Momentul României, în gimnastica ritmică mondială
|

Momentul României, în gimnastica ritmică mondială

De ceva timp, în România a început să se organizeze tot mai multe evenimente sportive internaționale. Ceea ce este un fel de paradox, având în vedere stadiul precar al infrastructurii, în general, la nivel național. Cu două competiții de nivel mondial în organizare (Campionatul Mondial de junioare și World Challenge Cup), în următoarele două săptămâni,…

Andreea Cristina Verdeș: „Am avut alături de mine oameni care m-au susținut și m-au învățat că nimic nu este imposibil”
|

Andreea Cristina Verdeș: „Am avut alături de mine oameni care m-au susținut și m-au învățat că nimic nu este imposibil”

Finalistă, la individual compus, la Campionatele Mondiale din 2021 și la precedentele două ediții ale Campionatelor Europene, trecându-și în palmares, în 2022, și o primă finală în probele pe obiecte la Campionatele Mondiale (minge – prima finală a României la competiția mondială, după o absență de mai bine de două decenii), alături de alte performanțe…

Spectacolul gimnasticii ritmice a putut fi admirat, din nou, la Ploiești
|

Spectacolul gimnasticii ritmice a putut fi admirat, din nou, la Ploiești

Cine nu a ajuns în weekend la Sala „Olimpia” din Ploiești a avut numai de pierdut. Pentru că oricine are nevoie de un strop de magie și de frumusețe în viața sa, iar gimnastica ritmică poate oferi asemenea momente speciale. Aproape întreaga familie a gimnasticii ritmice românești (dacă putem spune astfel) a fost prezentă la…

Annaliese Drăgan: cadou de ziua sa – două finale pe obiecte și finala la individual, la Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică
|

Annaliese Drăgan: cadou de ziua sa – două finale pe obiecte și finala la individual, la Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică

Sărbătorita zilei din delegația României de la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică, Annaliese Drăgan (17 ani), a plusat după finala reușită de Andreea Verdeș, miercuri (la minge, locul 8 – despre care am scris aici). Sportiva de la Sportul Studențesc a reușit, joi, să fie prezentă în ambele finale pe obiecte la competiția mondială de…

Andreea Verdeș a readus România într-o finală mondială la gimnastică ritmică
|

Andreea Verdeș a readus România într-o finală mondială la gimnastică ritmică

După 26 de ani de la ultima prezență într-o finală mondială a unei reprezentante din România (Alina Stoica, la ediția din 1996), Andreea Verdeș (21 ani) a reușit să readucă țara noastră la acest nivel în gimnastica ritmică. În prima zi a Campionatelor Mondiale de Gimnastică Ritmică (miercuri, 14 septembrie), eveniment organizat în Sofia (Bulgaria),…

Annaliese Drăgan și Andreea Verdeș, la cele mai bune punctaje din carieră în competițiile majore internaționale
| |

Annaliese Drăgan și Andreea Verdeș, la cele mai bune punctaje din carieră în competițiile majore internaționale

Ediția de anul acesta a Cupei Mondiale Challenge de gimnastică ritmică de la Cluj, disputată săptămâna trecută, a reprezentat un moment important pentru sportivele din lotul României: Annaliese Drăgan și Andreea Verdeș. Într-o competiție dominată de italianca Sofia Raffaeli, care a câștigat la individual compus cu 141.600 puncte (cu mai bine de 10 puncte față…

Andreea Verdeș și Annaliese Drăgan
|

Andreea Verdeș și Annaliese Drăgan – între primele 20 de gimnaste din Europa, la individual

Astăzi, la Campionatele Europene de Gimnastică Ritmică, de la Tel Aviv (Israel), a avut loc finala de la individual compus a senioarelor. După ce, în primele zile ale competiției continentale, junioarele României au scris istorie (despre care am detaliat aici și aici), și senioarele tricolore și-au îndeplinit obiectivul. Astfel, Andreea Verdeș și Annaliese Drăgan au…

Andreea Verdeș, în Top 10 la ultima Cupă Mondială de Gimnastică Ritmică a sezonului
|

Andreea Verdeș, în Top 10 la ultima Cupă Mondială de Gimnastică Ritmică a sezonului

La Pesaro, în Italia, a avut loc, de vineri până astăzi, ultimul concurs al sezonului din seria Cupelor Mondiale la Gimnastică Ritmică, pentru multe sportive reprezentând și ultima verificare înainte de Campionatele Europene. La competiție au fost prezente și gimnastele române Andreea Verdeș și Annaliese Drăgan. În concursul individual, Andreea Verdeș a ocupat locul al…