Patinaj > Cupa României, adjudecată de Petrolul Ploieşti

La finalul săptămânii trecute, la Braşov, în jur de 100 de sportivi s-au întrecut în ediţia de anul acesta a Cupei României la patinaj viteză pe role. Au participat patinatori de la cluburi din Braşov, Cluj Napoca, Galaţi, Târgu Mureş, Sibiu şi Ploieşti. Din Prahova au concurat reprezentanţii grupării CS Petrolul Ploieşti, pregătiţi de antrenorii Dorin Zărnescu şi Ion Opincariu.

Patinatorii ploieşteni s-au descurcat foarte bine, impunându-se la şapte categorii din concurs, reprezentând jumătate dintre cele programate. De menţionat că, la copii 2 masculin şi la copii 3 masculin, CS Petrolul a monopolizat podiumul de premiere.

În clasamentul general pe echipe, CS Petrolul s-a clasat pe locul întâi, adjudecându-şi Cupa României.

„În general, sportivii au avut evoluţii foarte bune. Totuşi, ştim că se putea şi mai bine de atât, la unele categorii, dar suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute”, ne-a declarat antrenorul formaţiei ploieştene, Dorin Zărnescu.

La finalul săptămânii, vineri şi sâmbătă, gruparea prahoveană va organiza o nouă ediţie a competiţiei Cupa „Săgeata Înaripată”, la care şi-au anunţat participarea principalele cluburi din ţară.

 

Medaliaţii ploieşteni la Cupa României:

  • junioare 1: Beatrice Bejgu – locul 1;
  • juniori 2: Tiberiu Spânu – locul 1;
  • junioare 2: Ana Maria Opincariu – locul 2; Bianca Dănescu – locul 3;
  • junioare 3: Andreea Fierar – locul 1;
  • juniori 3: Eugen Lambru – locul 2; Pedro Mănescu – locul 3;
  • copii 1 masculin: Nicolae Panait – locul 1; Codruţ Rotaru – locul 3;
  • copii 2 feminin: Nicole Constantinescu – locul 3;
  • copii 2 masculin: Edward Iancovschi – locul 1; Răzvan Militaru – locul 2; Gabriel Panait – locul 3;
  • copii 3 feminin: Indra Loghin – locul 1; Diana Pană – locul 2;
  • copii 3 masculin: Adrian Fierar – locul 1; Damian Panait – locul 2; Mihai Branga – locul 3.
Împărtășește: