Și noi unde ne jucăm?!

Odată cu era tehnologiei au apărut noi forme de distracție pentru copii. Nu spun nici că sunt mai bune decât ce știam noi, dar nici rele cu desăvârșire. Nu mai sunt copil ca să pot vedea sau simți cum este să stai toată ziua în casă și să te joci pe calculator sau tabletă. Poate că nici nu mai știu ce-i aia joacă, dar știu că este nevoie și de aceasta, cel puțin în viața unui copil.

Pot doar din amintire să reconstitui ore de  stat pe afară unde ne jucam tot ce ne trecea prin cap. Inventam tot felul de joculețe și, dacă le epuizam pe toate, ajungeam invariabil la pititea și, dacă ne plictiseam și de asta, o luam de la capăt.

Găseam întodeauna o scuză să mai ramânem un pic afară. Nu conta că se întuneca sau că eram prăfuiți si juliți, important era să mai stăm puțin afară de parcă ziua de mâine n-ar mai fi existat. Și așa se întâmpla în fiecare seară, iar în fiecare zi părinții încercau în toate modurile să ne aducă în casă.

Ei bine, au trecut acele vremuri și odată cu ele și bucuria copiilor de a se juca afară, în parc sau lângă bloc, așa cum o făceam noi. A trecut și vremea și timpul și locul.

Pe lângă spațiile de joacă amintite, nu prea mai avem unde să lăsăm copiii să se joace, chiar dacă și-ar dori și este de înțeles. Din motive de siguranță, parcă nu-ți vine să mai lași copilul afară, nu știi cu cine se întâlnește sau ce face (paradoxal, având acces la atâta tehnologie).

O soluție ar fi să se joace în parcuri, în sălile de sport sau pe terenurile de sport, dar unde? În ce săli, ce parcuri? Unde să meargă o gașcă de băieți pentru a juca baschet, de exemplu? Cam ce variante sunt pentru câțiva copii care ar dori să practice un sport în timpul liber? Așa, cum vor ei, de capul lor, fără regulile stricte din concurs, fără constrângeri și fără să le pese că încalcă nu știu ce propietate.

Din câte știu eu, dacă dorești acest lucru, trebuie să închiriezi o sală, un teren de sport. Pe scurt trebuie să dai bani ca să faci o formă de mișcare agreată. Ce se întâmplă cu aceia care nu-și permit să plătescă? Ce se întâmplă cu toți acești copii care au o pasiune pentru un sport sau altul, dar nu vor să îl practice la nivel de performanță, unde li se poate oferi o oarecare libertate.

Și pe lângă acestea mă mai întreb cum să-i îndreptăm pe copii către sport în aceste condiții? Cum reușim să-i scoatem afară din casă și să-i determinăm să se joace pur și simplu? Pentru că sunt sigură, cu puțină încurajare, cei mici ar îndrăgi mișcarea în aer liber. Chiar dacă ei nu înțeleg beneficiile practicării unui sport sau a măcar unui joc, noi, cei mari, realizăm cât de important este acest lucru.

Poate reușim să creăm cât mai multe locuri de joacă pentru copii și odată cu acestea vom vedea și dorința lor cât mai mare de a se mișca și de a fi activi. Poate, cu timpul, datorită acestora vom aveam o bază de selecție cât mai mare și pentru sportul de performanță.

Poate…

Împărtășește: