|

Naționala feminină de handbal U20 a ratat calificarea în Main Round la Campionatul Mondial

Echipa României de handbal feminin U20 a disputat, astăzi, ultimul meci din faza grupelor preliminare de la Campionatul Mondial, din Slovenia. Naționala antrenată de Horațiu Pașca, Mihaela Evi și Mihaela Ciobanu câștigase primele două partide, cu Angola (26-23) și cu Lituania (29-20).

De partea cealaltă, după succesul clar cu Lituania, din primul meci (33-16), Cehia a pierdut, surprinzător de categoric, cu Angola (25-36).

Astăzi, Angola a învins Lituania, scor 31-18, asigurându-și prezența în Main Round, fază în care au avansat primele două clasate din grupele preliminare.

Astfel, meciul dintre România și Cehia era decisiv pentru calificarea în Main Round, tricolorele având nevoie să nu piardă la mai mult de șase goluri diferență pentru a-și asigura prezența printre cele mai bune 16 echipe de la campionat.

Situația părea să fie sub control în prima parte a jocului. Deși Cehia a condus în mare parte (cea mai mare diferență a fost de două goluri; și România s-a aflat în frunte în două rânduri, la un gol), la pauză tabela indica un rezultat de egalitate, scor 14-14.

În partea secundă, însă, Cehia a început cu un parțial de 5-1, în opt minute, desprinzându-se la patru lungimi. Handbalistele tricolore au reușit să oprească, pe moment, asaltul ofensiv al Cehiei, dar, în ultimele zece minute, adversarele s-au desprins la șapte goluri (28-21, scor la care era calificată).

Finalul a fost unul extrem de tensionat, echipa României reducând diferența la cinci goluri (23-28, min. 55, și 24-29, min. 57). Mult mai determinată, echipa Cehiei a marcat de trei ori la rând, fără răspuns din partea tricolorelor. România a oprit seria Cehiei, la ultima fază a jocului, încheind cu un gol de la 7 m, insuficient, însă, pentru a avansa în Main Round. Cehia a câștigat cu scorul de 32-25, având, astfel, mai multe goluri marcate, în total, față de România.

Echipa României a evoluat în următoarea formulă: Sara Rus 5 intervenții/29 aruncări (17%); Clara Preda 2/10 (20%) – Andreea Țîrle 5 goluri/5 aruncări, Rebeca Necula 4/5, Gabriela Dumitrașcu 4/6, Andreea Coman 2/2, Ștefania Stoica 2/6, Maria Lixăndroiu 1/4; Alicia Gogîrlă 4/7, Andreea Mihai 2/3, Aida Darie 1/1, Valentina Ion, Mălina Bichir, Corina Lupei, Andreea Ailincăi, Luciana Matea.

Astfel, România a încheiat pe locul al treilea grupa, după Angola și Cehia, urmând să evolueze în Cupa Președintelui, pentru locurile 16-32.

Foto: www.handball.cz.

Împărtășește: