Tradiție continuată: Memorialul „Ștefan Moldanschi” la floretă, la a cincea ediție
În cei 70 de ani de existență a secției de scrimă de la CS Petrolul Ploiești, regretatul antrenor Ștefan Moldanschi a fost unul dintre cei care și-au pus amprenta asupra scrimei prahovene. Fiul său, Claudiu Moldanschi (actualul antrenor de la clubul petrolist), dorește să continue istoria frumoasă a scrimei de la CS Petrolul Ploiești. Iar în memoria tatălui său, organizează, an de an, un concurs de floretă, la Ploiești, tradiția fiind respectată și anul acesta, în weekend, având loc a cincea ediție a Memorialului Ștefan Moldanschi.
Întrecerea a fost organizată, cu sprijinul Federației Române de Scrimă, la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil”, din Ploiești, fiind destinată categoriilor de vârstă U13, U11, U9.
Au participat aproape 100 de sportivi, de la cluburi din Brașov, București, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timișoara și, evident, Ploiești (CS Petrolul având singura secție de scrimă activă din Prahova).
Câștigătorii au fost următorii:
U13 feminin: Maria Leonte (CSM Corona Brașov);
U13 masculin: Filip Efros (ACS Floreta Timișoara);
U11 feminin: Catrinel Dubău (ACS Atlas Invictus Cluj);
U11 masculin:Matei Liță (CSȘ Triumf București);
U9 feminin: Elena Adoch (ACS Floreta Timișoara);
U9 masculin: Alexei Herlea Godancă (ACSȘ Aramis București).
De la CS Petrolul Ploiești, medalii au obținut Antonia Stănescu (medaliată cu bronz, la U13), Andreea Palaghie și Irina Gortoescu (medaliate cu bronz, la U9).
Rezultatele complete ale concursului – aici.