România, pe podiumul Turneului Internațional de gimnastică ritmică de la Portimao
Reprezentantele României de la Turneul Internațional Portimao (Portugalia) la gimnastică ritmică au adus țara noastră pe podium.
Annaliese Drăgan a fost medaliată cu bronz în concursul individual la senioare, încheind cu un total de 113,000 puncte. Primele două poziții au fost ocupate de Fanni Pigniczki (Ungaria – 114,450p), respectiv de Melany Keler (Estonia – 113,200p).
În concursul senioarelor au participat 32 de sportive.
În plus, gimnasta română s-a calificat în finală la toate cele patru obiecte, obținând trei medalii. Cea mai prețioasă a fost cea de la minge, la care a ocupat prima treaptă a podiumului, cu 30,400 puncte, cu șapte zecimi mai mult decât a doua clasată, estonianca Melany Keler.
Celelalte două medalii au fost de argint, la cerc (29,850p) și la măciuci (28,250p), în vreme ce la panglică a încheiat a cincea (26,200p).
Delegația României a obținut medalii și în concursul junioarelor, la care au participat peste 50 de gimnaste, țara noastră fiind reprezentată de Christina Drăgan și de Amalia Lică.
România a obținut medaliile de bronz în concursul pe echipe, ocupând locul al treilea, cu 216,500 puncte. Primele două locuri au revenit echipelor din Italia (224,600p) și din Statele Unite ale Americii (218,750p).
Christina Drăgan s-a calificat în toate cele patru finale pe obiecte, obținând medalia de argint la minge, cu 28,550 puncte, la 7,5 zecimi în urma italiencei Alice Taglietti.
La celelalte trei obiecte, a încheiat pe locul al cincilea: cerc – 27,750p, măciuci – 27,700p, panglică – 25,950p.
Rezultatele complete – aici.