Handbalul masculin românesc, între amintiri și perspective

De patru ori campioană mondială, între 1961 și 1974, echipa națională de handbal masculin s-a îndepărtat tot mai mult de aerul rarefiat al performanței sportive. Ultimele rezultate notabile la nivel internațional s-au înregistrat la începutul anilor ’90, când a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1990, din Cehoslovacia, și s-a clasat pe locul 8 la Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona, din Spania, de altfel, ultima ediție la care a participat în cadrul competiției olimpice.

Totuși, speranțe pentru viitor există, având în vedere că și la lotul național sunt jucători tineri de perspectivă, însă handbalul masculin românesc are multe obstacole de depășit, după cum ne-a mărturisit fostul internațional Ionuț Georgescu.

Unul dintre cei mai valoroși handbaliști români care au evoluat pe postul de extremă dreapta, Ionuț Georgescu a rămas la dragostea pentru handbal și după retragerea din activitatea de jucător, fiind, în prezent, antrenor secund al echipei naționale de seniori a României, „principal” la echipa de tineret a CSA Steaua București și coordonează, atât administrativ, cât și tehnic, Academia Junior Ploiești.

Astfel, cunoscând foarte bine ceea ce se întâmplă în fenomenul handbalistic românesc, de la cel mai mic nivel, la copii și juniori, până la cel mai înalt, al primei reprezentative a țării, am discutat despre situația handbalului masculin din România la momentul actual.

Ionuț Georgescu este de părere că Federația Română de Handbal a realizat pași importanți, în ultima vreme, cu privire la dezvoltarea handbalului la nivel de juniori, iar formarea campionatului de tineret reprezintă un exemplu bun în acest sens.

„Federația Română de Handbal arată o deschidere către jucătorii tineri, copii și juniori, acolo unde cred că este marea problemă a handbalului românesc.

Campionatul de tineret este benefic, de exemplu, pentru că sunt mulți copii care se lasă de handbal după ce termină junioratul, pentru că trecerea la seniori este foarte dificilă. Astfel, pentru a da o șansă în plus unora dintre ei ca să aibă continuitate, s-a înființat campionatul de tineret, care îi ajută pe copii să aibă mai multe meciuri și astfel să progreseze.

Sunt și jucători de perspectivă care, chiar dacă fac pasul la o echipă de seniori, le este foarte greu să prindă minute de joc, deoarece așteptările și standardele sunt foarte mari. Nu doar la Liga Națională, ci chiar și în divizia a doua.

Există și cazuri în care unele cluburi s-au retras din campionatul de juniori 1 și s-au înscris la tineret, ceea ce nu este normal. Dar, lipsa banilor a influențat această decizie.

Prin campionatul de tineret, jucătorii de până la 21-23 de ani au șansa să câștige experiență de joc și apoi să-și poată continua cariera la o echipă de divizia a doua sau de ligă, cu perspective să prindă și mai multe minute pe teren”.

Echipa de tineret a Stelei, pe care o pregătește, este formată, de exemplu, în majoritate, din jucători care au încheiat junioratul anul trecut sau în urmă cu doi ani, dar sunt și patru juniori. Dintre aceștia, cinci se antrenează cu echipa de seniori, din Liga Națională, însă doar doi au prins minute de joc: Alexandru Pașca, unul dintre portarii de perspectivă ai țării, fiind cooptat chiar în echipa națională de seniori, respectiv Eduard Gheorghe, component al lotului României de tineret.

„Este important să ai meciuri în plus, deoarece atunci te întâlnești cu situații de joc în momente critice, de adversitate, și trebuie să iei o decizie. Nu e același lucru ca la antrenament, iar fără finalitatea jocurilor nu poți să progresezi.

Dacă ajungi la o echipă de ligă sau de divizia a doua, după ce termini junioratul, șansele să joci sunt foarte mici. Unul din 10 juniori care trec la seniorat este puțin spus că, într-adevăr, și ajung să joace”.

Despre motivele care duc la această situație, Georgescu a spus următoarele:

„Depinde de strategia fiecărui club cum oferă minute jucătorilor. Multe echipe care au buget mare sunt condiționate de obiective, deoarece altfel nu vor mai primi același buget și în sezonul următor.

Astfel, sunt mult mai greu de atins obiective mari cu jucători care de-abia au terminat junioratul și nu au un bagaj de cunoștințe atât de stufos precum un jucător străin care vine să facă diferența. Și atunci nu te mai interesează să crești jucătorii foarte tineri. Toate echipele aleargă după rezultate pe termen scurt. Mentalitatea de a realiza performanțe pe termen lung nu există, din păcate”.

„Legea Novak”, o posibilă soluție?!

Există, totuși, o posibilă soluție în viitor, în această privință, prin „Legea Novak”, echipele fiind obligate să aibă cel puțin 40% de sportivi români în lot.

