|

Semnale pozitive pentru România, după a 52-a ediție a Campionatelor Mondiale de Sanie

Pentru cei neavizați, poate că sportul de sanie pare mai mult o joacă. Dar, în realitate, este un sport extrem, care implică viteză, coordonare, reflexe și multe riscuri. Totodată, este un sport în care contează foarte mult calitatea materialelor de concurs, fiind, practic, un fel de Formula 1, fără motor, gonind cu viteze de peste 100 de km/h, pe un canal de gheață, pe o sanie menită să meargă cât de repede poate la sosire.

România este o prezență constantă în lumea mondială a acestui sport, iar cândva, când clima permitea, avea chiar și o pârtie, la Sinaia, care a găzduit competiții internaționale.

Totuși, țara noastră nu se poate compara ca nivel de performanțe cu marile națiuni din acest sport, precum Germania sau Austria, care, pe lângă faptul că au sănii de concurs special construite pentru sportivii lor, chiar și cu mai multe tipuri de patine, beneficiază și de antrenamentele specifice pe care reprezentanții lor le pot efectua în propria „ogradă”.

Cu toate acestea, sunt câțiva oameni care nu cedează în fața provocărilor și încearcă să facă tot ceea ce pot pentru a obține rezultate într-un sport care nu este nici foarte mediatizat în țara noastră. Nici măcar forul național de specialitate nu-i promovează așa cum ar merita pe acești frumoși „nebuni” care „zboară” pe pârtii, cu resurse limitate.

Iar săptămâna trecută, la Altenberg, în Germania, se poate spune că delegația României a avut semnale pozitive în urma rezultatelor obținute la cea de-a 52-a ediție a Campionatelor Mondiale.

Ajuns la 34 de ani, începând și cariera de antrenor, în paralel cu aceea de sportiv, Valentin Crețu, liderul țării noastre în acest sport, a arătat că experiența l-a făcut și mai bun. Valentin a obținut, la această ediție, cea mai bună clasare a sa din carieră în competiția mondială, ocupând locul 16 (devansând locul 17, obținut la ediția din sezonul 2018/2019, disputată la Winterberg, tot în Germania).

Sportivul din Sinaia s-a calificat în manșa finală (la care au avansat primii 20 de clasați, dintre cei 36 care au luat startul), cu al 17-lea timp (54.841 secunde), și a încheiat, în total, la 1.939 secunde (54.911 secunde, în manșa finală – al 15-lea timp) de cel care și-a trecut în cont titlul mondial, pentru prima dată – germanul Max Langenhan (24 ani).

Podiumul mondial a fost completat de Nico Gleirscher (Austria), respectiv de multiplul campion mondial și campion olimpic în 2014 – Felix Loch (Germania). Campionul mondial al ediției precedente, austriacul Jonas Müller, a încheiat, de data aceasta, doar al șaselea.

Pentru România a mai concurat la simplu masculin și Eduard Crăciun (23 ani), clasat pe locul 30.

Clasamentul complet – aici.

La simplu feminin, după ce Raluca Strămăturaru și Carmen Manolescu au trecut la dublu (probă recent introdusă de către forul internațional; dublu nu era rezervat decât pentru masculin, până în 2022), Ioana-Corina Buzățoiu a confirmat potențialul arătat la nivel de juniori.

La numai 22 de ani (împliniți chiar în ianuarie) și doar la a doua prezență la un campionat mondial, Corina a încheiat pe locul 22, ratând prezența în manșa finală pentru numai 85 de miimi de secundă, fiind la aproape 9 zecimi de secundă de prima clasată, Lisa Schulte (Austria).

Austriaca de 23 de ani, Schulte, și-a adjudecat, în final, titlul mondial (primul din carieră), iar podiumul a fost completat de Julia Taubitz (Germania), respectiv de Madeleine Egle (Austria). Câștigătoarea de anul trecut, Anna Berreiter (Germania), nu a reușit calificarea în manșa finală, fiind aproape să se răstoarne în prima manșă, pe care a încheiat-o pe locul 24.

Clasamentul complet – aici.

Revenind la Corina Buzățoiu, sportiva de la CSO Sinaia a reușit, totodată, clasarea pe locul 9 la categoria U23, la care au luat parte 16 concurente (clasamentul – aici).

În concursul de dublu feminin, Raluca Strămăturaru și Carmen Manolescu au realizat un salt important față de ediția precedentă, când au încheiat pe locul 14. De data aceasta, reprezentantele României au ocupat locul 7, din 16 echipaje prezente la start.

În plus, după o primă manșă în care au realizat doar al 12-lea timp (43.125 secunde), Raluca și Carmen au stabilit al șaselea timp al manșei finale (42.950 secunde) și au încheiat la 1.314 secunde în urma echipajului campion – Selina Egle/Lara Michaela Kipp (Austria, ambele – în vârstă de 21 de ani, aflate la primul lor titlu mondial din palmares).

Campioanele de la ediția precedentă, germancele Jessica Degenhardt și Cheyenne Rosenthal, s-au situat doar pe locul 13.

Rezultatele complete – aici.

În concursul de dublu masculin, tinerii Tudor-Ștefan Handaric (22 ani) și Sebastian Motzca (21 ani) au arătat un progres vizibil față de precedenta ediție a competiției mondiale.

Chiar dacă au încheiat cu o poziție mai jos față de ediția anterioară, locul 17 (au și participat cu șase echipaje în plus față de anul precedent – 26), au redus ecartul față de primii clasați cu peste o secundă. Handaric și Motzca au încheiat la 2.273 secunde de surprinzătorii campioni, în premieră – Juri Gatt și Riccardo Schöpf, din Austria. Clasamentul complet – aici.

În plus, Handaric și Motzca și-au egalat performanța anterioară în competiția U23, clasându-se tot pe locul al cincilea, concurs adjudecat de Gatt și Schöpf, care au 22 de ani (rezultatele – aici).

La dublu masculin a mai participat, din România, și echipajul format din Marian Gîtlan și Darius Șerban, care s-a situat pe locul 18, cu o întârziere de 3.417 secunde față de primul loc.

La probele de sprint, care se desfășoară într-o singură manșă, pe o distanță mai scurtă față de cele normale, doar Raluca Strămăturaru și Carmen Manolescu au reușit să se califice dintre reprezentanții delegației României.

Echipajul României s-a calificat cu al nouălea timp (28.939 secunde) și a încheiat tot pe locul 9 și concursul final (28.928 secunde), cu o întârziere de 0.507 secunde față de echipajul câștigător – Andrea Voetter/Marion Oberhofer (Italia).

Rezultatele complete ale tuturor probelor – aici.

Delegația României a fost condusă de colectivul tehnic format din antrenorii Eugen Radu, Alexandru Comșa, Corina Drăgan și Liviu Turea (care este și vicepreședinte al Federației Române de Bob și Sanie).

Foto: FIL / Mareks Galinovskis

Împărtășește: