Atunci când orgoliul subminează performanța

Personal, urmăresc sport pentru a vedea momente excepționale. Rezultatul va rămâne în istorie, undeva în statistică, dar ceea ce este mai important, pentru mine, este sentimentul pe care îl trăiesc, alături de, poate, alte persoane, în același timp, care nu va fi întipărit decât în suflet.

Este, practic, similar cu teatrul de improvizație, unde spectatorul experimentează, la unison cu actorii, piesa interpretată.

Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie.

O problemă gravă intervine atunci când orgoliul unui „pion” din această „ecuație” duce la destrămarea acelei experiențe.

Trebuie să înțelegem că nu toți oamenii gândesc la fel, că fiecare are propriile sale convingeri.

Sportul nu ar trebui să reprezinte încă un motiv de învrăjbire între oameni, deoarece există, deja, suficiente astfel de motive în această lume.

Este dificil să accepți o înfrângere, dar pierzi numai dacă lași orgoliul să-ți întunece mintea, să câștige.

Cu toții avem o doză de vanitate în noi. Ceea ce este bine, într-un fel, deoarece trebuie să fim conștienți de faptul că noi suntem cea mai importantă persoană din viața noastră. Însă, nu cu prețul de a distruge mediul în care trăim.

Ar fi bine ca acea doză de vanitate să o păstrăm în frâu și să o transformăm în ceva pozitiv, cum ar fi demnitate și onoare. Numai așa putem câștiga.