Spectacolul gimnasticii ritmice a putut fi admirat, din nou, la Ploiești
Cine nu a ajuns în weekend la Sala „Olimpia” din Ploiești a avut numai de pierdut. Pentru că oricine are nevoie de un strop de magie și de frumusețe în viața sa, iar gimnastica ritmică poate oferi asemenea momente speciale.
Aproape întreaga familie a gimnasticii ritmice românești (dacă putem spune astfel) a fost prezentă la Ploiești, cu ocazia desfășurării Campionatelor Naționale de senioare și junioare și a Cupei României, pornind de la legendara antrenoare Maria Gîrbă și fostele sale eleve – Irina Deleanu (președinta în exercițiu a Federației Române de profil) și singura medaliată olimpică a României la această disciplină, până acum, Doina Stăiculescu (membru în Comitetul Executiv al forului național), până la cele mai micuțe gimnaste, suficient de curajoase pentru a visa la performanțe într-un sport cât se poate de dificil.
La categoria senioarelor, duelul așteptat dintre cele două sportive de Top 20 mondial, Annaliese Drăgan (Sportul Studențesc) și Andreea Verdeș (Corrado – Unirea Iași), nu a mai avut loc, din păcate, din cauza unei accidentări a sportivei din Iași, pe care sperăm să o revedem pe covorul de concurs cât mai repede și cât mai motivată.
Astfel, Annaliese – care, la ediția precedentă câștigase titlul național la individual compus la mai puțin de două puncte înaintea Andreei – nu a avut, practic, rivală, adjudecându-și, acum, medaliile de aur la individual, cu un avans de mai bine de 10 puncte (punctaj total – 93.850 puncte), precum și la toate cele patru obiecte din concurs (cerc – 29.950p; minge – 30.200p; măciuci – 32.050p; panglică – 31.600p).
Medaliată cu argint la individual a fost gimnasta Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Sabina Enache, de asemenea, sportivă de lot național, aflată în primul an la categoria senioarelor. Eleva antrenoarelor Simona Puiu și Liliana Băescu a încheiat cu un punctaj de 83.500p, aducând prima medalie la individual, la senioare, din palmaresul clubului ploieștean.
De remarcat progresul realizat de gimnasta ploieșteană, care, anul trecut, la junioare, încheia la 20 de puncte de primul loc și la 22 de puncte de performanța obținută de Annaliese, la senioare, iar acum a fost la 10 puncte și 3 zecimi și jumătate de sportiva de la Sportul Studențesc.
În plus, în urma colaborării dintre CSM Ploiești și Sportul Studențesc, Annaliese Drăgan și Sabina Enache au cucerit medaliile de aur în concursul pe echipe, clasament în care medaliile de argint au fost adjudecate de CS UNEFS București – CSM Arad, prin Alenia Biringer și Iulia Besoiu, iar cele de bronz au revenit celorlalte două reprezentante din concursul de senioare de la CSM Ploiești: Miruna Ciocîrlan și Anisia Drăgan.
Pe obiecte, Sabina Enache a mai urcat de trei ori pe podiumul de premiere, adjudecându-și medaliile de argint la măciuci (unde a avut una dintre cele mai bune evoluții ale sale din acest prim sezon de la senioare, fiind aproape de 30 de puncte: 29.150p, cu o notă de dificultate de 13.600) și la cerc (27.900p – dificultate 13.000, capitol la care a fost la 2 zecimi de campioană), precum și medalia de bronz la minge (26.450p).
La individual, medalia de bronz a fost adjudecată de Anca Sîrbu, de la ACS Dandri, cu un total de 81.000 de puncte. Medaliată cu bronz și la junioare, la ediția de anul trecut, Anca și-a mai trecut în cont două medalii de argint, la minge (27.650p; dificultate 13.100, la 3 zecimi de Annaliese) și la panglică (26.550p).
De remarcat faptul că, în clasamentul individual, diferența dintre locul 2 și locul 6 a fost de mai puțin de șapte puncte, Alenia Biringer (CSM Arad – 80.650p), Iulia Besoiu (CS UNEFS – 78.700p) și Miruna Ciocîrlan (CSM Ploiești – 76.800p) completând Top 6.
În afară de primele trei sportive din clasamentul individual, în probele pe obiecte, au mai urcat pe podiumul de premiere Alenia Biringer (care a arătat un progres față de anul trecut, la al doilea sezon ca senioară), medaliată cu bronz la cerc (27.600p) și la panglică (26.100p), și Iulia Besoiu, aflată în primul an la senioare, medaliată cu bronz la măciuci (27.550p).
