|

Mondialul de Handbal Feminin: România – Rusia

Profesorul Mircea Anton – antrenor emerit, fost antrenor la loturile naționale de senioare, tineret și junioare (având în palmares o medalie de argint cu echipa națională de junioare la Campionatele Europene) – realizează, în exclusivitate pentru Jurnalist Sportiv, o analiză a echipei naționale pe parcursul Campionatului Mondial de Handbal Feminin, din Japonia.

Două reprize paradoxal opuse. În prima, tactica a funcționat bine în apărare, s-a ținut de minge, profitând și de jocul foarte slab al jucătoarei din Rusia – Vyakhireva, la care Pristăvița s-a apărat bine, provocând trei faulturi în atac ale acesteia. De altfel, Pristăvița a mai echilibrat jocul.

Dar, evoluție sub orice critică a lui Perianu, care a realizat opt greșeli și a marcat, în total, doar două goluri. Așadar, cu o evoluție mai bună a lui Perianu sau o schimbare reușită a acesteia, ne-am fi putut chiar desprinde de Rusia, mai ales dacă nu am fi forțat cu strategia din ofensivă cu doi pivoți, care era deja văzută și studiată acum de adversare.

De remarcat Vizitiu și Ostase, cea din urmă meritând chiar să joace mai mult, în condițiile în care Pintea a greșit foarte mult.

În repriza a doua s-a produs o schimbare totală de atitudine, o evoluție fără încredere, cu o conducere tehnică a jocului foarte slabă. E adevărat că și Rusia și-a luat măsurile corespunzătoare după jocul din prima repriză.

Neagu a fost eficientă, dar nu a mai marcat de la 9 metri, fiind supervizată bine de adversare. În plus, a și dat trei pase greșite, ceea ce nu face de regulă.

Poarta nu ne-a ajutat (cu toate acestea, Dedu – care a avut câteva intervenții bune – nu a fost schimbată), iar pe contraatac nu am existat.

Ca o concluzie, de notat ar fi conducerea tehnică a jocului foarte slabă, alcătuirea necorespunzătoare a echipei față de jocul cu Ungaria (plus că nu s-a utilizat deloc jocul pe extreme) și schimbările foarte multe efectuate, echipa neavând un șapte de bază.


România – Rusia 18-27 (10-10)

România: 6 goluri din 10 aruncări din 6m (3 apărate, o bară), 1/2 de pe extremă (una apărată), 3/15 de la 9m (5 apărate, 4 în blocaj, 2 bare, una ratată), 4/4 de la 7m, 2/4 pe pătrundere (una apărată, o bară), 2/3 cu poarta goală (0 bară) – total: 18/38 (47%); 9 aruncări apărate din 36 (25%): 4/10 – 6m, 1/4 – extreme, 4/12 – 9m, 0/1 – 7m, 0/4 – contraatac, 0/1 – pătrundere; 4 goluri primite cu poarta goală.

Neagu – 5 goluri din 11 aruncări (1/6 de la 9m, 3/3 de la 7m, 1/2 din 6m) – o pasă, 4 erori.

Pristăvița – 2/5 (0/2 – 9m, 0/1 – 6m, 1/1 – pătrundere, 1/1 – cu poarta goală) – 3 pase, 2 erori, 2 aruncări blocate.

Seraficeanu – 2/3 (1/2 – extremă, 1/1 – 7m).

Perianu – 2/7 (0/4 – 9m, 1/1 – 6m, 1/1 – pătrundere, 0/1 – poarta goală) – 6 erori.

Ostase – 2/2 (2/2 – 6m) – o pasă, o aruncare blocată.

Polocoșer – 1/2 (0/1 – 6m, 1/1 – 9m) – o eroare, 3 eliminări 2 min.

Pintea – 1/2 (1/2 – 6m) – o pasă, 3 erori.

Florica – 1/1 (1/1 – 6m) –  o pasă.

Vizitiu – 1/1 (1/1 – 9m) – două erori.

Dache – 0/3 (0/1 – 9m, 0/2 – pătrundere) – o pasă.

Au mai jucat Udriștioiu, Iuganu (o eroare), Zamfirescu (o eroare).

Dedu – 9 aruncări apărate din 34 (47%): 4/10 – 6m, 1/4 – extreme, 4/12 – 9m, 0/1 – 7m, 0/4 – contraatac, 0/1 – pătrundere – 1 gol/1 aruncare (1/1 – poarta goală).

Sursă foto: IHF.

Împărtășește: