Progres în baschetul românesc

În vara anului trecut, trei echipe naționale de baschet ale României, la nivel de juniori, au promovat în primul eșalon valoric al Campionatului European: la categoriile U16 feminin și masculin, respectiv la U20 masculin.

La nivel internațional, România este departe de „lumea bună” ocupând, în prezent, în clasamentul Federației Internaționale de Baschet, locul 62 la masculin, respectiv 58 la feminin, la seniori, iar în privința juniorilor (clasament în care se contabilizează rezultatele echipelor de la categoriile U16-U19, obținute la Cupele Mondiale și la competițiile continentale) situația este oarecum similară: locul 58 la băieți, locul 57 la fete.

Totuși, rezultatele obținute în vara trecută, la nivel de juniori, oferă o perspectivă promițătoare pentru baschetul românesc.

Despre situația existentă la nivel de juniori în baschetul românesc, am discutat cu selecționerul Naționalei masculine la U16, Ionuț Ivan, care s-a aflat la cârma multor echipe devenite campioane naționale la nivel de juniori, la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, respectiv Clubul Sportiv Școlar Ploiești.

Anul trecut, Naționala masculină U16 (foto principal) a ocupat locul al doilea la competiția europeană – divizia secundă, desfășurată la Skopje (Macedonia de Nord), promovând, astfel, în primul eșalon valoric. Din acel lot, trei jucători au rămas la această categorie și pentru anul în curs: Vlad Borcan, Alexandru Șerban (pe care Ionuț Ivan îi antrenează și la club) și Ștefan Bănică (crescut în Spania).

Ediția de anul acesta a EuroBasket U16 va avea loc în Turcia, la Istanbul, în luna august, iar România va face parte dintr-o grupă cu Grecia, Italia, Letonia, echipe care au fost pe locurile 4, 5, respectiv 7, anul trecut.

Noua generație de U16 a participat, deja, la două stagii de pregătire, la Ploiești, la finalul anului trecut, și în Turcia, la sfârșitul lunii precedente. Rezultatele aici și aici.

Despre actuala generație, antrenorul Ionuț Ivan ne-a declarat următoarele:

„Nivelul Diviziei A este total diferit de ce înseamnă divizia a doua valorică. În comparație cu anul trecut, acum avem probleme mari legate de poziția 1, jucători care să poată crea, să treacă centrul terenului cu lejeritate, să construiască atacul, să știe cum să controleze tempoul jocului, să simtă jocul.

Iar la U16, tocmai astfel de jucători sunt determinanți, pentru că pivoții încă nu sunt suficient de motrici. În schimb, anul trecut, când am promovat, am avut unii dintre cei mai buni guarzi din Divizia B. Acum, avem talie, dar nu avem guarzi așa cum ne-am dori.

Sunt diferențe de la generație la generație, dar participarea în prima divizie valorică reprezintă o provocare. Dacă ne uităm la ce a făcut România când a promovat în prima divizie, în anii anteriori – a pierdut la diferențe de 50 de puncte.

Noi sperăm că vom avea rezultate mai bune. Avem capacitate fizică de efort, dar trebuie să-i facem pe toți jucătorii să fie conectați la aceeași mentalitate cu mine, cu stafful tehnic. Dacă vor avea încredere în procesul de pregătire și sistemul de joc pe care încerc să-l dezvolt pentru această generație, vom face o imagine frumoasă”.

Până la cantonamentul final înainte de plecarea la campionat, echipa națională va mai avea cel puțin trei stagii de pregătire, cu minimum două meciuri de verificare.

În privința nivelului la care se află baschetul juvenil românesc, în momentul de față, antrenorul Ionuț Ivan consideră că sunt multe lucruri pozitive realizate în direcția cea bună, însă există, totodată, multe probleme, care stau în calea performanței.

Una dintre probleme este de părere că o reprezintă mentalitatea de la nivel național:

„Ca națiune, avem atitudinea că noi suntem cei mai buni și ne așteptăm ca rezultatele să vină fără muncă. Ne lipsește modestia, dar și spiritul de echipă.

Cea mai mare provocare este de a scoate copilul care vine la antrenament de sub influența părintelui, la nivel psihologic.

Influența negativă a părintelui, care crede că știe, că se pricepe chiar mai bine decât antrenorul, își pune amprenta asupra evoluțiilor copiilor, atât la antrenamente, cât și în jocuri. Se vede și la echipele de club, și la lotul național.

Sunt mulți părinți care sunt nemulțumiți că nu sunt selecționați copiii lor la lotul național. Nu cred că există un antrenor de lot național care să lase un copil bun acasă. Nu pot concepe așa ceva. Dar, modul în care un antrenor vede lucrurile sunt total diferite de imaginea părinților.

Este greu să le explici baschet unor oameni care văd numai cifre statistice. Sunt elemente care nu apar în statistică. Cum ar fi să pui presiune pe un jucător pentru a nu putea ține mingea, de exemplu.