La junioare, au fost prezente ambele sportive care au cucerit medaliile de argint cu echipa României la Campionatele Europene, Amalia Lică (ACS Dandri) și Christina Drăgan (Sportul Studențesc). Însă, Amalia Lică – gimnastă care a adus în premieră pentru România un titlu european (campioană continentală la măciuci) – a fost, de departe, partitura întâi.
Născută în 2009, având, astfel, încă doi ani de juniorat, Amalia a câștigat clar titlul național la individual, cu un total de 92.850 puncte, precum și medaliile de aur la cerc (31.750p), la minge (28.600p), la măciuci (30.350p) și la panglică (30.750p).
În plus, alături de Ileana Duțu, și-a mai trecut în cont încă o medalie de aur, în concursul pe echipe, clasament în care ACS Dandri a fost urmată de Sportul Studențesc – CSȘ 1 Constanța, prin Christina Drăgan și Cristina Halep, respectiv de CSM Arad, prin Carina Crainic, Catrina Buniov și Dalia Marin.
Revenind la concursul individual, Christina Drăgan a obținut medalia de argint, după ce, anul trecut, devenea campioană, încheind cu un total de 84.050 puncte.
Reprezentanta de la Sportul Studențesc și-a mai adjudecat trei medalii de argint, la cerc (27.600p), la măciuci (28.700p) și la panglică (27.750p), în vreme ce la minge, chiar obiectul la care a obținut medalia de bronz la Europene, a avut cel mai slab punctaj al său din concurs (26.350p), ocupând, însă, ultima treaptă a podiumului național.
Medaliată cu argint la minge a fost Carina Crainic, de la CSM Arad, cu 27.400p, care și-a mai adjudecat și medalia de bronz la panglică (27.300p), încheind pe a treia treaptă a podiumului de premiere la individual compus, cu 81.150 puncte.
Pe podium, în concursul pe obiecte, au mai urcat Cristina Halep (CSȘ 1 Constanța), nepoata Simonei Halep, care a fost medaliată cu bronz la cerc (26.800p), și Catrina Buniov (CSM Arad), medaliată cu bronz la măciuci (26.900p), de altfel, cele două situându-se pe locurile 4 și 5 în clasamentul individual.
Festivitatea de premiere a fost precedată, cum se putea altfel la un asemenea eveniment, de un moment special, Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, dirijat de Eduard Dinu, fiind invitat pentru a intona Imnul României şi a susţine un scurt recital. Premiile au fost, apoi, înmânate sportivelor de preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, de viceprimarul Municipiului Ploieşti, Daniel Nicodim, de directorul CSM Ploieşti, Simona Băicoianu, de Ana Luiza Filiorianu, participantă la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de Tineret (Nanjing 2014 şi Rio de Janeiro 2016), de consilierul local ploieștean Nicoleta Ştefan, de preşedintele Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Prahova, Mihaela Tătaru, şi de dirijorul Eduard Dinu.
Iar în semn de recunoştinţă pentru sprijinul oferit în organizarea celei mai importante competiţii din an, Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, prin preşedinta Irina Deleanu, le-a oferit plachete reprezentanţilor instituţiilor care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului: Primăria Municipiului Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Consiliul Local Ploieşti, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, SGU Ploieşti şi Filarmonica „Paul Constantinescu”.
Cupa României – perspective pozitive
Ultima zi a evenimentului de gimnastică ritmică de la Sala „Olimpia” a fost destinată Cupei României, la care au participat cele mai valoroase șase sportive de la fiecare categorie de vârstă.
Astfel, pe lângă senioarele și junioarele I, care tocmai se întrecuseră pentru medaliile naționale, au mai putut fi urmărite și cele mai valoroase gimnaste născute între 2010 și 2015, conform clasamentelor naționale, moment pentru a vedea perspectivele pentru viitorul puțin mai îndepărtat. Iar gimnastica ritmică românească pare că are viitorul asigurat, dacă toate elementele implicate în dezvoltarea pentru a atinge nivelul de înaltă performanță se vor alinia în continuare.
La senioare, Annaliese Drăgan a câștigat, cu peste 30 de puncte la toate cele patru obiecte, încheind cu 124.350 puncte (cerc – 31.300p; minge – 30.200p; măciuci – 31.450p; panglică – 31.400p).