„Pare a fi o soluție, dar rămâne de văzut dacă va fi bună sau nu. Ar fi benefic pentru români, deoarece ar fi greu pentru echipe să joace un campionat întreg doar cu opt jucători străini. Va trebui, astfel, să rotești lotul și să introduci și din ceilalți jucători.

Dacă aduci jucători străini, aceștia trebuie să facă diferența, să aibă valoare, iar tinerii români să crească jucând alături de ei”.

Realizând o comparație între momentul trecerii sale de la juniorat la seniori, în urmă cu aproximativ 20 de ani, și situația actuală, Ionuț Georgescu ne-a mărturisit că s-au realizat schimbări majore, mai ales în privința jocului de handbal, care a suferit modificări de stil, cu scopul să fie mai atractiv publicului.

„Când eu am terminat junioratul, Uztel Ploiești era în liga a doua, jucam deja acolo, și am promovat în prima ligă. Aveam oferte să plec la Steaua, Dinamo, Timișoara, Baia Mare, Cluj, dar am preferat să rămân la Uztel, deoarece am vrut să joc.

După 20 și ceva de ani de când nicio echipă din Prahova nu mai fusese în Liga Națională, mie mi-a venit ca o mănușă. E drept, am avut și valoare, iar antrenorul mă cunoștea. Am intrat, atunci, în primul meci, am jucat foarte bine, iar după aceea am început titular în aproape toate partidele.

Dar, era alt nivel de joc, o altă viteză, puteai să joci 60 de minute la nivel maxim. Acum, la nivelul la care s-a ajuns, mai ales în privința vitezei ridicate de alergare, după 10-15 minute ceri schimbare singur, deoarece nu mai ai energie, dacă dai maximum.

Dinamica jocului de handbal s-a schimbat foarte mult, se joacă într-o viteză incredibilă, ceva plăcut ochiului, ceea ce se caută. Și contactele sunt mai puțin dure, se urmărește mai mult protejarea jucătorului”.

„Mens sana in corpore sano”

O altă soluție în privința creșterii nivelului de performanță, atât în handbal, cât și în sport, în general, și care ar aduce beneficii și în societate, în definitiv, este reprezentată de modul în care sportul este predat în școală.

„Există jucători talentați, dar trebuie căutați și găsiți în școli. Aici intervine o mare problemă, deoarece în școală nu se mai pune un accent deosebit pe educație fizică și sport. Sportul în școală este neglijat. Observ acest lucru și prin părinții care își aduc copiii la Academie. Își aduc copiii la sport, pentru că la școală nu fac nimic în această direcție.

Sunt mulți copii de 8-12 ani care nu cunosc elemente de bază, de alergare corectă. Noi trebuie să-i luăm de la -20 să lucrăm cu ei. Dacă la orele de educație fizică și sport de la școală copiii nu învață noțiunile de bază, atunci este foarte greu să facă sport la nivel de performanță. Și chiar dacă nu toți vor să facă un sport de performanță, le-ar prinde bine oricum, deoarece, așa cum se spune: o minte sănătoasă, în corp sănătos.

Aici Ministerul Educației ar trebui să intervină prin programa școlară, să se facă 2-3 ore de educație fizică și sport, dar totul se leagă și de modul în care copiii sunt educați de părinți, iar o altă mare problemă o reprezintă tehnologia. Trebuie găsite soluții, pentru că noi, ca națiune, avem potențial, suntem creativi, dar ne-am abătut de la drum din cauza unor factori perturbatori”.

Selecția, baza performanței

Privind la ceea ce se întâmplă în handbalul masculin internațional, putem vedea țări care altădată nu existau la nivel înalt, dar care au devenit adevărate „forțe”, precum Egipt sau Portugalia, în vreme ce România a dispărut din prim plan. Motivele, evident, sunt multe, dar la baza acestui fenomen stă selecția.

„Noi am rămas doar cu amintirile. Ar trebui să vedem ce fac ceilalți. De exemplu, Portugalia, cu care suntem în grupă în preliminariile Campionatului European.

Portughezii au progresat foarte mult, pentru că toate cluburile cu tradiție, precum Porto, Sporting, Benfica, și-au format academii de handbal, au adus antrenori buni, și lucrează toți pe o linie. Nu îi interesează pe termen scurt să iasă campioni la juniori sau tineret, ci să crească jucători, în primul rând, pentru cluburile lor, dar și pentru alte echipe.

Au o strategie foarte bună, deoarece au crescut jucători foarte mulți. Pe cei mai buni îi păstrează la club, iar pe cei care nu se ridică la standardele lor îi împrumută la diferite echipe la care copiii să poată să crească în valoare.

Astfel și-au făcut o bază de selecție mare. Ceea ce la noi nu există. Iar o bază mai mare de selecție înseamnă, automat, și un nivel de performanță mai ridicat.

Egiptul am înțeles că au câte șase jucători minim pe post la fiecare nivel de vârstă pentru echipa națională. Noi nu cred că avem pentru Naționala de seniori șase jucători pe post, care să poată să joace.