Am văzut efectiv la stagiul de pregătire dinainte de Balcaniadă (n.r. – turneul organizat de România, la Ploiești, la finalul anului trecut), în care jucătorii se certau între ei la antrenament, pe teren, pentru că fiecare voia mingea. Însă, baschetul este un joc colectiv, jucăm cu o singură minge.

Practic, se creează trei voci în mintea unui copil: a mea, antrenorul, care îi dau indicații; a lui, deoarece copilul trebuie să aibă personalitate, să poată lua decizii; și a părintelui, care îi spune că trebuie să arate că este mai bun decât altul.

Astfel, timpul de reacție al copilului întârzie, apare o presiune în plus pe copil, care își pune la îndoială deciziile.

Consider că părintele trebuie să acționeze ca un suport psihologic pentru copil, nu să adauge presiune pe umerii săi. Deoarece antrenorul pune presiune, la antrenament, pentru a-l face să-și depășească limitele. Iar atunci când ajunge acasă și părintele începe să-i reproșeze că nu a făcut bine unele lucruri, deja e o presiune în plus pe copil și ajunge să nu-i mai placă sportul acesta și clachează, în cele din urmă.

Părinții trebuie să înțeleagă faptul că rolul lor nu este să-și trăiască nerealizările prin copilul lor, ci să reprezinte un suport pentru copil, indiferent de situație. Să-l susțină, orice ar fi.

Așa cum copiii pot fi educați, cred că ar trebui să existe workshopuri pentru părinți, despre cum ar trebui să ne purtăm cu toții în societate. Apar situații noi la care sunt supuși și nu știu exact cum să se comporte.

Sunt sigur că fiecare părinte face asta pornind de la ideea că încearcă să-și ajute copilul. Dar, fiecare specialist care participă la formarea copiilor are rolul său: antrenorul, psihologul, nutriționistul, profesorul de la școală, părintele. Dacă fiecare în parte își face atribuțiile fără să încerce să pătrundă pe domeniul celuilalt, lucrurile vor merge”.

O altă problemă o reprezintă pregătirea precară cu care copiii vin la lotul național de la cluburi.

„Anul trecut a trebuit să începem de la zero. Din fericire, am avut din partea copiilor disponibilitate la efort și o comunicare foarte bună, astfel am reușit să compensăm lipsa de înțelegere a tot ce înseamnă apărare colectivă. 80% dintre jucători nu cunoșteau termeni de apărare”.

Dar, cel mai grav este faptul că, în mare parte, cluburile din țară urmăresc rezultatele pe termen scurt, la nivel național, în detrimentul susținerii unei dezvoltări corecte a jucătorilor cu potențial.

„Baschetul este un sport în care talia este foarte importantă. Iar jucătorii mari, la vârste mici, nu au coordonare, își schimbă centrul de greutate constant, crescând mult și repede, rezultând într-o problemă de echilibru, ceea ce face să fie ineficienți.

Astfel, cluburile, majoritatea, mizează pe jucători mici, care au viteză și pot fi agresivi cu mingea. Problema este că mulți dintre aceștia, după categoria U16, se lasă de baschet, deoarece nu au șanse să joace baschet la nivel mare.

Iar jucătorii care aveau perspectivă de a începe să joace la alt nivel sunt neglijați total, pentru că nu au fost folosiți.

Eu, în schimb, prefer să pierd câteva meciuri acum, dar să câștig un jucător, cum este, de exemplu, Alexandru Șerban, decât să câștig meciuri și să nu scot niciun jucător de valoare la nivel de seniori”.

Membru în cadrul Colegiului Central al Antrenorilor de Baschet al forului național de profil, Ionuț Ivan militează pentru a crește nivelul antrenorilor.

„La clinicurile de baschet organizate de federație (stagii de perfecționare pentru antrenori), un sfert pleacă după prima oră. Interesul este unul inexistent. Rămânem aceiași antrenori de fiecare dată, un grup mic, care ne plătim stagii de perfecționare în străinătate, ca să învățăm. Este un sistem care trebuie schimbat de la rădăcini.

Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, a schimbat mult în bine baschetul românesc, în ultimii patru ani, iar lucrurile se mișcă într-o direcție bună. Dar, este un proiect de durată.

Există un nucleu de antrenori care pot aduce o îmbunătățire în regiunea din care face parte fiecare.

Provocarea o reprezintă să descoperim tineri antrenori care doresc cu adevărat să facă performanță. Trebuie create linii pentru antrenorii de la cluburi, pentru a susține dezvoltarea jucătorilor cu potențial.

Fiecare parte din acest sistem, federația și clubul, are obiective diferite.

Federația vrea ca un jucător să dea eficiență maximă la lotul național, în vreme ce antrenorul de club – la echipa sa. Fiecare are o perspectivă diferită despre cum trebuie să joace un anumit jucător.

Dacă vom reuși să avem o idee clară a ceea ce vrem să ajungă să joace sportivul la nivel de seniorat, să fie evaluat corect asupra potențialului său, atunci am putea avea o direcție comună pentru binele tuturor.

De aceea consider că ar trebui să lucrăm mai mult în echipă și să respectăm ceea ce spune federația despre modul de dezvoltare al fiecărui jucător în parte”.