Vicecampioană națională, Sabina Enache nu a mai reușit să se concentreze precum la campionat și a început cu două evoluții mai ezitante (la cerc și la minge, la care s-a situat a cincea), care aveau să o coste locul al doilea, în cele din urmă. Gimnasta ploieșteană, însă, și-a revenit, încheind cu două exerciții bune, la măciuci (29.400p) și la panglică (28.800p), la care a obținut al doilea punctaj din concurs, urcând pe locul al treilea în ierarhia finală (total – 107.200p), adjudecându-și medalia de bronz.
Pe locul secund s-a situat Anca Sîrbu, cu 109.050 puncte, care a avut o evoluție mai constantă.
Trebuie menționat și faptul că a doua sportivă de la CSM Ploiești calificată la Cupa României (singurul club cu două reprezentante între primele șase locuri la Naționalele senioarelor), Miruna Ciocîrlan, s-a accidentat chiar la ultimul obiect (entorsă). Însă, Miruna a avut, în cadrul evenimentului de la Ploiești, momente în care a părut că a regăsit, pe alocuri, acea sclipire care o propulsase în lotul național de junioare.
La junioare I, podiumul a fost similar cu acela de la Campionatele Naționale, Amalia Lică obținând medalia de aur, cu 121.800 puncte, cu punctaje peste 30 la toate cele patru obiecte: 30.650p – cerc; 30.100 – minge; 30.900p – măciuci; 30.150p – panglică.
Diferența dintre Christina Drăgan, a doua clasată (114.150p), și următoarele din clasament a fost mult mai consistentă față de ceea ce se petrecuse în cadrul campionatului național, Carina Crainic ocupând locul al treilea, cu un total de 105.800 puncte.
La categoria 12 ani, s-a impus Lisa Garac (Sportul Studențesc), cu 107.750p (cu 29.000p – la măciuci), care a fost urmată, îndeaproape de colega sa de club – Alexia Ghica (105.200p).
La categoria junioarelor de 11 ani, Patricia Stanciu (ACS Dandri) a arătat că este lidera generației, cu perspective mari, câștigând cu 79.050p (3 obiecte), la peste 13 puncte de următoarea clasată, Kaitlyn Varga (CSM Arad).
La categoria 10 ani, la care Victoria Cumpăna a avut patru sportive, iar Sportul Studențesc – două sportive, Ida Waldman (CS Sportul) s-a impus clar, cu 74.850p (3 obiecte).
La categoriile junioarelor născute între 2013 și 2015, au câștigat Maia Metea (CSM Cluj-Napoca), Elena Cășăriu (Victoria Cumpăna), respectiv Izabela Petean (CSM Cluj-Napoca).
Festivitatea de premiere a Cupei României a fost oficiată de preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, de viceprimarul Municipiului Ploieşti, Daniel Nicodim, de vicepreşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Alexandra Piscupescu (arbitru principal al concursului), de directorul tehnic Adriana Mitroi, de vicecampioana olimpică Doina Stăiculescu, şi de Ana Luiza Filiorianu.
Cele două competiţii au fost organizate de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, în parteneriat cu CSM Ploieşti şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploieşti şi al Consiliului Judeţean Prahova (prin proiectul inițiat de antrenoarea Simona Puiu, „Grație și performanță prin gimnastică ritmică“).
Poate că un asemenea eveniment ar fi meritat o promovare mai mare, dar trebuie apreciată implicarea arătată de președintele forului național, Irina Deleanu, pentru dezvoltarea acestei discipline sportive. Iar mai rar (sau chiar deloc) se întâmplă să vezi un președinte de federație urmărind cu atenție, timp de trei zile, de dimineață până seară, aproape toate exercițiile sportivelor prezente la concurs.
În plus, și viceprimarul orașului Ploiești a părut că s-a îndrăgostit de acest sport (poate că, astfel, se va găsi o soluție și pentru antrenoarea coordonatoare a secției de profil a clubului municipal, Liliana Băescu, „sufletul“ gimnasticii ritmice ploieștene, să poată fi recompensată pentru activitatea sa).
Au fost lacrimi de fericire, de bucurie și zâmbete, dar au fost, totodată, și lacrimi de tristețe, dezamăgire. Însă, chiar dacă au fost doar câteva sportive care au urcat pe podiumul de premiere, toate gimnastele care au pășit pe covorul de concurs au fost câștigătoare, într-un fel sau altul, precum și cei care au avut onoarea de a le urmări exercițiile, în spatele cărora stau zeci, sute sau chiar mii de ore de antrenament.
Rezultatele complete – aici.
Foto: Mihail Oprescu – CSM Ploiești