În plus, s-a investit foarte mult în infrastructură, în condițiile de pregătire, au adus antrenori spanioli, care i-au crescut pe cei din țara lor. Am văzut la Campionatul Mondial ce putere are echipa Egiptului și nu a fost de mirare că a fost la o secundă de semifinale.

Noi avem foarte puține baze sportive, iar multe dintre cele care există sunt vechi. Cum să atragi un copil să vină la handbal, dacă nu îi oferi ceva atractiv?! În alte țări se investește și, după aceea, se cere performanță”.

Investiții în sport

Am ajuns, astfel, la un alt aspect important, cel al modului în care sunt atrase fonduri financiare pentru progresul activității sportive.

„Legea privind sponsorizarea trebuie schimbată, pentru a putea atrage marile companii să investească în sport. Sunt foarte puține echipe care reușesc să aducă bani din mediul privat. De exemplu, o soluție în această privință ar fi ca, din suma datorată statului de companii, o parte să se redirecționeze către sport, cumva. Ar fi benefic pentru toată lumea, deoarece nu s-ar mai cheltui foarte mulți bani de la bugetul de stat.

Iar sportul românesc, la ora actuală, trăiește datorită autorităților locale, deoarece fără banii veniți de la comunități, cu siguranță sportul de performanță nu ar mai exista”.

În urmă cu 20 de ani, Ionuț Georgescu, împreună cu Adrian Dumitru, a pornit un proiect ambițios, formând Academia Junior, un club sportiv adresat copiilor care doresc să pășească pe drumul performanței în handbal.

În prezent, clubul are 80-90 de copii, cu echipe înscrise în Campionatele Naționale la juniori 2, 3 și 4, la băieți, respectiv junioare 3 și 4, la fete, iar pentru sezonul viitor dorința este de a realiza „piramida” la băieți, formând o echipă de juniori 1.

Totuși, sunt multe probleme care apar, mai ales din urma concurenței cu cluburile finanțate de la bugetul de stat.

„Între cluburile private și cele de stat este o discrepanță foarte mare. La noi vin copii, pe care îi creștem, după care vine un club de stat, care le oferă gratuit ceea ce la noi ar trebui să plătească. Și atunci, normal, copilul pleacă.

În plus, nu am ajuns la nivelul în care să ne permitem să facem selecție. Trebuie să lucrăm cu toți copiii care vin și să scoatem maximum, să avem rezultate, pentru ca să se vadă că se lucrează bine”.

Echipa națională, pe un trend ascendent

Pentru echipa națională de seniori a României urmează o „dublă” deosebit de importantă în privința calificării la turneul final al Campionatului European de anul viitor, întâlnind Israelul, în deplasare (în Serbia), pe 13 martie, și pe teren propriu (la Mioveni), pe 16 martie.

Reprezentativa tricoloră a pierdut ambele meciuri disputate, până acum, în Grupa 8 a preliminariilor Campionatului European, deși a avut momente bune, atât în partida din Portugalia, cât și în cea cu Polonia, de pe teren propriu.

Despre situația de la Națională, Ionuț Georgescu ne-a povestit următoarele:

„Facem parte din cea mai dificilă grupă din calificări, cu Portugalia, care a fost pe locul 4 la Campionatul Mondial, cu Polonia – o prezență constantă la turnee finale – și Israel.

Consider că suntem echipe de valoare apropiate și forma de moment va conta foarte mult.

Am realizat o repriză foarte bună în Portugalia, am condus la șase goluri, iar 50 de minute am stat alături, am pus mari probleme, după care în ultimele cinci minute s-a realizat diferența și am pierdut la șapte goluri.

Cu Polonia, în schimb, am făcut o repriză proastă, în care am fost conduși și la opt goluri, dar am avut puterea să revenim în partea a doua. Am dovedit, astfel, că ne-am dorit, că am avut atitudine. Ne-a lipsit și șansa, au fost două decizii împotriva noastră pe final, care ne-au costat egalul, pe care îl meritam, după cum s-au desfășurat ostilitățile.

În plus, nu am avut toți jucătorii în centrul apărării, iar cei pe care i-am putut folosi au obosit, intervenind, astfel, greșelile.

Acum ne așteaptă o dublă foarte importantă și grea cu Israelul, care va decide calificarea. Este o echipă incomodă, care joacă un handbal plăcut, iar micile detalii vor face diferența.

Avem șanse reale să ne calificăm, dar trebuie să scoatem maximum din cele două meciuri cu Israel, după care să mai obținem puncte și din ultimele două meciuri. Matematic, avem șanse, deoarece primele două clasate se califică direct și, apoi, cele mai bune patru locuri 3 din grupele preliminare.

Însă, trebuie luat fiecare meci, pas cu pas, și să aducem puncte.

Din păcate, sunt și jucători care au refuzat convocarea, pe care noi nu-i putem obliga, dar, în rest, atmosfera din cadrul lotului este bună. Consider că suntem pe un trend ascendent”.