România, aproape de o surpriză în prima zi a Mondialului de Beach Handball U18
Prezentă în premieră la Campionatul Mondial de Beach Handball U18, Naționala României a debutat, astăzi, în faza grupelor. Competiția se desfășoară pe Insula Creta, din Grecia, la Heraklion. Echipa României, pregătită de Florin Ciupitu și Cristina Romilă, a avut doar zece zile de pregătire anterior deplasării la campionat, cantonament efectuat la Plopeni.
Formată din nucleul echipei care anul trecut a ocupat locul al nouălea la Campionatul European, reprezentativa tricoloră a jucat, astăzi, primele două meciuri din Grupa C, împotriva principalelor favorite la locul 1.
Mai întâi, s-a confruntat cu Germania, formație pe care a întâlnit-o și la Europene, în faza grupelor, cedând atunci la shoot-out.
De data aceasta, diferența a fost clară în favoarea Germaniei, care s-a impus cu 2-0, pe seturi 31-16, 16-7.
Tricolorele au încheiat cu un procentaj de eficiență de numai 41%, cu 24 de reușite din 58 de aruncări. În schimb, Germania a avut 70% procentaj de reușită (30/43).
Pentru România au punctat Andrada Chirilă 8 puncte (4 goluri/7 aruncări), Diana Manole 4 (2/7), Denisa Pavel 3 (2/5), Laura Moga 2 (1/1), Ana Maria Cristea 2 (1/1), Elena Drăgoescu 2 (1/2), Sofia Mureșan 2 (1/5) și au mai jucat Tea Câmpean, Bianca Andreea Cucu, Andra Banu.
A urmat, apoi, în sesiunea de după-amiază, confruntarea cu medaliata cu bronz de la ediția precedentă a competiției mondiale, Argentina.
Reprezentativa tricoloră a fost aproape de o surpriză în meciul cu echipa sud-americană. În primul set, a cedat la limită, scor 18-19, după care și-a adjudecat actul secund, scor 17-15, trimițând meciul în shoot-out. Însă, Argentina s-a impus, în cele din urmă, cu 8-6.
Tinerele handbaliste tricolore au avut, de această dată, un procentaj mult mai bun de reușită – 64% (46/72).
Andrada Chirilă (5/8) și Diana Manole (6/9) au adus cele mai multe puncte pentru România, în vreme ce s-au mai remarcat Tea Câmpean 8 (4/4), Denisa Pavel 6 (3/4), Sofia Mureșan 5 (3/5), punctând, de asemenea, și Elena Drăgoescu 1 (1/2) și Laura Moga 1 (1/4).
În celelalte două meciuri ale grupei, Argentina a învins Franța, scor 2-1 (20-24, 20-8/8-6), iar Germania a trecut de selecționata din Hexagon, cu scorul de 2-0 (28-16, 14-13).
Astfel, mâine după-amiază, echipa României se va confrunta cu Franța pentru un loc în faza Grupelor Principale, în timp ce Argentina și Germania își vor disputa prima poziție a grupei.
Primele trei clasate din cele patru grupe ale faze preliminare vor avansa în faza Grupelor Principale (două grupe a câte șase echipe fiecare), din care ocupantele primelor patru poziții se vor califica în sferturile de finală.
Mai multe detalii, statistici și clasamente – aici.
Foto: Federația Română de Handbal.