Patinaj > Sezonul competiţional de vară a început
La Cluj Napoca, a avut loc primul concurs naţional de patinaj viteză pe role, intitulat Cupa Polus. La competiţie au participat sportivi de la cluburi din Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Ploieşti. Reprezentanţii ploieşteni au fost sportivii grupării Petrolul, pregătiţi de antrenorii Ion Opincariu şi Dorin Zărnescu, care au participat la juniori şi copii. La întrecerile juniorilor, s-au organizat probe pe distanţele de 500 m şi 1000 m, în vreme ce la copii s-a derulat o singură probă, pe distanţa de 250 m.
La categoria juniori 2, Tiberiu Spânu a câştigat, cu timpii de 55,93 secunde (500 m) şi 1.57,79 minute (1000 m).
La juniori 3, cei trei patinatori ploieşteni prezenţi în cadrul competiţiei s-au situat pe locurile 2, 3 şi 4, în urma lui Andras Papp, de la Târgu Mureş, învingător la ambele probe ale întrecerii. Astfel, George Panait a sosit pe poziţia a doua, fiind urmat de colegii săi Ciprian Panaitescu şi Sebastian Şelaru.
Concursul feminin rezervat junioarelor 3 a avut parte de o luptă extrem de echilibrată pentru victorie, între Teodora Pană (Cluj Napoca) şi Andreea Fierar (Petrolul Ploieşti). Teodora s-a impus la proba de 500 m, Andreea luându-şi revanşa pe distanţa de 1000 m, însă sportiva din Cluj Napoca s-a impus în clasamentul final.
La copii 1 băieţi, patinatorii ploieşteni au fost cei mai buni, Nicolae Panait şi Vlad Ciufu clasându-se pe primele două poziţii. La fel s-a întâmplat şi la categoria copiilor 2 băieţi, ploieştenii monopolizând primele cinci locuri, în ordine: Edward Iancovschi, Răzvan Militaru, Daniel Ene, Vlad Duţu, Gabriel Panait.
La concursul copiilor 2 feminin, sportivele de la CS Petrolul s-au descurcat bine, însă au fost întrecute de Anna Molnar, de la Târgu Mureş. Patinatoarele ploieştene au sosit pe locurile 2,3 şi 4, în ordine: Nicole Constantinescu, Andreea Loghin, Andreea Năstăsache.
Clubul Petrolul şi-a mai trecut în cont victorii la ambele categorii ale copiilor 3, Adrian Fierar impunându-se la băieţi, iar Indra Loghin – la fete. De menţionat că pe locul al treilea, la băieţi, s-a situat un alt ploieştean – Damian Panait.
Rezultatele complete pot fi găsite aici
Galerie foto de la concurs:
[flickr-gallery mode=”photoset” photoset=”72157626842183585″]