România – locul 10 la sabie feminin și locul 11 la spadă feminin, la Europenele de scrimă
Probele Campionatelor Europene de Scrimă s-au încheiat astăzi, în Antalya (Turcia). Locul 5 al echipei de sabie masculin (la individual, tot locul 5 a fost cel mai bun al delegației tricolore – Răzvan Ursachi, la sabie) a rămas cea mai bună performanță a delegației României, după ce echipele de sabie, astăzi, și de spadă, ieri, la feminin, s-au oprit în șaisprezecimile de finală, luptând în faza pentru locurile 9-16.
Astăzi, echipa României de sabie feminin, alcătuită din Tania Luțea, Sabina Martiș, Maria Matei, Ilinca Pantiș, a ratat la limită prezența în sferturile de finală, după ce a cedat cu Turcia.
România a condus mare parte din meci, inclusiv înaintea ultimului releu, scor 40-37, însă Turcia s-a impus, în final, cu 45-43.
În faza locurilor 9-16, România a trecut fără probleme de Marea Britanie, scor 45-25, evoluând, apoi, în compania Poloniei în meciul pentru locul 9.
Duelul a fost echilibrat, până la 20-19 pentru Polonia, când polonezele au reușit să se desprindă la 35-24. Ilinca Pantiș, care și-a adjudecat toate duelurile directe, a oferit o ultimă speranță, readucând România în joc înaintea ultimului releu, scor 37-40. Însă, Polonia a câștigat, în cele din urmă, cu 45-40, iar România a încheiat pe poziția a 10-a.

Ieri, în concursul de spadă feminin, echipa României, formată din Bianca Benea, Cristina Constantinescu, Alexandra Predescu, Greta Vereș, s-a situat pe locul 11.
Tricolorele au întâlnit Ucraina (care avea să-și adjudece medaliile de bronz), în optimi, cedând cu scorul de 37-45, după un meci în care s-au menținut aproape, diferența fiind de numai trei tușe înaintea ultimului releu (31-34).
Pe tabloul pentru locurile 9-16, România a învins Austria, scor 45-30, după care a pierdut meciul cu Spania, scor 34-45, și a ajuns să lupte pentru locul 11 cu echipa Cehiei. Tricolorele s-au impus cu 45-39, obținând, astfel, locul 11.