Noutăți la Clubul Sportiv Orășenesc Sinaia, înainte de startul sezonului în sporturile de iarnă

Unul dintre cluburile sportive importante din sporturile de iarnă din România este CS Orășenesc Sinaia. Aflat în subordinea Ministerului Sportului, clubul condus de directorul Liviu Turea a avut un mare impact în dezvoltarea sporturilor de sanie și bob, dar și skeleton, de la noi din țară. Probabil, acesta a fost și un element determinant pentru care oficialul clubului din Sinaia a fost ales în funcția de vicepreședinte pentru activitatea de bob și skeleton la Federația Română de Bob și Sanie și desemnat coordonator pentru departamentul de sanie. Adunarea de alegeri a avut loc în luna mai.

Iar acestea nu sunt singurele noutăți din cadrul clubului din Sinaia.

Probabil, cea mai importantă mutare este cea a revenirii în cadrul clubului a lui Valentin Crețu, de patru ori prezent la Jocurile Olimpice. Format la clubul din Sinaia, orașul său natal și în care și locuiește, Valentin reprezintă referința sportului de sanie în România, la masculin, de mai bine de zece ani. După o perioadă petrecută la CSAM Bucegi, care a trecut ulterior la CSA Steaua București, săniorul de 32 de ani a revenit la clubul din Sinaia. Și nu doar ca sportiv, Valentin devenind antrenor de la începutul acestei luni, după concursul pe care l-a avut de susținut.

De altfel, nu doar Valentin a trecut concursul de angajare ca antrenor în cadrul clubului din Sinaia. Ci și principalul său adversar din România, din ultimii ani, Andrei Turea, fiul directorului CSO Sinaia, prezent la o ediție a Jocurilor Olimpice de seniori, dar și a Jocurilor Olimpice de Tineret.

Valentin Crețu este de părere că, pentru a obține performanțe, în primul rând, este nevoie ca sportivilor să li se ofere încredere și sprijin moral. Asta deoarece, prin latura mentală, consideră că se pot depăși, într-o anumită măsură, limitele pe care acest sport le are în comparație cu națiunile mari din lume.

Am fost la Steaua 8-9 ani. A fost foarte bine, dar am realizat că nu pot continua în activitatea sportivă, după ce mă voi retrage ca sportiv. Aveam doar varianta de a rămâne în cadrul armatei, ca militar. Era extraordinar, dar, după 26 de ani de sanie, ca sportiv, aș fi fost cu gândul tot la sport.
Și încă îmi doresc să obțin mai mult decât cele două medalii din Cupa Națiunilor. Poate o clasare mai bună la Mondiale și, de ce nu?, la Jocurile Olimpice. Consider că acum am ajuns la un moment mai mare de maturitate sportivă și am și o echipă în jurul meu, care încearcă să facă un pic și din ce simt că mă ajută.

În toate sporturile de iarnă se știe că un mare plus îl aduce materialul. Tot timpul, tehnicienii, care au fost sportivi la rândul lor, au simțit că, fizic, le lipsește ceva. Astfel s-au dezvoltat, practic, materialele în sporturile de iarnă, din încercarea de a suplini slăbiciunile fizice. Dar, consider că nu asta face diferența dintre noi și cei pe care îi vedem pe podium, deoarece ei muncesc foarte mult și ne fac pe noi să credem că 70% ar fi materialul care face diferența.

După atâția ani de sport, realizezi anumite lucruri. În primul rând, au foarte mulți antrenori pe pârtie. O pârtie are minimum 14 viraje, iar ei au câte un antrenor pentru două viraje. Astfel că ai nevoie de șapte antrenori ca să acopere o pârtie, pentru a urmări ca sportivul să abordeze un viraj cât mai corect.

Apoi, când vedem la Cupa Mondială, putem avea impresia că am mers la fel. Dar, ei au o altă relaxare pe pârtie și în multe viraje sunt la doi-cinci centimetri de intrare mai bine. Iar pe gheață, când un sport este cronometrat la miime de secundă, orice detaliu face diferența.

Noi am văzut în ultimii ani, de când facem starturi, că poți pierde cinci miimi de secundă doar din plecare, dacă nu ai degetele sau vârful picioarelor întinse perfect. Iar asta pe o distanță de zece metri. Ce să mai vorbim despre o pârtie de 1,3-1,4 kilometri, cât are cea mai lungă pârtie?!

Dacă pierdem în fiecare viraj câte cinci sutimi, de exemplu, pentru că, să zicem, nu am intrat la trei centimetri, ci am intrat la șapte, atunci, în zece viraje, deja am pierdut cinci zecimi. Și așa se poate crea impresia că sania face diferența. Dar, ca sportiv îți vine greu să accepți că nu materialul este cel care face diferența, în cele din urmă.

Problema este că noi nu avem tehnicieni. Cu antrenorii noștri, reușim să acoperim doar punctele cheie ale unei pârtii.

