Naționala de handbal cadete a obținut medaliile de argint la European Open
Echipa națională de cadete la handbal feminin a disputat, în această seară, finala turneului European Open, competiție găzduită de Suedia, la Goteborg. Antrenată de Marius Dănuleț, Mihaela Ciobotaru şi Eugen Ciulei, selecționata tricoloră a ajuns în finală după un parcurs fără înfrângere, cu șase victorii și o remiză, în primele două faze ale competiției.
Astfel, cadetele tricolore au întâlnit Spania, care avusese un parcurs și mai impresionant cu șase victorii din șase partide disputate.
Reprezentativa României a obținut medaliile de argint ale turneului, după ce a cedat duelul cu Spania, scor 19-29 (7-16).

Pentru România au jucat Andreea Pisiceanu, Ioana Niță, Ioana Pavăl – Teodora Damian 4 goluri, Anamaria Șerban 3, Alexia Oprea 3, Alexia Niță 2, Alexandra Voicu 2, Ana Maria Gavrilă 2, Ana Maria Trușcă 1, Bianca Ciubotaru 1, Maria Rogoz 1, Maria Soroceanu, Maria Avădanei, Mihaela Constandache.
Ioana Niță (portar, CSM București) și Alexia Niță (extremă stânga, CSM Ploiești) au fost selecționate în echipa turneului.
Foto: FRH.