă, într-un joc colectiv foarte bine orientat tactic. Defensiva a adăugat o dinamică formidabilă a mișcării în teren.
Surprinzătoare, pentru prima dată la acest Campionat Mondial, alegerea unei tactici adecvate unei echipe care trebuie să recupereze și să câștige: jocul cu șapte jucătoare în atac, sacrificând poarta. Această strategie a mărit spațiile din apărarea Ungariei, iar pătrunderile pe culoar, urmate de pase succesiv, au adus extremele în situații foarte bune de aruncare. Extremele au finalizat excelent, înscriind de 11 ori. Iuganu-Popa și Seraficeanu (cu certitudine, viitoarea titulară pe acest post) au fost cele mai eficiente jucătoare, contribuind, pentru prima dată la acest campionat, decisiv pentru victorie.
S-au remarcat, totodată, Pristăvița și Dedu, decisive pe final de joc.
O notă aparte pentru Neagu, care a realizat un joc foarte inteligent, renunțând la aruncările de la distanță (pentru care adversarele erau pregătite) în favoarea unui joc colectiv. De asemenea, excepțională lupta de idei cu portarii adverși de la linia de șapte metri, câștigată clar de Cristina, prin transformarea tuturor acestor aruncări, inclusiv cea mai importantă, din ultimele secunde, care a decis învingătoarea.
În continuare, dacă vom avea o evoluție în creștere, cred că putem câștiga cu Suedia și Japonia. Interesant, de asemenea, va fi cum se va mobiliza echipa împotriva unui antrenor care le-a părăsit într-un moment neașteptat (Rusia).
Programul în Main Round, Grupa II
8 decembrie: România – Rusia (ora 08:00), Spania – Suedia, Muntenegru – Japonia
10 decembrie, România – Suedia (ora 13:30), Japonia – Spania, Rusia – Muntenegru
11 decembrie, România – Japonia (ora 11:00), Muntenegru – Suedia, Rusia – Spania
* ora României
Clasament: 1. Rusia 4p (+18 golaveraj), 2. Spania 4p (+16), 3. Suedia 2p (0), 4. Muntenegru 2p (0), 5. România 0p (-16), 6. Japonia 0p (-18).
Sursă foto: IHF.