Și din postura de antrenor îți dai seama că vrei să dezvolți materialul, dar nu ai baza necesară să faci cercetare. Iar atunci trebuie să găsești formula hibridă în care să poți aduce un plus la material, cumva, dar, în primul rând, să faci componenta umană să fie de nota 10.

Îmi este greu să cred că vom reuși să atragem sponsori care să ne asigure un buget minim necesar pentru a putea dezvolta, mai ales acum când s-au scumpit toate materialele. Și atunci eu am gândit că ne putem baza să ne dezvoltăm din punct de vedere fizic și mental, ca să putem face față la nivelul ridicat din competițiile internaționale.

Noi încercăm să suplinim lipsurile pe care le avem. Ne strângem cât mai mulți antrenamente, chiar dacă suntem de la sanie sau la bob, ne motivăm reciproc și ne ajutăm să ne depășim limitele.

Sunt multe detalii tehnice pe care noi încă nu le-am perfecționat.

Este posibil ca noi să ne antrenăm chiar mai mult decât cei din alte țări, pentru că vrem să fim foarte bine pregătiți fizic. Dar, în schimb, ei se pregătesc specific (n.r. – de exemplu, fiecare start are o înclinație diferită, unele națiuni pregătindu-se specific pentru fiecare în parte).

Eu am fost crescut de mic cu mentalitatea că materialul face diferența. Și atunci când intri în start și îți dai seama că nu poți să câștigi, să te lupți de la egal la egal, este frustrant. Ca antrenor vreau să las această poveste deoparte și copiii să o cunoască mai târziu, pentru a-și păstra dorința de evoluție, de progres, să creadă că ei pot face diferența. Mentalitatea vreau să o modificăm, împreună cu echipa noastră.

Orice schimbare vrei să aduci, în România te încarci de hârtii, de invidii. Și așa se ajunge să se facă progrese doar pe cont propriu sau în grupuri foarte mici de persoane, în special persoane care vin cu bani de acasă, în timpul liber, încercând să încropească ceva. Până când apare o excepție. Cum este David Popovici. Sau Simona Halep. Tot timpul noi ne mândrim cu excepția, dar nu avem o școală. Ce am avut, a fost lăsat să se distrugă, cum este gimnastica, de exemplu.

Am venit cu entuziasm, ne dorim mult, sperăm să avem sprijin și din partea conducerii și să realizăm ceea ce ne-am propus.

Ca sportiv îmi doresc să merg foarte corect, să nu-mi pot reproșa foarte multe din punct de vedere tehnic și asta să mă ajute să fac un pas spre prima grupă valorică în lume, în primii 15 din Cupa Mondială.

Ca antrenor am foarte mult de învățat și, din fericire, am de la cine. În primul rând, îmi doresc să unesc echipa, să ne ajutăm unul pe celălalt și să ne încurajăm.

Va fi un sezon provocator.

Valentin Crețu

Theodor Andrei Aurelian Turea, născut în octombrie 1998, se află chiar în fața unui sezon și mai provocator, unul al marilor schimbări, având în vedere că a făcut trecerea de la sanie la bob, disciplină la care acum va fi și antrenor.

De la 12 ani am ieșit pe gheață. Mi-a plăcut foarte mult sania, iar de un an am început și cu bobul. Am zis să fac o schimbare. Și, în același timp, m-am și angajat ca antrenor.

Mi-am dorit foarte mult să fac parte din echipa alături de care am crescut, CSO Sinaia, iar împreună cu antrenorii mei să creștem generații foarte frumoase. Sunt convins că vom duce acest sport mai sus ca niciodată.

Consider că sunt mai multe oportunități pentru mine în sportul de bob. Și mereu mi-am dorit să văd cum este să conduc un bob. Am înțeles că, venind din sanie, este mai ușor să înveți.
Am fost o săptămână la școala de bob, la Innsbruck, împreună cu domnul antrenor Cezar Popescu, și a fost foarte reușită.

M-a ajutat foarte mult experiența de la sanie, deoarece știam pârtia și a trebuit doar să adaptez cunoștințele pe care le avem la bob. Mi s-a părut diferit, pare mai simplu, dar este și mai mult de muncă. Este mai solicitant din punct de vedere fizic. Efortul este mai intens. În sanie, te bazezi mai mult pe echilibru, pe capacități coordinative. La bob, trebuie să ai capacitate de pilotaj foarte bună, dar și o condiție fizică exemplară. Să fii greu, puternic și să alergi foarte tare.

Eu sunt entuziasmat și îmi place, sunt mulțumit și abia aștept să văd cum va decurge sezonul.

Facem programe de pregătire împreună cu toți colegii de la sanie. Și consider că este o conexiune mai mare cu sportivul, dacă și eu, ca antrenor, realizez aceleași exerciții.

Sunt convins că nu va fi o trecere foarte simplă. În următorii doi ani, sper să mă dau pe toate pârtiile, după care să vedem cum se vor așeza lucrurile pentru viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice.

Andrei Turea

Foto: O echipă unită a Clubului Sportiv Orășenesc Sinaia, cu mai multe generații, la pista de starturi amenajată la pârtia de la Sinaia