| |

Superlative prahovene în handbal, la junioare III

Recent, Campionatul Național de Handbal la nivel de junioare III (sportive născute în 2007 și 2008) s-a încheiat. CSM Corona Brașov a câștigat titlul național, în vreme ce CSM Slatina și-a adjudecat medaliile de argint, iar CSȘ Bacău – medaliile de bronz.

Dar, printre echipele care s-au remarcat în acest sezon s-au regăsit și două reprezentante prahovene: CSM Ploiești (antrenori Geta Opincariu, Cristian Roșu) și Academia Junior Ploiești (antrenori Ionuț Georgescu, Claudiu Ghesoiu, Laurențiu Jugănaru).

CSM Ploiești a fost prezentă la Turneul Final Valoare, ocupând locul al cincilea, în vreme ce Academia Junior a evoluat la Turneul Final Speranță, pe care l-a și câștigat.

CSM Ploiești s-a calificat la Turneul Final după ce a câștigat, cu victorii pe linie, faza preliminară, iar apoi a ocupat locul secund în faza Grupelor Valoare, cedând doar în meciurile cu echipa care avea să-și adjudece marele trofeu – CSM Corona Brașov.

La Turneul Final Valoare, disputat la Brăila, ploieștencele s-au întâlnit, din nou, în grupă, cu echipa brașoveană, cedând, și de această dată, dar la numai două goluri, scor 30-32. CSM Ploiești a ratat, însă, calificarea în semifinale în urma înfrângerii cu ACS Lucian Bute 1 Galați, din ultima etapă a grupei de la Turneul Final, scor 21-26.

Clasată pe a treia poziție a grupei, echipa ploieșteană a evoluat în duelul pentru locul 5 de la turneu, pe care l-a și câștigat, cu CS Marta Baia Mare, scor 35-27.

De remarcat că, printre jucătoarele desemnate în echipa Turneului Final Valoare, s-a regăsit și o sportivă de la CSM Ploiești, Alexia Niță. Singura handbalistă inclusă în echipa ideală din afara loturilor celor două finaliste, Alexia a fost cea mai bună jucătoare pe postul de extremă stânga, confirmând, astfel, prezența sa în reprezentativa tricoloră de cadete.

Jucătoarea ploieșteană a marcat 26 de goluri în cele patru partide de la Turneul Final Valoare.

Lotul echipei CSM Ploiești:

Elena Coşerea-Pîtiu, Federica Cernat şi Daria Stan (portari); Alexia Niţă, Andreea Stoica, Bianca Gheorghe, Alexandra Nicolae, Maria Ioniţă, Delia Roşu, Andreea Popescu, Ştefania Ghiţă, Bianca Pîrvulescu, Elena Geangu, Irina Simion, Eva Petrescu şi Alexandra Sîrbu.

Foto: CSM Ploiești


În privința Academiei Junior, echipa condusă de fostul internațional al României, Ionuț Georgescu, ajutat de Claudiu Ghesoiu și Laurențiu Jugănaru, aceasta a pornit la drum cu un deficit, în sensul că nu a avut jucătoare de talie pentru a primit puncte bonus, conform regulamentului. Cu toate acestea, a impresionat prin parcursul avut, mai ales în condițiile în care este un club susținut financiar din resurse proprii.

Academia Junior a ratat calificarea în faza Grupelor Valoare pentru doar 2,5 puncte, ocupând locul al treilea în grupa preliminară, în urma echipei CSM Corona Brașov și ACS Sporting Ghimbav.

De menționat, însă, că a avut mai multe victorii și mai puține înfrângeri decât echipa din Ghimbav (a pierdut doar cu CSM Corona Brașov), însă ACS Sporting a bifat 11 puncte bonus pentru îndeplinirea cerințelor de talie. Un motiv în plus pentru care reprezentanții Federației Române de Handbal ar trebui să analizeze importanța taliei și dacă mai este necesar în handbalul actual să se acorde puncte bonus în acest sens.

Pentru Academia Junior a urmat evoluția în faza Grupelor Speranță, la care s-au calificat echipele clasate pe locurile 3 și 4 din grupele fazei preliminare.

Echipa ploieșteană a avut cel mai bun parcurs din grupă în această fază, cu opt victorii, o remiză și o înfrângere. Dar, a ocupat locul secund, la un punct în urma echipei ACSO Viitorul Pantelimon, care a înregistrat cinci victorii, o remiză și patru înfrângeri, dar a avut 10 puncte bonus pentru îndeplinirea cerințelor de talie.

În grupă, CSM Unirea Slobozia a avut de pierdut de pe urma cerințelor de talie, deoarece a avut performanțe mai bune față de echipa din Pantelimon, dar nu a ocupat decât locul al treilea.

Calificată la Turneul Final Speranță, desfășurat la Comănești (Bacău), unde nu s-a mai ținut cont de talie, Academia Junior a avut un parcurs perfect, cu victorii pe linie, adjudecându-și trofeul întrecerii într-o finală cu HC Dunărea Brăila, scor 50-41.

Diana Marin, Diana Lefter, Daria Comendant – cele trei premiante din lotul Academiei Junior

Mai mult decât atât, trei jucătoare din echipa Academiei au fost premiate la Turneul Final Speranță. Daria Comendant a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare a turneului, Diana Lefter – cel mai bun inter dreapta și golghetera turneului (100 de goluri, în 5 meciuri), Diana Marin – cel mai bun inter stânga.

Lotul echipei Academia Junior:

Iulia Stoica, Antonia Dan, Diana Anton (portari); Diana Lefter, Diana Marin, Andrada Caloian, Daria Comendant, Maria Luca, Raluca Stoica, Elena Ion, Ștefania Ioan, Alessia Dumitru, Nicoleta Vasile.

Foto: Academia Junior.

Împărtășește: