| |

România a încheiat pe locul 4 Rugby Europe Sevens U18 Trophy, la fete

Echipa României de rugby 7s fete U18 a încheiat pe locul al patrulea U18 7s Trophy, competiție organizată de Rugby Europe, la Zabki, în Polonia. A fost prima participare a României la o asemenea competiție de anvergură la fete U18, din circuitul 7s.

Au fost prezente nouă echipe, selecționata României fiind antrenată de Neculai Tarcan (Politehnica Iași), avându-l ca manager pe Florin Bonea (care este și în stafful tehnic al CS Aurora Băicoi).

Competiția a avut un sistem original de desfășurare, în faza întâi cele nouă echipe fiind repartizate în trei grupe a câte trei echipe fiecare. Apoi, în faza a doua, s-au realizat alte trei grupe, fiecare cuprinzând echipe care s-au clasat pe locurile 1, 2 și 3 în faza anterioară.

În faza a treia, în funcție de punctajul cumulat din cele două faze anterioare, s-au realizat alte trei grupe, pentru locurile 1-3, 4-6, respectiv 7-9.

România, din lotul căreia a făcut parte și jucătoarea de la CS Aurora Băicoi, Ioana Andrășescu (foto, alăturat), a început cu o înfrângere, scor 0-22, cu Germania, după care s-a revanșat în disputa cu Suedia, câștigând cu scorul de 26-5.

Astfel, s-a situat pe locul secund în Grupa B, cu 4 puncte. În faza a doua a evoluat în Grupa F, alături de Ungaria (câștigătoare a Grupei C) și de Letonia (locul 3, Grupa A).

Ghinduțele au câștigat clar cu Letonia, scor 24-0, după care au cedat disputa cu Ungaria, scor 12-27. România s-a situat, prin urmare, pe locul al doilea și în această grupă, intrând în grupa pentru locurile 4-6.

Echipa tricoloră a pierdut primul meci, cu Turcia, scor 0-10, partidă în care a avut trei cartonașe galbene! Apoi, în ultima partidă, cu Lituania (care învinsese Turcia, scor 24-17), s-a impus clar, cu 24-0, reușind patru eseuri.

Astfel, grație succesului categoric cu Lituania, România și-a adjudecat prima poziție în grupă și locul al patrulea în clasamentul final.

Câștigătoarea trofeului a fost Polonia, învingătoare în ambele partide din ultima fază a întrecerii, cu Germania (ocupanta locului secund) și cu Ungaria (situată pe locul 3).

Rezultatele complete – aici.

Căpitanii celor nouă echipe participante

Lotul complet al României:
Ioana Andrășescu (CS Aurora Băicoi), Dumitrița Babătă (CSS Poli Iași), Mădalina Elena Bejan (CSS Poli Iași), Oana Nicoleta Bocan (CSS Poli Iași), Mara Teodora Chiriac (CSS Poli Iași), Florina Nicoleta Ciobanu (CSS Poli Iași), Maria Mihaela Dascălu (RC Cristian), Ana Maria Hîrțan (CSS Poli Iași – căpitan), Elena Diana Mîndrilaș (CSS Poli Iași), Gabriela Renata Prisecaru (CSS Poli Iași), Ștefania Raluca Săvădan (CS Agronomia), Anna Teodora Szavuy (RC Cristian).

Foto: Wojciech SzymanskiRugby Europe

Împărtășește: