România Handbal U20
|

România a învins Angola, în primul meci de la Mondialul de Handbal U20 feminin

Echipa națională de handbal feminin a României U20, pregătită de antrenorii Horațiu Pașca, Mihaela Evi și Mihaela Ciobanu, a debutat, astăzi, la Campionatul Mondial, organizat în Slovenia. România face parte din Grupa E, care se desfășoară la Celje, iar în primul meci a întâlnit Angola.

Tricolorele au început perfect, conducând cu 4-0, în minutul 8, după care și-au majorat ecartul până la șase lungimi, scor 10-4 (min. 19).

Dar, pe fondul a două eliminări în ultimele zece minute de joc în tabăra României, Angola a redus din diferență, intrând la vestiare cu un deficit de numai două lungimi, scor 10-12.

În partea secundă, echipa africană a revenit chiar la un singur gol diferență, scor 13-12.

Însă, de la 14-13 (min. 38), reprezentativa tricoloră a reușit să se desprindă, printr-un parțial de 7-1, în zece minute, dintre care patru minute petrecute în superioritate numerică.

Angola nu a renunțat, reușind să reducă din diferență la numai trei goluri, scor 22-19 (min. 54). Totuși, România a gestionat bine finalul de meci, menținând ecartul de 3-4 goluri, impunându-se cu scorul de 26-23.

România a început în formula Sara Rus (11 intervenții, din 34 de aruncări – 32%) – Corina Lupei 5 goluri/5 aruncări (100%), Ioana Necula 4/5 (80%), Ștefania Stoica 3/5 (60%), Andreea Coman 2/5 (40%), Bianca Țîrle 1/2 (50%), Alicia Gogîrlă 1/4 (25%). Au mai jucat Andreea Mihai 6/8 (75%), Maria Lixăndroiu 4/5 (80%), Ioana Bichir 0/1, Aida Darie, Alexandra Dumitrașcu, Bianca Voica, Maria Ion. Nu au intrat Clara Preda – Luciana Matea.

„Știam despre Angola că e o echipă cu jucătoare foarte tehnice, care au calități fizice impresionante, forță în regim de viteză, foarte agile și cu un joc extrem de incomod. Schimbă permanent sistemul de apărare și pe cel de atac, iar asta poate pune probleme oricui. Am intrat foarte bine în meci, am luat doar 4 goluri când am început să avem câteva probleme în apărare și am pierdut mingi foarte ușor, apoi le-am dat lor posibilitatea să înscrie foarte repede. Mă bucur că ne-am păstrat capul pe umeri și că în repriza a doua am reușit să îi surprindem, să găsim soluții indiferent de sistemele lor de joc. Vreau să le felicit pe fete pentru victoria asta, chiar dacă a fost obținută cu unele emoții. Cred că am controlat jocul de la un capăt la altul, ceea ce ne dă speranțe pentru meciurile care vin.”

Horațiu Pașca, antrenor principal România U20

În următorul meci, programat vineri, România va întâlni Lituania, care a pierdut, astăzi, partida cu Cehia, scor 16-33 (7-19).

Mai multe detalii – aici.

Împărtășește: